Punctul de trecere a frontierei Lunga (Timiş)-Nakovo (Serbia), deschis în prezenţa lui Victor Ponta

Punctul de trecere a frontierei Lunga (Timiş)-Nakovo (Serbia), deschis în prezenţa lui Victor Ponta

Premierul Victor Ponta, alături de omologul său sârb, Alexandar Vucic. FOTO: Facebook

Punctul de trecere a frontierei Lunga (judeţul Timiş) - Nakovo (Serbia) a fost deschis permanent, sâmbătă, 8 noiembrie, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a omologului său sârb, Aleksandar Vucic, Ponta declarând că există proiecte importante pe care România şi Serbia trebuie să le dezvolte împreună.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Ponta a ajuns, sâmbătă, în jurul orei 11.00, cu un elicopter, în localitatea Lunga din judeţul Timiş, fiind însoţit de premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, şi de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, al Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi de omologii sârbi.

"Europa nu va fi întreagă până ce Serbia şi celelalte ţări din această regiune nu vor fi în Uniunea Europeană. Ne leagă foarte multe lucruri. Ne desparte o frontieră pe care acum vrem să o facem cât mai uşor de trecut. (...) Vreau să legăm România de Serbia cât mai mult, prin infrastructură, prin relaţii economice. Ştiu foarte bine că din punct de vedere cultural suntem foarte bine legaţi”, a spus Ponta, care a mulţumit celor care au lucrat ca trei puncte de trecere a frontierei din Timiş să poată fi deschise sâmbătă.

Ponta a mai spus că există proiecte importante pe care România şi Serbia trebuie să le dezvolte împreună, referindu-se la strategia Dunării şi la o autostradă între Belgrad şi Timişoara, ”pentru a avea relaţii economice mai dezvoltate”.

”Autostrada Timişoara-Belgrad nu poate fi finanţată din fonduri UE”

După discursul susţinut cu ocazia deschiderii punctului de trecere a frontierei Lunga-Nakovo, Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti în cât timp va fi gata autostrada Timişoara-Belgrad, el răspunzând că aceasta nu poate fi finanţată din fonduri europene, întrucât Serbia nu este membră a Uniunii Europene.

”Autostrada Timişoara-Belgrad nu poate fi finanţată din fonduri europene. Pentru că m-aţi întrebat, sper că aţi văzut cu toţii ceea ce ministrul Ioan Rus a anunţat că în Master Planul de Transport finanţat din fonduri europene figurează acum şi centura Timişoarei, dar nu poate figura (n.r. - autostrada) atât timp cât Serbia nu e în Uniunea Europeană. Aceasta am discutat cu premierul Vucic şi putem să o construim într-un parteneriat între cele două ţări şi cu o finanţare din partea unui alt stat sau din partea unui consorţiu de bănci. Cei doi miniştrii lucrează la acest proiect şi, probabil, anul viitor putem să căutăm finanţarea necesară, care nu va fi din fonduri europene”, a declarat Ponta, citat de Mediafax.

De asemenea, întrebat dacă centura Timişoarei este inclusă în Master Plan, premierul a răspuns afirmativ: ”Vă confirm acest lucru pe care vi l-a spus ministrul Ioan Rus, la Cluj, că nu ştiu de ce în Banat trebuie să spună cineva de la Cluj ca să credeţi, dar domnul ministru Ioan Rus de la Cluj a spus foarte clar că este în Master Plan centura Timişoarei”. El a precizat că anul acesta vor fi finalizate autostrăzile Nădlac-Arad şi Sibiu-Deva, iar până în 2016 autostrada Lugoj-Deva.

”Iar obligaţia noastră este ca până în 2018 să trecem munţii şi spre Bacău, şi spre Piteşti, în aşa fel încât să poată fi legate la o 100 de ani de la Unire prin autostrăzi toate provinciile istorice”, a adăugat Ponta. De asemenea, Victor Ponta i-a felicitat pe cei care sâmbătă, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, îşi sărbătoresc ziua numelui.

Sâmbătă, în judeţul Timiş, au fost deschise permanent trei puncte de trecere a frontierei cu Serbia, respectiv la Lunga, Valcani şi Foeni. Până acum, acestea erau deschis doar temporar, cu ocazia unor sărbători. Punctul de trecere a frontierei Lunga-Nakovo scurtează drumul dinspre Serbia spre Timişoara cu aproximativ 30 de kilometri.

citeste totul despre: