Cum se pot distra bârlădenii de Sfântul Valentin. Petreceri pentru îndrăgostiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petreceri de Sfantul Valentin
Petreceri de Sfantul Valentin

Cluburile şi restaurantele din Bârlad au pregătit surprize de Sfântul Valentin pentru îndrăgostiţii de toate vârstele. Tinerii pot opta pentru o  noapte în club pe muzica unor DJ, iar îndrăgostiţii trecuţi de vârsta adolescenţei pot petrece o seară romantică la restaurant sau la teatru

Clubul Ground a pregătit o seară de neuitat de Sfântul Valentin. “Fii pregătit să te îndrăgosteşti sau să petreci toată noaptea alături de persoana iubită. Concursuri pentru toate cuplurile dar şi pentru persoanele singure la care câştigătorii primesc premii surpriză. Nu rata cel mai romantic party al anului”, scrie pe afişul de prezentare al evenimentului. Atmosfera va fi întreţinută de DJ Bobby şi MC Maryanoo. În plus,vor fi oferite shoturi. Rezervări se pot face la telefon: 0760/992000.

Clubul Obsession îi atrage pe îndrăgostiţi să petreacă noaptea de Sfântul Valentin acolo cu muzică (DJ Dorin, DJ XS şi MC Jedi) şi oferte la băuturi alcoolice. Promoţiile pentru consumatori variază de la o sticlă de votkă şi patru doze de energizant cu preţul cuprins între 110-130 lei, la o striclă de whisky şi patru doze de energizant cu preţuri (funcţie de marca produselor) cuprinse între 180-210 lei. Rezervările se pot face la telefon: 0722/592930.

Restaurantul Cerbul de Aur a pregătit un program special, cu “un meniu pregătit cu dragoste şi un desert irezistibil de dulce”. Pentru 50 de lei de persoană, restaurantul asigură muzica live (formaţia lui Robert de la Ghidigeni), o cină bogată (pulpă de pui şi file de porc cu sos de ciuperci, cartofi gratinaţi şi salată de primăvară, desert şi un coktail ori un cogniac). Rezervările se pot face la numărul de teelfon: 0728/879970.

Max Pizza Bârlad îi atrage pe îndrăgostiţi într-un mod indeit. În incinta pizzeriei a fost prinsă de un perete o inimă urişă pe care pot fi lipite mesajelede dragoste.

Melodii de dragoste pe ritmuri jazz

O seară specială poate fi petrecută la Teatrul “V. I. Popa” pe 13 februarie, de la ora 18.30. Concertul de jazz “Standard love” susţinut de muzicianul Răzvan Ionescu promite să fie evenimentul anului. În cele aproape două ore de concert, artistul va prezenta mai multe surprize publicului spectator. Invitată în spectacol este şi Tania Cepoi, bârlădeancă care s-a lansat în muzică în Suedia.

În spectacol vor fi instrumentişti de marcă: Alex Man - chitară, Michael Aker - bass, Tavi Surdu - tobe, Cătălin Milea - saxofon.
Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon 0753 455042 (Alina Covaci). Preţul unui bilet este 30 lei.

Vă mai recomandăm:

Cina romantică în savană, printre serviciile de lux preferate de turiştii români de Valentine’s Day

FOTO Cum alungi supărarea dacă eşti singur de Valentineʼs Day

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite