UPDATE Miting de susţinere a lui Klaus Iohannis în Piaţa Civică din Tulcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miting pentru susţinerea lui Klaus Iohannis FOTO Liviu Costin
Miting pentru susţinerea lui Klaus Iohannis FOTO Liviu Costin

Joi, 13 noiembrie, în Piaţa Civică din oraşul Tulcea sunt aşteptaţi susţinătorii lui Klaus Iohannis. Chemarea s-a dat pe reţelele de socializare.

UPDATE

Aproximativ 300 de persoane, spun manifestanţii, s-au adunat în Piaţa Civică din oraşul Tulcea pentru a protesta faţă de actuala guvernare, dar şi pentru a susţine candidatura lui Klaus Iohannis la preşedinţia României.
Oamenii au ieşit în stradă, deşi condiţiile meteorologice nu au fost favorabile. A ploat mocăneşte pe parcursul întregii zile.

Începând cu ora 16.00, tulcenii sunt aştepaţi în Piaţa Civică la un miting de susţinere a candidaturii lui Klaus Iohannis. Câteva zeci de persoane şi-au anunţat deja prezenţa pe Facebook.
 

La sfârşitul săptămânii, mai multe manifestaţii vor avea loc în mai multe oraşe din ţară: Constanţa, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov, Piatra Neamţ şi Craiova.
 

Vineri, 14 noiembrie, constănţenii vor pleca într-un marş pe străzile oraşului, protestând astfel faţă de abuzurile Puterii. Adunarea se dă în faţa sediului Primăriei, ora 16.00.
 

Traseul marşului în Constanţa va fi următorul: Primărie – Dacia - Casa de Cultură – Republica – Primărie. De la ora 18.00, constănţenii vor protesta în faţa sediului primăriei.

Organizatorii spun că rolul mitingului este acela de a-i atenţiona pe guvernanţi că nu pot abuza de puterea de care dispun pentru a-şi servi propriile interese. 

La Tulcea, Victor Ponta pe primul loc
 

În judeţul Tulcea, Victor Ponta a condus detaşat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Pentru el au votat 41. 142 de alegători, adică 42,76 %. Klaus Iohannis a obţinut votul a 25.256 de tulceni, un procent de 26,25 %.

În multe localităţi din judeţul Tulcea, candidatul PSD-UNPR-PC Victor Ponta a fost votat de mai mult de jumătate din alegători, aşa cum s-a întâmplat în Beidaud, Casimcea, Mihai Bravu, Jurilovca, Frecăţei, Topolog.

Fruntaşă a fost comuna Beidaud, localitate păstorită de două mandate de Constantin Camburi, primar înscris în PDL. Aici, cei care au votat cu Ponta au însumat un procent de 66%.

Doar două comune din judeţul Tulcea au votat alt candidat decât Victor Ponta. Acestea sunt Smârdan şi IC Brătianu. 

Vă mai recomandăm:

Protest în capitala Moldovei. Ieşenii se solidarizează cu românii din diaspora, care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale

Mii de timişoreni ies în stradă pentru Iohannis. Revoluţionarii pesedişti se pregătesc de scandal: „O să aveţi surpriză. Cu atât mai bine că e şi noapte”

Tinerii se răscoală. „Constanţa, ieşi în stradă dacă nu îl vrei pe Ponta preşedinte“

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite