Un lider ALDE propune o lege pentru ca primii trei oameni în stat să nu mai stea la cozi: „Este o lipsă şi se va reglementa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa susţine o lege care să le permită primilor trei oameni din stat să nu mai stea la cozi FOTO debanat.ro
Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa susţine o lege care să le permită primilor trei oameni din stat să nu mai stea la cozi FOTO debanat.ro

Preşedintele ALDE Timiş, Marian Cucşa sare în apărarea şefului de partid, Călin Popescu Tăriceanu, criticat după ce a sărit coada de la Serviciul de Permise. Cucşa susţine că ar trebui ca legea să le permită demnitarilor să facă legal ceea ce a făcut Tăriceanu, la limita legii, atunci când a fost să îşi ridice permisul.

În cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul ALDE Timiş, preşedintele organizaţiei judeţene, Marian Cucşa, a sărit în apărarea lui Călin Popescu Tăriceanu în scandalul „coada de la Permise”. Marian Cucşa a spus că Tăriceanu ar trebui apreciat că a mers personal să îşi ridice permisul de conducere în timp ce putea să îşi trimită un consilier să facă lucrul acesta.

„Putea să îşi trimită un consilier sau pe altcineva. Din respect, a mers personal, a mers înainte de program şi nu văd înaintea cui a intrat să îşi ridice permisul din moment ce nimeni nu avea posibilitatea să intre”, a declarat Marian Cucşa.

Liderul ALDE Timiş a mai spus că pe fond cea mai gravă problemă este că oamenii au stat la coadă. „Cred că problema este să rezolvăm să nu se mai stea la coadă, nu că a fost Călin Popescu Tăriceanu şi e un subiect de DNA, să fie anchetat că şi-a luat permisul. E o chestie aberantă. Pe de altă parte, haideţi să vedem dacă nu cumva este mai grav că preşedintele Klaus Iohannis blochează Valea Oltului în fiecare weekend în care merge în concediu. A cheltuit 780.000 de lei doar pe parfumuri, excursii cadouri şi alte cele. Haideţi să vedem care sunt problemele reale, nu chestiile de can-can politic”, a mai declarat Cucşa.

Cuşca ca mai spus că ar proceda exact asemenea şefului de partid dacă ar fi fost în locul lui: „dacă aş fi al doilea om în stat, aş avea alte atribuţii mai importante pentru stat, decât să stau la coadă pentru a-mi ridica permisul de conducere”.

Acesta spune că ar trebui să existe o prevedere legală care să îi scutească pe demnitari de stat la cozi. „Ar trebui să fie reglementat din punct de vedere legal, probabil că este o lipsă şi se va reglementa. Sunt două trei persoane, primul om în stat, al doilea om în stat, premierul. În mod normal au alte atribuţii. Dacă ai o vizită oficială, nu poţi să îl ţii pe un ambasador sau pe preşedintele altui stat pentru că trebuie să îţi iei permisul de conducere”, a mai spus Cucşa.

Preşedintele ALDE Timiş a mai spus că ar trebui făcut un sondaj pentru a vedea câţi dintre demnitarii din 1990 până în prezent au stat la coadă pentru a-şi ridica permisul. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite