Poliţiştii mehedinţeni au întocmit un plan de măsuri pentru noul an şcolar. Vezi aici ce vor face ei pentru siguranţa elevilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 115 poliţişti vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, în zona unităţilor de învăţământ începând cu luni, 12 septembrie

Măsurile pe care le vor lua poliţiştii sunt structurate pe trei paliere: prevenirea prin acţiuni educative, verificarea modului de supraveghere şi pază a unităţilor şcolare şi acordarea sprijinului de specialitate, precum şi activităţi pentru menţinerea ordinii publice şi intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112”.


 "Împreună cu reprezentanţii consiliului de administraţie al unităţilor şcolare se analizează gradul de siguranţă pe care îl prezintă fiecare unitate în parte, stabilindu-se necesităţile de realizare a împrejmuirilor, securizarea clădirilor, îmbunătăţirea iluminatului.

Fiecare unitate de învăţământ aflată în zona de competenţă, va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei, asigurându-se, totodată, supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor”, a declarat Andreea Dobre, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, când se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.

De asemenea, se vor efectua patrulări în zona şcolilor şi în perioadele când elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii.

Pe lângă activităţile de menţinere a ordinii publice, poliţiştii vor desfăşura şi o serie de activităţi educativ preventive.

Peste 15 de campanii şi opt proiecte de prevenire au fost derulate în anul şcolar 2010 – 2011. Pentru prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, au fost derulate, în comun cu reprezentanţii unităţilor de învăţământ, peste 110 acţiuni preventive.

Vor fi activate patrulele şcolare de circulaţie împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru deplasarea în siguranţă a elevilor în zona unităţilor de învăţământ.

S-au demarat şi verificări pentru identificarea şi inventarierea tuturor deţinătorilor de autovehicule destinate transportului şcolar.

Se realizează instruirea factorilor de conducere din unităţile deţinătoare şi a conducătorilor auto cu privire la obligaţiile ce le revin în vederea asigurării unei stări tehnice corespunzătoare şi a utilizării acestor mijloace strict conform destinaţiei, precum şi asupra respectării întocmai a normelor rutiere şi a principiilor conduitei preventive în vederea reducerii riscului de implicare în accidente de circulaţie”, a precizat Andreea Dobre, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.






Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite