Podoabele portului popular românesc. Cum îşi accesorizau tinerele costumul tradiţional pentru a se întrece în frumuseţe

Muruna este purtată de tinerele din satul sălăjean Marin FOTO Patricia Toma

Frumuseţea costumului tradiţional românesc este subliniată şi de podoabele cu care fetele şi femeile îşi îmbogăţeau straiele populare la zi de sărbătoare. Purtate încă din vechime, podoabele sunt de cele mai multe ori pline de culoare şi de strălucire.

Portul popular femeiesc nu este complet fără podoabele care îi dau individualitate artistică şi strălucire şi pun în lumină diferenţele social-economice din cadrul unei regiuni sau zone etnografice. Podoabele reprezintă o îmbinare armonioasă între material, tehnică şi funcţionalitate. Cele mai simple, cununile, erau realizate iniţial din ramuri verzi şi din flori, simbolizând tinereţea, viaţa şi fecunditatea. În timp, materialele verzi au fost înlocuite cu altele mai puţin perisabile, precum sârma, hârtia creponată, oglinzile, mărgelele ori mătasea. "Introducerea noilor materiale s-a făcut diferenţiat, de la o zonă la alta, în funcţie de condiţiile locale", explică etnograful Olimpia Mureşan, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Potrivit spuselor sale, în comunităţile rurale sălăjene, găteala capului avea multiple semnificaţii, ea reflectând vârsta şi starea socială a persoanei în cauză. În timp ce fetele nu-şi acopereau părul cu năframă decât în cazul în care timpul era nefavorabil sau îşi doreau asta, femeilor nu li se permitea să umble cu capul descoperit din momentul în care cununa de mireasă le era înlocuită cu năframa.

Aceasta se lega în funcţie de vârsta femeii. Tot vârsta dicta şi culorile respectivului accesoriu. Astfel, susţine Olimpia Mureşan, tinerele purtau năframe a căror culoare de fond era roşu sau alb, cu motive decorative bogate, pentru ca odată cu înaintarea în vârstă, nuanţele să fie mai sobre, cele mai în vârstă femei din sat purtând exclusiv năfrămi negre.

"Pe măsură ce creşteau, fetelor li se împletea părul în două cozi. După ce venea vremea intratului în horă, la joc, tinerele dobândeau libertatea de a-şi prinde în păr fel de fel de plante, panglici şi mărgele, iar în satele unde se purta cununa ori muruna, ele aveau o pieptănătură specială, realizată de unele femei din sat", mai spune etnograful sălăjean.

Purtatul podoabelor a fost supus unor reguli bine stabilite, având semnificaţii diferite, de la cele magice, la semne de recunoaştere ori diferenţiere socială, de marcare a unor evenimente. Rolul lor principal era, însă, cel de înfrumuseţare, subliniază etnograful: „De-a lungul timpului, podoaba s-a adaptat mereu schimbărilor, rolul său fiind acela de a scoate în evidenţă şi a înfrumuseţa liniile corpului”.

Printre cele mai frumoase podoabe de cap pe care fetele din Sălaj le purtau până la căsătorie se numărau acele de păr, panglicile, pieptenii de os simpli sau decoraţi cu pietricele, şi florile de sezon (muşcate roşii, busuioc sau coroniţe de flori). În zilele de sărbătoare, tinerele îşi etalau cu mândrie muruniţa de cap cu panglici, cununa de cap ori ceapsa cu mărgele.

Cununa de cap sau muruna se purta doar în unele sate din Sălaj. Putea fi mai lată sau mai îngustă, cadranul fiind confecţionat din sârmă, pe care erau prinse floricele realizate din hârtie creponată, din toate culorile, bucăţele de oglindă şi mărgele. „Muruna le însoţea pe tinerele fete la biserică, la sărbătorile mari şi face parte din ansamblul costumului popular. În satele în care se purta, doar două-trei femei se pricepeau în a le confecţiona. Acest accesoriu s-a purtat până prin anul 1960”, mai spune Olimpia Mureşan.

Vă mai recomandăm:

Spăcelul de Sălaj, model pentru iile de astăzi. Cum topeau sătencele cânepa pe rouă, pentru a-şi decora cămăşile tradiţionale

Măreţia târgului românesc în secolul al XIX-lea: „Era parte din viaţa populară“