FOTO VIDEO „Eroii nu mor niciodată” –marşul suporterilor alb-violeţi în memoria victimelor Revoluţiei din 1989

FOTO VIDEO „Eroii nu mor niciodată” –marşul suporterilor alb-violeţi în memoria victimelor Revoluţiei din 1989

Marşul Revoluţiei 2017 FOTO S.Both

A devenit o tradiţie ca suporterii echipei Poli să organizeze marşul “Eroii nu mor niciodată”, în preajma evenimentelor dedicate revoluţiei din 1989.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marşul Revoluţie “Eroii nu mor niciodată”, organizat de Asociaţia Suporterilor „Druckeria”, a ajuns în acest an la a zecea ediţie. Suporterii timişoreni au avut de data aceasta şi câţiva invitaţi din ţară, de la Cluj, Galaţi şi Bucureşti.

Întâlnirea a fost programată la ora 17.00, în Piaţa Maria, la Biserica Reformată, locul unde s-a aprins flacăra revoluţiei anticomuniste, acum 28 de ani.
 
Fanii polişti au plecat apoi, escotaţi de jandarmi, spre Catedrală, unde s-au oprit pentru o scurtă rugăciune. Aproximativ 500 de persoane s-au strâns.

A urmat traversarea Pieţei Victoriei, cu o oprire în faţa Operei, strada Mărăşeşti, strada Oituz, pentru ca apoi participanţii la marş să ajungă la sediul Memorialului Revoluţiei.

Pe parcursul marşului s-a strigat "Libertate", "Jos comuniştii", "Păcat, de sângele vârsat", "Azi în Timişoara, mâine în toată ţara", "Cinste lor, cinste lor eroilor", "Timişoara"...

La Memorial, suporterii au fost aşteptaţi de Traian Orban, preşedintele asociaţiei, a ţinut un discurs, apoi i-a invitat pe oaspeţi să facă o vizită în muzeu.
 
De la muzeu, suporterii au pleca spre Cimitirul Eroilor, din Calea Lipovei, unde au depus coroanele şi au aprins lumânări. 



Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările