Rezistenţa anticomunistă în Sălaj. Cum au sfârşit liderii grupărilor care au luptat pentru răsturnarea regimului comunist

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influenţă a sovieticilor, conduşi de Stalin, care a reuşit să-şi impună regimul, până în 1947, cu ajutorul Partidului Comunist Român, o formaţiune politică ce număra doar aproximativ 1.000 de membri.

Un raport al Securităţii sălăjene privind deschiderea dosarului de problemă a foştilor condamnaţi politici, datat 27 martie 1970, arăta că în judeţ au activat şapte organizaţii anticomuniste, denumite la vremea respectivă „subversive”. Potrivit istoricului Marin Pop, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, patru dintre ele au avut caracter regional, două, caracter naţional-ţărănist, iar una, naţionalist-maghiar.

Este vorba despre Organizaţia legionară „Stânca de granit”, condusă de Pavel Tegzeş, Organizaţia legionară „Dobrina”, condusă de Leon Abăcioaie (a activat pe raza comunelor Surduc, Cristolţ şi Zalha), „Armata Verde” din comuna Hida, condusă de Gavril Sestraş, organizaţia cu caracter naţional-ţărănist „Dragalina”, condusă de studentul Victor Darolţi (a activat pe raza comunelor Someş-Odorhei, Benesat şi a oraşului Jibou), organizaţia cu caracter naţional-ţărănist condusă de Alexandru Ţicuş, care a activat pe raza comunelor Halmăşd şi Marca, organizaţia cu caracter naţionalist maghiar din Şimleu, condusă de Mike Andrei şi grupul Stanciu Mitrofan, ce a acţionat în zona comunelor Bozna şi Agrij.

Cuiburile legionare, "armă" pentru răsturnarea regimului

Înfiinţată în 1947, din iniţiativa legionarului Leon Abăcioaie, zis Bădia, organizaţia „Dobrina” a fost dirijată în trei „cuiburi”, fiecare cu propriul lider. „În cadrul şedinţelor, se făcea educaţie şi instrucţie după sistem legionar. Astfel, au fost învăţate cele zece porunci şi cele şase legi legionare, s-a făcut apelul legionarilor căzuţi, s-au citit rugăciuni şi cântat coruri religioase şi s-a exercitat salutul legionar, cu pronunţarea formulei <<Trăiască Legiunea şi Căpitanul>>. De asemenea, s-a vorbit despre răsturnarea formei democratice şi de guvernământ din R.P.R”, a explicat istoricul sălăjean. Şedinţele se ţineau noaptea, în puncte izolate, pentru ca membrii să nu fie văzuţi şi pentru a se caracterul conspirativ al organizaţiei. „Unii deţineau armament, explozivi şi muniţie, cu care participau, după cum susţineau organele de Securitate, chiar şi la şedinţe”, adaugă Marin Pop.

Abăcioaie a susţinut necesitatea răsturnării regimului comunist instaurat de către sovietici, demers ce putea fi realizat prin constituirea de cuiburi legionare.

Ani grei de închisoare pentru răzvrătiţi

Organizaţia lui Alexandru Ţicuş a luat fiinţă la sfârşitul lunii februarie 1949, când în satul Drighiu, comuna Halmăşd, ca structură a unei organizaţii din Banat, „în vederea provocării de diversiuni şi sabotaj” în spatele armatei, „în cazul deslănţuirii unui război de către America şi Anglia, împotriva ţărilor de democraţie populară şi să sprijine armatele ţărilor imperialiste”, potrivit raportului Securităţii.

„Jur că voi păstra secretul organizaţiei şi voi lupta pentru rege şi România şi va da ajutor la distrugerea comunismului”, ar fi spus Ţicuş la momentul preluării frâielor acestui grup de rezistenţă anticomunistă. Organele de Securitate le-au dat de urmă în 1951, atunci când 21 de membri au fost arestaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare de către Tribunalul Militar din Cluj, alte nouă persoane fiind folosite ca martori ai acuzării în proces şi scăpând de pedepsă.

La momentul arestării, asupra liderului grupării a fost găsită o carabină sovietică şi 45 de cartuşe. Condamnat la 15 ani de detenţie, Ţicuş a sfârşit în Penitanciarul de la Aiud, în 12 martie 1960.
Cercetătorul ştiinţific sălăjean menţionează că în anul 1978, cei care mai trăiau, precum şi rudele şi persoanele cu care veneau în contact intrau în vizorul Securităţii sălăjene. Din aceeaşi organizaţie anticomunistă a făcut parte şi preotul martir Ilie Borz, decedat în 1954 în Penitenciarul Aiud, conform informaţiilor Securităţii.

"Jos clica bolşevică"

Organizaţia „subversivă” cu caracter naţional-ţărănist „Dragalina”, condusă de studentul Victor Darolţi, a fost identificată în iulie 1948. Număra 31 de membri, majoritatea ţărani mijlocaşi, şi avea ramificaţii în localităţile Someş-Odorhei, Inău, Şoimuş, Gâlgău, Jibou, Aluniş, Traniş, Domnin, Cristolţel, Tohat, Şimleu, Crasna, Zalău, Răstolţ, Sibiu, Cluj şi Gherla, punctează Marin Pop:

„Obiectivul imediat al organizaţiei era recrutarea de membri şi organizarea comunelor pe sectoare, <<precum şi ţinerea de şedinţe cu scopul de a menţine o stare de spirit contra actualului regim, prin lansarea de svonuri alarmiste şi instigatoare, luate dela posturile de emisiune Anglo-Americane>>. Însă, se spune în documente, <<scopul adevărat al acestei organizaţii a fost înlăturarea prin forţă (a) actualului regim în cazul unui război pe care o aşteptară în primăvara anului 1949>>”.

„Dragalina” a răspândit mai multe manifeste pentru „a menţine o stare de spirit contrarie actualului regim”, în care se preciza: „Atenţiune, fraţi români, trăiască M.S. Regele Mihai I cârmuitorul destinelor neamului românesc, Jos guvernul şi clica bolşevică, care duc la prăpastie neamul românesc. Cine va rupe această lozincă va fi semnat pe lista morţii, moartea comuniştilor, libertatea popoarelor”.
Potrivit istoricului sălăjean, liderii oganizaţiei au fost arestaţi în iunie 1949, şeful ei decedând înainte de judecarea procesului, la închisoarea din Cluj.

Împotriva colectivizării agriculturii

În acelaşi an, „fugarul” Alexandru Săpunaru, fost subofiţer de jandarmi dat afară din motive politice, a organizat „elementele foste PNŢ-iste şi chiaburii într-o organizaţiei mixtă subversivă” pe care au numit-o Rezistenţa Naţională Română. Aceasta a a activat iniţial în zona Ardud, judeţul Satu-Mare, dar s-a extins şi în zona Codru.

„Din organizaţie făceau parte, după cum recunoşteau ironic organele de Securitate, <<toate elementele cu sentimente naţionale>>, foşti membrii ai PNŢ, PNL şi foşti legionari devotaţi devotate partidelor din care au făcut parte cândva. Li s-au alăturat ofiţeri şi subofiţeri epuraţi politic, funcţionarii licenţiaţi din servicii publice şi foşti condamnaţi politici”, spune Pop, adăugând că Securitatea aprecia că munca celor care făceau parte din organizaţie urma să fie recompensată „prin servicii bune, după schimbarea regimului democrat, asigurând un trai belşug fără să aibă grijă zilelor ce vor urma”.

Membrii organizaţiei îşi propuneau să împiedice colectivizarea forţată a agriculturii prin diverse metode: îndemnându-i pe cei înscrişi să nu plătească cotizaţia, să facă, pe orice cale, propagandă anticomunistă şi să-i îndemne pe membrii diverselor organizaţii comuniste să nu participe la şedinţe, la adunări populare sau serbări”.

În cazul unui război al aliaţilor anglo-americani împotriva URSS-ului, membrii organizaţiei „trebuia să dea ajutor efectiv armatelor streine de ocupaţie, să le procure informaţii, să le servească de călăuze, să furnizeze alimente şi orice materiale pentru aceste trupe, să saboteze operaţiunile armatelor democrate (sovietice – n.n.), iar după trecerea frontului să ocupe instituţiile publice”, se mai arată în raportul Securităţii.

Potrivit lui Marin Pop, activitatea organizaţiei Rezistenţa Română Naţională condusă de Săpunaru a fost întreruptă de arestarea celor din organizaţia Dragalina şi Vasc. O parte dintre membrii au reuşit să scape, devenind fugari în păduri: „Cu privire la activitatea lor în haiducie, se spunea că au săvârşit acte de teroare, lucru neadevărat. Dimpotrivă, se fereau pe cât posibil să aibă contact cu organele de Miliţie sau Securitate”.

Vă mai recomandăm:

Preot ortodox, despre notele informative în comunism: „Dădea bine să trec în rapoarte că au fost mai puţini oameni“

Calvarul familiei Coposu în timpul regimului comunist: „Vindeam lucruri din casă ca să avem bani de pâine“