Record la Poroiniţa- Mehedinţi: Primul strat de asfalt turnat, în urmă cu circa o săptămână, deja se macină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O săptămână! Cam atât a rezistat covorul asfaltic turnat pe trei kilometri de drum comunal în satul mehedinţean Poroiniţa. Constructorul recunoaşte că s-a greşit şi promite că va remedia situaţia imediat ce vremea îi va permite.

La Poroiniţa- comuna mehedinţeană Rogova, localnicii s-au bucurat când au văzut că şi în satul lor se asfaltează drumurile. Nu a durat mult, pentru că după doar o săptămână, primul strat turnat pe cei trei kilometri de drum s-a distrus.

Consternaţi, sătenii acuză acum că s-au făcut lucrări de mântuială. “Ca în România, bătaie de joc. N-are nici două săptămâni de când e turnat. Uitaţi-vă cum a ajuns. Mai avem ceva să spunem?! Şi-aşa e terminat, au ieşit pietrele, dacă mai dă şi îngheţul… se duce de tot”, ne-a spus un şofer aflat în trafic. 

Pentru că lucrările au fost făcute când temperaturile au fost scăzute, asfaltul nu a legat, iar acum se macină. Sătenii nu cred că ceea ce s-a construit până acum va rezista până în primăvară.

„Ce drum e ăsta?! Vreau să ştiu şi eu. El s-a făcut praf acuma, dar după o lună?! Că nu apucă o lună. Eu nu lucrez la drumuri dar, după mintea mea, asta e bătaie de joc”, ne-a spus un alt localnic nemulţumit de situaţie.

Primul strat de asfalt e deja tocat la Poroiniţa

CLICK PE POZE PENTRU A VEDEA GALERIE FOTO

Constructorul îşi recunoaşte greşeala şi spune că o va remedia la primăvară, înainte să toarne stratul de uzură.


Cât costă lucrarea şi câţi bani s-au încasat până acum, aflaţi din cotidianul Adevărul, ediţia de Oltenia!

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite