Ghiţă Mureşan vine să dea vaci de rasă unor familii din Tămaşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baschetbalistul internaţional va fi sâmbătă invitatul Fundaţiei Heifer pentru România la ceremonia prin care 10 sau 11 familii nevoiaşe vor primi câte o vacă de lapte.

Aproximativ 10 familii sărace din satul Tămaşa, comuna Cuzăplac, vor primi sâmbătă câte o vacă de rasă în cadrul proiectului „Ţăranii hrănesc copiii”. Potrivit coordonatorului de comunicare şi PR al fundaţiei, Annamaria Heler, vacile provin de la foştii beneficiari din 13 sate sălăjene şi clujene unde s-a implementat proiectul. Invitatul organizatorilor la ceremonia de „pasare a darului”, care este programată pentru ora 11.00,  va fi baschetbalistul internaţional Ghiţă Mureşan şi familia sa.

Fermierii care sunt implicaţi donează carnea şi produsele lactate donate pentru copii internaţi în spitalele de pediatrie şi din orfelinate, deoarece principiul Heifer Internaţional, „Dar din dar – Passing on the gift”, presupune ca fiecare beneficiar să doneze la rândul său echivalentul a ceea ce a primit în dar.

Potrivit reprezentantului fundaţiei, până acum au fost ditribuite peste 50.000 de kilograme de carne şi 85.000 de litri de lapte.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite