Restricţii de circulaţie în zona poligonului Babadag. Se vor executa trageri cu muniţie de război

Restricţii de circulaţie în zona poligonului Babadag. Se vor executa trageri cu muniţie de război

FOTO Arhivă

Prefectura Tulcea a anunţat că în perioada 27 august-8 septembrie se vor executa trageri cu muniţie de război în poligonul Babadag. Pentru evitarea unor accidente, pe DJ 222 circulaţia va fi restricţionată.

Poligonul Babadag este situat între localităţile Enisala şi Sălcioara, pe DJ 222. Tragerile, anunţă Prefectura judeţului Tulcea, se vor executa cu muniţie de război atât pe timp de zi, cât şi noaptea.

„În acest timp circulaţia pe DJ222 între localitatea Enisala şi localitatea Sălcioara va fi  restricţionată prin amplasarea a două bariere, iar tragerile se vor executa fără întrerupere, pe intervale de 60 de minute cu pauze de 15 minute între ele pentru decongestionarea traficului rutier. Pătrunderea în perimetrul poligonului se va face doar cu aprobarea şefului pazei poligonului”, spun reprezentanţii prefecturii.

Pentru buna desfăşurare a circulaţiei rutiere între localitatea Babadag şi localitatea Sălcioara, autorităţile recomandă folosirea ca rută alternativă: localitatea Babadag – DN 22 – localitatea Ceamurlia de Jos – localitatea Jurilovca – DJ 222 – localitatea Sălcioara (şi retur), în vederea respectării măsurilor de siguranţă a tragerilor.

Pe aceeaşi temă:

Accident rutier grav produs de un tânăr băut de 17 ani. Un prieten a murit, iar altul are piciorul amputat

UPDATE Accident rutier pe DJ 222, între Tulcea şi Agighiol. Un şofer a murit

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: