Procesul lui Remus Mitrea a ajuns la final. Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul director al APM Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Remus Mitrea a fost directorul APM Vaslui FOTO:adevarul
Remus Mitrea a fost directorul APM Vaslui FOTO:adevarul

Procesul în care fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) a fost judecat pentru fapte de corupţie s-a încheiat ieri. Procurorii DNA au cerut ca Remus Mitrea să fie condamnat la 15 ani de închisoare, el fiind trimis în judecată pentru luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Supriză la termenul de ieri din dosarul în care este judecat Remus Mitrea. Instanţa a decis să încheie cercetarea judecătorească, situaţie care i-a luat pe nepregătite pe avocaţii fostului director de la APM Vaslui. Apărătorii lui Mitrea sperau ca procesul să fie suspendat în vederea efectuării de către acesta a unei expertize medico-legale. 

Procurorul DNA a cerut condamnarea tuturor inculpaţilor din acest dosar, fiecare să primeacă pedeapsa în funcţie de vinovăţie. Astfel, deşi pedeapsa maximă era de 25 de ani, procurorul a cerut în cazul lui Mitrea condamnarea acestuia la 15 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi, dat fiind faptul că e la prima abatere. Faţă de Emil Savin, patronul societăţii Transmir, şi Rodica Maxim, contabila şefă a unui ocol silvic din Judeţul Bacău, procurorii au cerut aplicarea unor pedepse cu închisoarea, însă sub supraveghere. Atât avocatul lui Savin cât şi cel al Rodicăi Maxim au cerut achitarea celor doi, motivând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor puse în seama celor doi. 

„E vorba de conflict de interese“

Avocaţii lui Remus Mitrea s-au văzut puşi în postura de a improviza şi au insistat, ca şi la termenele anterioare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în formă continuată, în conflict de interese. „Niciodată nu am pretins că este nevinovat. Însă, în sarcina inculpatului Mitrea Remus se poate reţine un conflict de interese. A încercat să câştige un ban intermediind contracte pentru firmele familiei sale, din poziţia de director al acelei instituţii", a motivat avocatul Corneliu Gheorghiţă, cererea de schimbare a încadrării juridice.

După ce au ascultat toate părţile implicate, magistraţii de la Tribunalul Vaslui au anunţat că se vor pronunţa marţi în acest dosar.

Acuzat de dare şi luare de mită

Trimis în judecată pentru luare şi dare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani, fostul director al APM Vaslui a efectuat până acum 6 luni de arest.

Povestea condamnării fostului director al APM Vaslui a început în data de 2 octombrie 2012, atunci când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins la sediul instituţiei.

Pe 17 octombrie, şeful de la APM a depus recurs la măsura arestării preventive, dar judecătorii i-au respins solicitarea, iar la expirarea celor 29 de zile, el a fost arestat definitiv, asupra sa existând 11 capete de acuzare.

Potrivit procurorilor, „din sumele pretinse, inculpatul Mitrea Remus a primit sumele totale de 1.497.532,23 lei şi 12.000 euro atât în mod direct, în numerar, cât şi, în majoritatea situaţiilor, disimulate sub forma preţului unor contracte încheiate, la solicitarea inculpatului, între firmele beneficiare ale avizelor de mediu şi unele societăţi comerciale controlate de inculpat (era unicul factor de decizie cu privire la activitate şi patrimoniu). Într-o altă situaţie, inculpatul a solicitat subcontractarea unor lucrări de construcţii, finanţate din fonduri comunitare, lucrări pe care firma controlată de inculpat le-a realizat doar parţial.“

Citeşte şi:

Audierile în cazul lui Remus Mitrea scot la iveală lucruri nebănuite

Remus Mitrea ameninţă: „Unora le e frică pentru că vor ieşi lucruri la iveală“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite