Record demn de Guiness Book realizat în România: „Orice lucru, oricât de greu, poate fi realizat de către un simplu om”

Record demn de Guiness Book realizat în România: „Orice lucru, oricât de greu, poate fi realizat de către un simplu om”

Christian Gernemann şi maşina electrică Renault Zoe

Electric Tour – cursa de 24.000 kilometri realizată într-o ţară cu o maşină 100% electrică s-a încheiat. Recordul a fost doborât de către pilotul german Christian Gernemann, care a reuşit să facă, în România, mai mult decât şi-a propus iniţial -26.856 kilometri.

GALERIE FOTO
Proiectul Electric Tour, pus în mişcare de Restart Energy, l-a condus pe Christian Gernemann ţara noastră, pentru o călătorie-record, ce poate fi înscrisă în Guiness Book.
 
Acesta a vrut să demonstreze că frumuseţea naturală a României merită să fie protejată, motiv pentru care a pornit cea mai lungă călătorie făcută vreodată cu o maşină electrică – 24 000 kilometri. Misiunea a fost îndeplinită!
 
Evenimentul oficial Electric Tour Finish Line s-a desfăşurat aseară la Timişoara. 
 
Povestea Electric Tour a fost împărtăşită atât din  perspectiva omului care a pornit această iniţiativă, Armand Doru Domuţa, cât şi din experienţa reală, trăită de pilotul neamţ Christian Gernemann.
 
„Mă simt grozav să mă aflu aici, este o realizare enormă atât personală cât şi la nivel naţional. Nu a fost deloc uşor, dar întreg proiectul Electric Tour a fost susţinut de oameni pasionaţi şi uniţi, cu care a depăşit provocările. Am dorit să concepem un proiect care să unească oamenii din întreaga ţară şi să-i convingă de beneficiile pe care energia verde le poate aduce României. Consider că am adus un mesaj puternic, de impact societăţii româneşti, care cred că a mişcat în care percepem România şi resursele ei naturale. Decizia prin care ne putem facem viaţa mai bună este în mâinile noastre. Atât pentru noi, cât şi pentru cei din jur. Mă bucură şi mă simt mândru să reprezint Electric Tour, un proiect demn de un succes internaţional.”, a spus Armand Doru Domuţa.
 
 
Cu acest prilej important, Restart Energy a donat comunităţii timişorene o staţie solară pentru încărcare a dispozitivelor mobile, sub forma unui copac, numit Restart Tree, amplasat în Piaţa Libertăţii.
 
 
Christian Gernemann a reuşit nu doar să atingă recordul de 24.000 kilometri cu un Renault ZOE electric într-o ţară, ci a depăşit vizibil această distanţă – 26.856 kilometri înregistraţi la finalul cursei. 
 
„Cel mai frumos sentiment este să vezi la propriu succesul muncii tale şi să îl împărtăşeşti cu oameni, cu mulţi oameni, pentru a lăsa un mesaj pozitiv mai departe. Sentimentul acesta l-am avut eu în seara aceasta şi mă bucur mult să fi lăsat un urma acestui record mesajul că natura este mai presus de orice. România este o ţară frumoasă şi merită să fie protejată prin acţiuni conştiente de protejare a mediului, cum ar fi înlocuirea vechilor maşini ce depind de combustibil fosil cu cele electrice. Şi nu în ultimul rând, sunt reprezentarea faptului că orice lucru, oricât de greu, poate fi realizat de către un simplu om. Dream big, act bigger”.
 
 
„Am intrat în acest proiect pentru că aveam un obiectiv comun -  cu toţii ne dorim un mediu mai curat şi mai sustenabil şi voiam să demonstrăm că se poate acum şi aici. Nimic nu te împiedică să faci 300 km cu ZOE, fără stresul autonomiei. Cu ajutorul lui Christian am demonstrat că poţi pleca la drum mult mai lung, la fel de relaxat. Până la urmă găseşti locuri unde să îţi încarci maşina, trebuie doar să te informezi ; poţi avea provocări interesante, din care poţi învăţa. Oamenii sunt curioşi şi te ajută şi cu ocazia asta poţi descoperi locuri inedite şi îţi poţi face prieteni  noi. Nu totul stă în destinaţie, ci în drumul până acolo”, a declarat Elena Apostol, din partea Renault Commercial Roumanie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: