VIDEO Braconieri prinși cu sturioni și aparate electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de frontieră tulceni au  confiscat 124  kilograme de peşte diferite specii şi un dispozitiv electric de pescuit, a cărei deţinere şi utilizare este interzisă prin lege.

Poliţiştii de frontieră din cadrul sectoarelor Poliţiei de Frontieră Isaccea şi Chilia i-au depistat, în zona Complexului Saon, respectiv pe Braţul Chilia, pe Laurenţiu M. (38 de ani), Nicolae E. (38 ani) şi Victor T. (21 de ani), având asupra lor peşte din  diferite specii şi un dispozitiv electric de pescuit.
În urma controlului, au fost ridicate în vederea confiscării 101 de kilograme de peşte proaspăt din speciile somn, crap, caras, plătică şi 23 de sturion din speciile păsttrugă şi cegă, precum şi un dispozitiv electric de pescuit. Cei în cauză au declarat că peştele capturat era pentru consumul propriu.
„Întreaga cantitate de peşte a fost predată unor societăţi comerciale de profil, iar cantitatea de 23 kg. strurion a fost redată mediului natural în prezenţa reprezentantului A.N.P.A. Celor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport a peştelui fără documente legale“, spune Petrișor Irimia, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție de Frontieră Tulcea.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite