Ultimele meciuri de verificare pentru Poli înainte de startul Diviziei B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poli Timişoara va juca miercuri un amical cu Luceafărul Oradea, iar sâmbătă întâlnesc echipa FCM Reşiţa. Ambele meciuri se dispută pe stadionul “Dan Pălinişanu”, unde intrarea va fi liberă pentru spectatori.

În aşteptarea startului campionatului ligii secunde, fotbaliştii de la Poli vor mai avea parte de două meciuri amicale. În prima partidă, jucătorii pregătiţi de Vali Velcea şi Iosif Rotariu vor evolua, mâine, pe stadionul “Dan Păltinişanu”, împotriva celor de la Luceafărul Oradea. Partida va începe de la ora 17.30.

În cel de-al doilea amical, Poli va întâlni, tot pe arena din Timişoara, FCM Reşiţa. De această dată, alb-violeţii se vor putea acomoda cu ora de disputare a meciurilor în Divizia B, astfel că partida va începe de la ora 11.00. La ambele meciuri, intrarea spectatorilor este liberă.

În meciul de debut al Diviziei B, care va începe în mai puţin de două săptămâni, Poli va juca la Timişoara contra celor de la FC Bihor Oradea, una din echipele care şi-au stabilit ca obiectiv promovarea în primul eşalon.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite