Tânărul care şi-a ucis doi prieteni în accidentul de la Aurora a fost reţinut pentru 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a fost reţinut 24 de ore FOTO Corina Macavei
Şoferul a fost reţinut 24 de ore FOTO Corina Macavei

Tânărul care şi-a ucis cu maşina doi prieteni, după ce a băut şi a făcut accident a fost trimis după gratii. El ar putea fi reţinut pentru 29 de zile pentru ucidere din culpă.

Poliţiştii Serviciului Rutier au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, pe numele tânărului de 21 ani, din localitatea Obîrşia de Cîmp, judeţul Mehedinţi, care în urmă cu câteva zile a urcat la volanului autoturism, după ce  băuse. În maşină şi-a luat alţi patru prieteni. Tânărul a scăpat maşina de sub control în satul Aurora, autoturismul s-a izbit de un cap de pod şi apoi a intrat violent într-un stâlp.

Patru dintre tinerii aflaţi în autoturism au fost transportaţi la spital în stare gravă, iar unul dintre ei era în comă, cu şanse minime de supravieţuire. Acesta a şi decedat ulterior la spital, pentru că medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Un alt tânăr a murit pe loc.

Şoferul, care a scăpat aproape fără nicio zgârâietură este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. El a fost depus în jurul orei 14.30 în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi urmând să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Citiţi şi:

Accident grav de circulaţie la Aurora: un tânăr a murit, iar alţi patru sunt în stare gravă

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite