Moment istoric. Primul vaporeto care trece prin noua ecluză de la Sânmihai. Drum liber pe Bega spre graniţa cu Serbia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un vaporeto al celor de la STPT la Sânmihaiu Român
Un vaporeto al celor de la STPT la Sânmihaiu Român

Una dintre cele mai aşteptate proiecte transfrontaliere România-Serbia a fost repararea infrastructurii de navigaţie pe canalul Bega între cele două ţări.

Obiectivul principal din partea românească a fost refacerea completă a nodului hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Vestea bună a venit astăzi. Lucrările de la baraj s-au încheiat, iar constructorul a predat astăzi oficial obiectivul celor de la Apele Banat. O delegaţie formată de oficialităţi s-a îmbarcat la Timişoara într-un vaporeto de la STPT şi au trecut prin nodul hidrotehnic.

„Am avut deschiderea recepţiei pentru nodul hidrotehnic de la Sânmihaiu Român. Apele Banat, ANAR şi Ministerul Mediului am reuşit să ne ţinem de promisiune. Comisia de recepţie, constructori, diriginţi de şantier, beneficiarii, colegi de la Regia de Navigaţie, am plecat cu vaporul de la Timişoara până la Sânmihai şi pentru prima dată s-a deschis ecluza. Vaporaşul a trecut prin ecluza nou construită. Au fost acţionate mecanismele şi s-au făcut manevrele de golire şi de umplere pentru a da posibilitatea circulaţie navelor. S-a verificat tot ce a fost făcut în zona, în urma observaţiilor care se vor face de comisie vom veni cu anumite remedieri. A fost lucrare extraordinară. Toţi parcipanţii au apreciat acest lucru. În maxim 30 de zile vom face recepţia finală, moment în care vom invita şi oficialităţile de la Bucureşti, din judeţ şi din zonă”, a declarat Titu Bojin, director tehnic la Apele Banat. 

Ecluza Sânmihai

Cealaltă jumătate a proiectului aparţine sârbilor din provincia autonomă Voivodina. Vecinii aveau de reparat cele două ecluze, de la Srbski Itebej şi Klek, dar să construiască şi pista de biciclete de 45 de kilometri, de pe malurile Begăi, care să se unească cu pista de biciclete de pe partea românească, dată în folosinţă de mai bine de cinci ani. 


Ecluză Sânmihai

Sârbii au cerut o amânare până în mai 2022

Sârbii au cerut o amânare până în vara anului viitor, suficient timp ca autorităţile celor două ţări să realizeze şi punctul de trece a frontierei pe Bega. 

„Deja se poate merge cu vaporul până la frontiera cu Serbia. În drum mai este şi nodul hidrotehnic de la Uivar, unde noi am intervenit cu forţe propri, nefiind prins în nicio investiţie. La ora actuală funcţionează şi nodul de acolo. Dacă timpul ne va permite, dacă nu o să fie îngheţ, vom traversa şi nodul de la Uivar, să ajungem până la graniţa cu vecinii sârbi. Sârbii au solicitat o păsuire din 2 decembrie până în 2 mai, neavând încă lucrările încheiate. Suntem convinşi că până atunci Ministerul de Interne şi Consiliul Judeţean Timiş vor acţiona pentru a da drumul la punctul de trece a frontierei, să nu mai discutăm de graniţă”, a mai spus Titu Bojin. 

Ecluză Sânmihai

Vă reamintim că valoarea totală a proiectului este de aproape 14 milioane de euro din care 11.770.000 euro reprezintă 85% finanţare UE.
 

VĂ MAI RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:

Ecluza de la Sânmihaiu Român este deja funcţională. S-a prelungit termenul de predare pentru amenajarea unei insule FOTO
 

FOTO Avansează lucrările la barajul care va facilita trecerea vapoarelor care vor naviga din Timişoara în Serbia

FOTO Ecluza istorică construită de administraţia austro-ungară, modernizată şi repusă în funcţiune

Cum se va lega Timişoara de Dunăre. „Se va putea ajunge cu vaporul la Belgrad, Budapesta sau Viena“

S-a semnat proiectul de aproape 14 milioane de euro care va permite reluarea navigaţiei pe Bega între România şi Serbia

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite