FOTO Cum au petrecut vasluienii de 1 Mai. Fanfară, muzică populară, mici şi bere- FEST - TIN-ul din Parcul Copou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Orchestra Rapsodia Vasluiului
Orchestra Rapsodia Vasluiului

Sute de vasluieni au luat cu asalt astăzi Parcul Copou, acolo unde municipalitatea a organizat spectacole artistice şi competiţii sportive. Sâmbătă, evenimetele vor continua, trupa Alb Negru urmând a susţine un concert la Teatru de Vară.

Evenimentele artistice se vor desfăşura pe parcursul a trei zile, fiind dedicate şi Zilei Naţionale a Tineretului, marcată în fiecare an pe 2 Mai. Începând cu orele amiezii, vasluieni de toate vârstele s-au adunat în Parcul Copou unde au fost amenajate, special pentru acest eveniment, standuri pentru comercianţii de mici şi bere. 

Întreaga atmosferă a fost întreţinută de Fanfara de la Ivăneşti, Fanfara Rotaria şi Orchestra Rapsodia Vasluiului, programul fiind încheiat seara cu prestaţia ansamblului de dansatori Hora Vasluiului.

"În acest an ne-am propus să marcăm şi să sărbătorim „Ziua Naţională a Tineretului” pe parcursul a trei zile (1 - 3 mai), în cadrul unui eveniment intitulat „FEST- TIN”. Scopul festivalului este de a creşte gradul de implicare a tinerilor în viaţa culturală a municipiului Vaslui. Prin derularea acestui eveniment ne-am propus să sărbătorim tinerii, să prezentăm un municipiu bogat în idei interdisciplinare: reprezentaţii culturale, muzică, activităţi sportive şi recreative, toate caracterizate de contemporaneitate. Dorim să le oferim tinerilor posibilitatea de a se exprima în cadrul unor activităţi care să fie pe placul lor, să se împlice nemijlocit în organizarea acestor activităţi.", au precizat reprezentanţii Primăriei Vaslui.

Programul dedicat Zilei Tineretului va continua sâmbătă, după următorul program:

09.0 0 – Competiţii Sportive Fotbal – Teren Liceul cu Program Ssportiv
10.00 – Competiţii Sportive – Crosul Tineretului – Sala Sportului
11.00 –Competiţii Sportive - Şah viu – Teren Parcul Tineretului
14.00 – 16.00 – Spectacol - Parcul Copou – Palatul Copiilor
18.00 – 19.20 – Spectacol Centrul Civic –Parteneriat D.J.T.S.
20.00 – 22.00 – Spectacol Teatrul de Vară / Casa de Cultură – Destiny // Alb Negru

 
Duminică, evenimentul se va încheia cu un spectacol susţinut în Parcul Copou de Orchestra Rapsozii Iveştilor.
 

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite