Coşmarurile unui fost deţinut politic: „Îmi punea electrodul la nas, la urechi, la gât. Când începea să te curenteze, pur şi simplu înnebuneai“
0Nicolae Ianăşi (83 de ani), un severinean fost deţinut politic, a publicat o carte în care povesteşte ororile la care a fost supus în şase ani de puşcărie politică în temniţele comuniste.
Nicolae Ianăşi (83 de ani) este un fost deţinut politic condamnat în august 1959 de Tribunalul Militar Craiova la 20 de ani de muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra orânduirii socialiste“. De fapt, spune Ianăşi, era vorba despre un dosar fabricat, cu acuzaţii inventate şi „probate“ prin mărturisirile obţinute în urma unor schingiuiri şi bătăi inimaginabile. Recent, bărbatul a publicat un volum-document, „În colţii fiarei“, în care sunt cuprinse mărturii cutremurătoare despre tratamentele la care a fost supus în închisorile comuniste prin care a trecut.
„Îmi pare rău că am scris această carte atât de târziu, dar poate că acum, multe din lucruri s-au mai estompat şi poate că are mai multă obiectivitate. Sigur că lucrurile puternice, care m-au marcat, nu s-au şters, dar nu mai e atât de incisivă. Poate că este una dintre puţinele cărţi despre închisoare care arată şi partea care a creat posibilitatea să ieşim în viaţă şi cu mintea oarecum întreagă, fiindcă altfel mizeriile au fost atât de crâncene încât nici noi, care am trecut pe acolo, nu ne putem imagina cum de-am scăpat întregi“
spune Nicolae
Ianăşi.
UN AN „LA MORIŞCĂ“
Nicolae Ianăşi îşi aminteşte exact ziua de 10 septembrie 1958, când a fost ridicat de către oamenii Securităţii de pe şantierul unde lucra ca inginer. Se afla la un punct de lucru în Timişoara, unde răspundea de lotul care prepara şi livra betonul pentru întreg şantierul. Avea atunci 25 de ani şi un viitor frumos înainte, ca tânăr absolvent al Facultăţii de Construcţii de Căi Ferate Bucureşti. Nu a bănuit o clipă că va fi condamnat doar pentru vina că, pe când era elev la Liceul „Traian“ din Drobeta-Turnu Severin, discutase cu colegii de clasă lucruri interzise de regim, aşa-numitele „discuţii duşmănoase“.
„M-am pomenit cu un tânăr domn că vine însoţit de un muncitor şi îmi zice: «Dumnealui este tovarăşul inginer Ianăşi». S-a prezentat tânărul ăsta, foarte politicos: «Sunt un cunoscut al unui prieten de-al dumneavoastră, care a rămas în maşină la poartă, vrea să vă facă o surpriză, haideţi să mergeţi până la el». Când am ajuns aproape de poartă, mi-a dat un pumn după cap şi zice: «Bă, tu ai buletinul la tine?». Până să mă dumiresc, eu deja eram ieşit afară pe poartă şi acolo era o maşină. Aveam buletinul în buzunar, că aşa eram învăţat în zona de frontieră (n.r. – în Mehedinţi). Acesta a fost începutul“, povesteşte Nicolae Ianăşi.
Pe 11 septembrie, fostul deţinut politic a ajuns la Securitatea din Craiova, unde a intrat „la morişcă“. A durat un an, cu bătăi, cu schingiuiri, cu toate cele“. A fost „cazat“ într-o celulă îngustă, care avea la capăt o uşă metalică prevăzută cu o vizetă, prin care paznicul de serviciu îi urmărea tot timpul. La fereastră erau montate zăbrele groase de oţel şi era acoperită cu un oblon de lemn, puţin deschis în partea de sus, făcând posibil să se vadă numai o bucăţică de cer.
TORTURA DIN AREST
„Noaptea, după ce se dădea stingerea, începeau nişte bufnituri, apoi ţipetetele şi urletele celor bătuţi şi schingiuiţi la anchetă. Aveam senzaţia că se ridică şi se clatină toată clădirea de strigătele de durere. Stăteam sub pătură şi ascultam, cu inima strânsă, urmărind paşii caraliilor pe coridor, aşteptând să ne vină şi noul rândul. În unele nopţi, urletele erau aşa de intense, încât unii ziceau că sunt înregistrări pe bandă de magnetofon, puse special ca să ne îngrozească. De fapt, era terifianta realitate!“, îşi aminteşte Nicolae Ianăşi.
Ziua începeau anchetele interminabile, în care era pus să semneze nişte declaraţii scrise de fapt de cel care îl interoga şi care nu conţineau niciun dram de adevăr: „După ce o scria, mi-o dădea să o citesc, la care rămâneai tâmpit, că nu ştiai nimic din ce era acolo. Şi începea să te bată până când trebuia să-i semnezi că aşa e, cum a scris el. Începea cu pumnii, cu palmele, cu picioarele. La un moment dat, venea cu un fel de transformator cu curent şi îmi punea electrodul la nas, la urechi, la gât şi când începea să te curenteze, pur şi simplu înnebuneai“.
A urmat procesul, în zilele de 21 şi 22 august 1959, o formalitate, pentru că Securitatea şi procuratura aveau deja stabilite condamnările pentru fiecare în parte. Lotul format din 38 de inculpaţi a fost prezentat instanţei Tribunalului Militar Craiova, fiind învinuiţi printre altele că din fragedă copilărie aderaseră la mişcarea legionară, că citiseră cărţi legionare şi că doreau răsturnarea regimului din ţară. Nicolae Ianăşi avea să fie condamnat la 20 de ani de muncă silnică şi 8 ani de „degradare civică“.
COŞMARUL ÎNCHISORILOR
A executat şase ani de închisoare, trecând prin penitenciarele din Craiova şi Galaţi, prin lagărele de muncă silnică Grind din Delta Dunării şi Strâmba şi Stoieneşti din Balta Brăilei. Şase ani de chinuri, bătăi, de foamete, de tortură, lipsă totală de asistenţă medicală şi medicamente. Ciorbele erau nişte lături făcute din cotoare de varză sau murături urât mirositoare, iar aşa-zisul fel doi de la prânz şi mâncarea de seară erau un borhot din varză împuţită sau cartofi decojiţi.
De multe ori, mâncarea era ţinută în ciuberele în care o aduceau, până prindea gust de fermentat. Arpacaşul era mâncarea de bază, pe care o considerau comestibilă. Fostul deţinut politic îşi aminteşte şi acum, în cele mai mici detalii, un episod umilitor trăit în lagărul de la Stoieneşti: „Era prin iulie şi ne-au scos într-una din zile să culegem mazăre şi în faţa noastră era un câmp plin de pălămidă. Noi trebuia să culegem acea pălămidă cu mâinile goale, că pe ei de fapt nu îi interesa mazărea, ci să nu rămână nimic pe câmp. Trebuia să cureţi totul cu mâna goală şi, dacă rămânea în urma ta ceva, săreau cu picioarele şi cu câinii, ca să te piseze. Pe unii îi punea să smulgă pălămida şi cu dinţii din pământ. Norocul nostru că nu au avut suprafeţe mari şi după două zile am scăpat de acest chin“. În vara anului 1964, părăsea lagărul Grind de la Periprava. Era sfârşitul unui episod dramatic din viaţa sa. În anii 1963 şi 1964, comuniştii au dat două decrete prin care au eliberat deţinuţii politici. Astfel, la şase ani de la condamnare, în 1965, a fost eliberat şi Nicolae Ianăşi.
Cine este Nicolae Ianăşi
Nicolae Ianăşi s-a născut în anul 1933, în localitatea Vârciorova din judeţul Mehedinţi şi este absolvent al Liceului „Traian“ din Drobeta-Turnu Severin, promoţia 1951. A absolvit în 1956 Facultatea de Construcţii Căi Ferate Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Timişoara ca inginer, de unde în ziua de 10 septembrie 1958 a fost arestat de Securitatea Craiova. Este coautor al lucrării „Memoria retinei gulagului românesc“ (2009) şi „Deportaţii via Dolorosa-Bărăgan 18 iunie 1951“ (2010), dar şi autorul volumului „Vârciorova de sub ape“ (2014).
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
