A fost lansat primul ghid de vinuri din Moldova „Fine Wine Guide 2018”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Constantin Grigoriţă
FOTO Constantin Grigoriţă

În Republica Moldova a fost lansat primului ghid de vinuri „Fine Wine Guide 2018. Acesta reprezintă o selecţie non-ierarhică de 50 de vinuri moldoveneşti, sortate pe trei categorii de preţ. De asemenea, sunt peste 20 de crame reprezentate în această selecţie, cu vinuri seci, spumante, ice-wine, albe, roze, roşii etc.

Selecţia de vinuri a fost făcută de Andrei Cibotaru, autorul blogului FineWine.md şi Victor Bunescu, fondatorul vincuvin.shop, în parteneriat cu experţii de la Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, precum şi cu un sommelier din străinătate, transmite IPN.

Prezent la evenimentul de lansare, ministrul economiei şi infrastructurii, Chiril Gaburici, a declarat că Republica Moldova are un mare potenţial la capitolul producerii vinurilor, inclusiv vinurilor de înaltă calitate. „Îmi doresc şi muncim pentru ca vinurile din acest ghid şi nu doar, să fie prezente în casele şi pe rafturile din Moldova, dar şi peste hotarele ei, acolo unde oamenii apreciază vinul de calitate”, a notat ministrul.

Andrei Cibotaru a menţionat că ghidul reprezintă un îndrumar pentru consumatorii de vinuri, care vine să-i ajute să-şi facă o selecţie proprie şi alegerea atunci când este în faţa unui raft imens cu vinuri. Pentru fiecare vin, din cele 50, în ghid este dedicată o pagină cu o descriere. Este vorba despre împărţite pe trei categorii de preţ – până la 125 de lei; între 125 şi 225 de lei şi vinuri care costă mai mult de 225 de lei – astfel încât fiecare consumator să-şi poată găsi un vin pe buzunarul său. Cel mai ieftin vin inclus în acest ghid costă în jur de 60 de lei, însă altele ajung să coste şi o mie de lei.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, a declarat că acest ghid este un bun mijloc de comunicare, deoarece consumatorul nu are posibilitatea să deguste o gamă largă de vinuri şi ghidul vine drept o călăuză în acest sens.

Diana Lazăr, director adjunct al Proiectului de Competitivitate din Moldova, a spus că acest ghid este un îndrumar pentru cunoscătorii de vinuri, dar şi pentru cei care îşi doresc să devină buni cunoscători. 

„Ţinem în mână un ghid care este o lucrare de calitate şi care este plină de vinuri de calitate. Se vorbeşte despre oameni, care au un destin extraordinar, cei care apar aici în revistă şi care produc aceste vinuri, cei care ne fac să ne simţim mândri de Moldova. mai mult ca atât aceste vinuri vin de pe meleaguri care merită să fie descoperite de către turişti”, a mai spus Diana Lazăr.

Ghidul 2018 a fost editat într-un tiraj de trei mii de exemplare în limba română, iar pentru publicul larg acesta va fi prezentat de Ziua Naţională a Vinului, pe 6 şi 7 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Circa 500 de exemplare vor fi distribuite în România. De asemenea, acesta urmează să fie tradus şi în limba engleză.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite