Pensionarul de 70 de ani condamnat pentru proxenetism. Copilă de 15 ani forţată să se prostitueze de propriul de naş de botez

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simion Trifan, proxenetul de 70 de ani FOTO Facebook
Simion Trifan, proxenetul de 70 de ani FOTO Facebook

Magistraţii Judecătoriei Vaslui au motivat hotărârea prin care au dispus condamnarea a doi bărbaţi din judeţul Vaslui, unul de 70 de ani şi altul de 50 de ani, sub acuzaţia de proxenetism. Bărbatul de 70 de ani dădea anunţuri la ziare prin care îşi căuta fete pentru a locui în vila lui din suburbia Gura Bustei, municipiul Vaslui.

Simion Trifan (70 ani) şi Viorel Codrianu (50 ani) au fost condamnaţi la cinci, respectiv patru ani de închisoare, fiind acuzaţi că au determinat, au înlesnit şi au obţinut bani de pe urma practicării prostituţiei de către două minore, una de 17 şi alta de 15 ani. 

Cei doi bărbaţi, care au fost arestaţi preventiv în acest caz anul trecut, au contestat condamnările, negând acuzaţiile reţinute în sarcina lor. Dosarul a fost inaintat, joi, 24 mai, Curţii de Apel Iaşi, unde se va pronunţa sentinţa definitivă, după judecarea căii de atac.

Cazul celor doi proxeneţi din Vaslui a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce o rudă a minorei de 15 ani a aflat că aceasta practică prostituţia. Fata fusese îndemnată să se prostituieze şi plasată proxenetului de 70 de ani, chiar de naşul ei de botez, Viorel Codrianu, un afacerist care era, la acea vreme, şi consilierul primarului din comuna Poieneşti. 

Îndemnată se se prostitueze de propriul naş

Acesta şi-ar fi îndemnat fina să practice prostituţia iniţial la ţară, însă ulterior a hotărât să o ducă în municipiul Vaslui, fiind convins că ar putea obţine mai mulţi bani de pe urma ei.Fata de 15 ani a fost dusă la domiciliul lui Simion Trifan, care locuieşte într-o vilă din suburbia Gura Bustei. Septuagenarul folosea imobilul pentru închiriat, în special pentru tineri cu o situaţie materială precară. 

Astfel, ajunsă la vila din Gura Bustei, minora de 15 ani avea să fie repartizată în cameră cu o altă tânără, în vârstă de 17 ani. De la aceasta din urmă, avea să afle că septuagenarul le caută clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale. Fetele nu plăteau chirie, deoarece mare parte din sumele câştigate de pe urma practicării prostituţiei erau însuşite de bătrân.

Viorel Codrianu era la data comiterii faptelor consilierul primarului de Poieneşti FOTO Facebook

viorel codrianu facebook

În cazul minorei de 15 ani, o parte din sumele câştigate reveneau naşulului de botez, căruia îi raporta constant câţi bani câştigă şi câţi clienţi are zilnic. Bărbatul de 70 de ani era cel care le transporta pe fete la clienţi din afara oraşului, în special în satul Văleni, iar printre cei mai căutaţi clienţi erau bărbaţii care se întorceau de la muncă din străinătate.

În faţa anchetatorilor, cele două minore au recunoscut că se prostituau şi împărţeau banii cu proxeneţii. Ulterior, în faţa instanţei, minora de 15 ani şi-a schimbat declaraţia, afirmând că nici naşul ei, bărbatul de 70 de ani nu ştiau cu ce se ocupă şi că de fapt ar fi fost încurajată să practice prostituţia de fata de 17 ani.

Declaraţia fetei a fost considerată de judecători nesinceră, având în vedere toate probele de la dosar, care îi contrazic susţinerile. Instanţa a aprecizat că minora, prin schimbarea declaraţiei, ”a încercat să uşureze situaţia inculpaţilor”.

Proxenet: ”Ai măcinat aseară? Câţi saci?”

”Rezultă fără dubiu că inculpatul Codrianu Viorel avea cunoştinţă despre activitatea desfăşurată de aceasta respectiv, relaţii sexuale contra cost, fiind interesat de banii astfel obţinuţi: „Şi tu nu ai mai făcu nimic de ieri?”, „sau ce a zis M. să nu –i spui ce facem că îţi cere socoteală la bani”, „nu a zis M. nimic…eu nu mai am niciun ban că i-am pierdut şi nu am vrut să afli că i-am pierdut „ „vezi că am plecat la Văleni la 2 băieţi”, „da tu cu cât te-ai ales aseară? Cât ?”, „dar tu nu ai băieţi să mergem să fac nişte bani?”, „mâine vin la Vaslui. Vezi poate te duci în seara asta că am nevoie de b; da nu le spune lor”, „am plecat la un băiat la Văleni. Dacă fac bani îţi dau”, „O zis nenea ceva de bani sau M.”, „Ce a ieşit aseară?”, „ Am fost dar am făcut numai oral şi mi-a dat 30 lei”, „Vezi că plec la un client cu nenea Simion”.. Inculpatul foloseşte expresii de genul: „ai măcinat  aseară? câţi saci?”, „dacă ai fost la moară la patinoar ce faci?”,  în mod evident, nefiind vorba de sensul propriu al termenilor”, explică judecătorii în motivarea hotărârii. 

Simion Trifan a recunoscut că fetele practicau prostituţia, însă a invocat că a dedus acest lucru după cum le auzea discutând la telefon. În faţa judecătorilor, septuagenarul a invocat că de fapt el nu a dorit decât să le ajute pe cele două fete, care aveau o situaţia familială dificilă: minora de 17 ani avea deja trei copii (toţi daţi în plasament) şi a fost alungată de părinţi de acasă, iar fata de 15 ani avusese o relaţie de concubinaj cu un recidivist care o agresa cu brutalitate.

”Inculpaţii erau extrem de preocupaţi de programul fetelor şi de banii câştigaţi de acestea. Este puţin credibil, dacă nu hilar, să se considere că aceştia, din dorinţa de a le ajuta pe persoanele vătămate, se interesa de timpul petrecut de fete cu băieţii, de banii obţinuţi şi modul de cheltuire, de câţi bani le-au rămas”, precizează judecătorii în motivare. 

Demascaţi de interceptări

Declaraţiile celor doi proxeneţi au fost contrazise şi de interceptările telefonice:

Codrianu- Dacă are banii ceia, să -i iei mata să-i pui deoparte
Trifan: Da, da, bani au făcut, i-a dat aseară 50 lei, pe urmă au plecat din nou şi au cerut 20 lei pentru taxi.. A zis că a făcut banii pentru naşul Viorel.
Codrianu: Să-i iei, să-i pui deoparte la mata ca să nu-i cheltuie
Trifan: Da, păi mie mi-i dă... Te sun Când vii,  ţi-i dau.
....
Trifan: Au fost fetele, au făcut banii
Codrianu: Să-i păstreze acolo. De-acum tocmai luni vin
...
Codrianu: Dacă ştiam că-s fetele libere în seara asta veneai încoace. Da s-au îmbătat. Erau vreo 4 draci, aveau şi bani,şi asta.
Trifan: Păi de ce n-ai spus?
...
Codrianu: Şi-acu fetele nu se duc nicăieri înesară?
Trifan: Nu
Codrianu: M- a sunat şi pe mine un băiat de la un service, dar acolo trebuie să mă duc eu cu ele din cauză că dracul acela e şmecherit..
Trifan: Dimineaţă la 3 au plecat, la 7 s-au întors. Şi-au scos banii pe telefon

....

Codrianu:- Şi aceia de aseară, nu i-ai stâns a lui Anduţa?
Trifan:- Cum?
Codrianu:- Şi aceia de aseară, nu i-ai stâns a lui Anduţa?
Trifan:- Cum?
Codrianu:-  Sau i-ai cheltuit şi pe ăia de aseară?
Trifan:- Ce afară?
Codrianu:- Aceia de aseară zic! I-ai cheltuit? Care ţi-i dăduse mata? Care ţi-am zis să ţi-i dea?
Trifan:- Da, păi nu a luat pentru taxiu?
Codrianu:- A!
Trifan:- I-am dat banii pentru taxiu şi s-a dus şi a cheltuit banii şi înapoi a venit fără nimic.


”Cei doi inculpaţi au cunoştinţă, inclusiv, despre perioada când persoanele vătămate sunt la menstruaţie, ceea ce, cu siguranţă, nu este un aspect de care ar fi interesată o persoană care doreşte să ajute nişte fete alungate de acasă, bătute de concubini, în vederea angajării lor, asigurării unui adăpost, sau oricărei alte de forme de ajutor în acest sens, rezultând, inclusiv, faptul că cei doi inculpaţi întreţin relaţii sexuale, la rândul lor, cu persoanele vătămate”, au conchis judecătorii.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite