Disident polonez legendar, despre România post '89: „Iliescu a salvat ţara pentru că n-a ales calea lui Miloşevici“

Disident polonez legendar, despre România post '89: „Iliescu a salvat ţara pentru că n-a ales calea lui Miloşevici“

Adam Michnik FOTO yivo.org

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara îi are invitaţi, printre alţii, pe legendarul disident anti-comunist polonez Adam Michnik şi pe istoricul Adrian Cioroianu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILT) şi-a propus o temă deloc comodă; a relaţiei dintre libertatea istorică, socială, economică şi creaţia literară.
 
Pornind de la sub-tema „Cele trei chipuri ale memoriei: înţelegere, asumare, iertare”, prima seară a festivalului a găzduit, pe 23 octombrie, la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timişoara, dialogul dintre legendarul disident anti-comunist Adam Michnik, membru marcant al Solidarităţii şi motor al Revoluţiei de Catifea şi cunoscutul istoric român Adrian Cioroianu, care şi-a dedicat cea mai mare parte a carierei înţelegerii comunismului românesc.
 
“Iniţial era invitat un mare istoric din Germania. Istoricul nu a mai putut să vină. Aşa am ajuns din nou la Adam Michnik, pe care, trebuie să recunosc, l-am mai invitat de câteva ori, dar nu a putut să vină. El are un program extreme de încărcat. Adam Michnick a dorit să vină acum la Timişoara, unde a mai fost o dată, unde are prieteni, pe Mircea Mihăieşi, pe Adriana Babeţi, pe toţi cei de la a Treia Europă”, a spus Robert Şerban, directorul FILT.
 
Ce poate face un popor cu propriul trecut călcat de şinele tancurilor sovietice? Invitaţii au căzut de acord că ura nu este cea mai potrivită cale, deşi este mai uşoară decât iertarea.
 
Astăzi, Adam Michnik, la fel cum a fost înainte de 1990, un vehement critic al celor care conduc astăzi Polonia. Susţine că un intelectual trebuie să fie meru în opoziţie.
 
Scriitorul este considerat chiar persona-non grata de guvernul condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţia (PiS).
 
„La început a fost lupta împotriva sovietizării. Bolşevici ne-au lăsat să vorbim în limba noastră, dar nu ce vrem. Totul s-a transformat. Astăzi auzi numai sloganul Polonia pentru polonezi. Am scăpat de bolşevici, dar a rămas acest dispreţ pentru celălalt. Acum vedem un anti bolşevism cu o faţă bolşevică, de aceea sunt eu trist... Ce mocneşte în Polonia este un fel de anti-umanism. Guvernul nostru are sprijinul bisericii catolice poloneze. Ce ne spune nouă guvernul? Că acum vine <ciuma gay>, care e cam acelaşi lucru cu <ciuma roşie>. Este o tâmpenie pe care nici măcar Ceauşescu n-o putea spune. În Polonia, mentalitatea asta bolşevică, a dispreţului, a superiorităţii s-a păstrat... Este o mare nebunie care se întâlneşte în toate ţările post-comuniste. Toţi credem că popoarele noastre sunt nobile, nevinovate, că nu au făcut niciodată niciun rău. În funcţie de asta, îi judecăm pe cei din jur. Dacă cineva spune că nu e chiar aşa, acela e privit ca un trădător de ţară”, a spus Adam Michnik.


 
„Am auzit că am fost pe lista de informatori ai unui serviciu secret din Germania”
 
Una dintre marile critici care i s-au adus lui Micknik a fost că s-a opus lustraţiei (n.r. - ca foştii membri ai Partidului Comunist să nu aibă acces la funcţii publice) în Polonia. Nici acum nu este de acord cu ea.
 
„Sigur că am fost împotriva lustraţiei. Păcatul principal a fost că oamenii au fost judecaţi în funcţie de nişte dosare care au fost scrise de KGB. Am auzit că eu am fost pe lista de informatori ai unui serviciu secret din Germania. Eu ştiu că nu am fost informator la vest germani, dar dacă cineva e obsedat de chestia asta cu lustraţia ar putea spune că sunt pe listă. Dacă vorbim de lustraţie, eu nu mi-am schimbat părerea... Şi eu sunt istoric. Îmi dau seama că dosarele securităţii sunt un material preţios. Numai că aceste dosare au devenit instrumente cu care poţi să dai în cap oponentului tău. Aşa a fost şi cu Lech Walesa, liderul nostru, laureat al premiului Nobel. Au spus despre el că e agent KGB. Eu ştiu că e o prostie, e un non-sens... El fost arestat, apoi a lucrat pe şantierul naval de la Gdansk, era în comitetul greviştilor, soţia lui tocmai năştea. I s-a spus că fie semnează şi se duce la soţia care naşte, fie va sta acolo nu ştiu cât... Şi el a semnat. Dar nu a făcut nimic, s-a întâlnit de câteva ori cu ei. Ca istoric ştiu că aceste lucruri se întâmplă. Documentele KGB trebuie luate cu mare grijă. Foarte uşor poţi să faci rău cuiva. Pe mine mă vânează adepţii lustraţiei de 30 de ani. Încă nu m-au doborât”, a spus Michnik.


 
„Ori totul, ori nimic”
 
Legea Lustraţiei din România a pornit de la Timişoara, în 1990. A făcut parte din Proclamaţia de la Timişoara. Legea nu a fost niciodată acceptată în forma ei originală, iar istoricul Adrian Cioroianu susţine că nu s-a greşit în această privinţă. 
 
„Când am intrat în politică eram senator de Timiş. Am crezut cu idealism că lustraţia va rezolva multe lucruri. Lustraţia e cea mai proastă idee pentru societate... În 1920, în România, după Primul Război Mondial erau o serie de oameni politici şi mai ales din administraţie care erau acuzaţi de trădare... După război a fost un scandal, ce facem cu cei care au trădat şi au fost de partea germanilor? Regele Ferdinand a spus că nu putem începe România Mare cu un scandal care să nu se mai termine. Şi s-a dat o amnistie. S-a şters totul cu buretele. Vă mai dau un argument. A apărut o carte la Humanitas, este vorba de fostul şef al serviciilor secrete franceze într-un dialog cu o ziarista franţuzoaică. Acesta l-a întrebat pe De Gaulle, după Al Doilea Război Mondial, ce să facă cu documentele din care reiese cine colaborase cu nemţii, cine s-a opus. De Gaulle a spus că nu e o soluţie să fie scoase în dezbatere publică, pentru că ar duce la o fracţiune a societăţii. Şi acele documente nu s-au făcut publice niciodată, tocmai pentru păstrarea unei oarecare păci sociale. Nici la noi nu s-a acceptat lustraţia, dar cu toate astea documentele apar din când în când... Din punctul ăsta de vedere sunt de acord cu regele Ferdinand. Ori le scoţi pe toate în dezbatere, ori deloc. Noi nu găsim dosarul lui Silviu Brucan. Dar cum e posibil ca un om urmărit zi şi noapte, în timpul lui Ceauşescu, să obţină o viză de America, să aibă discuţii în USA, să se întâlnească cu ambasadrul URSS la Washington, care îi aranjează un drum la Moscova, unde spune că s-a întâlnit cu Gorbaciov, apoi pleacă în Marea Britanie unde se întâlneşte cu cei de la Foreign Offices, apoi se întoarce la Bucureşti, într-un apartament aflat sub supraveghere... De ce nu găsim documentele lui Silviu Brucan?  De ce apare în schimb Mona Muscă, pusă pe cruce pentru faptul că era asistentă la litere. Ori totul, ori nimic. Nu poate să fie oglinda bună doar pentru unii, iar pentru alţii e opacă”, a spus Adrian Cioroianu. 


Legat de fascinaţia pentru comuinism, Adam Michnik a spus: “Cred că există oameni cărora comunismul ar putea să le placă. Comunismul a avut aparente virtuţi sau avantaje. Cerea în primul rând ascultare şi nu încuraja gândirea individuală. De aceea, la nivel mental, comunismul a fost apropiat de fascism. Nu e un accident sau o întâmplare, de pildă, faptul că, în Germania Democrată, cei care au fost fascişti au fost repede primiţi în Partidul Comunist.

În al doilea rând, comunismul foloseste un limbaj anti-elite. Peste tot, în orice ţară, elitele sunt văzute prost de comunişti, poate şi pentru că, în sfârşit, oamenii pot da pe faţă agresivitatea mocnită şi se pot lua de gât cu cineva, cum se spune.
 
Al treilea motiv ar fi stalinismul. Dorul de Stalin se explică prin faptul că el a făcut din Rusia o ţară puternică, respectată. Tocmai visul acesta de refacere a măreţiei Rusiei de odinioară explică sprijinul acordat bolsevismului.

Cred, aşadar, că sunt oameni care preferă comunismul pentru aparenta siguranţă a zilei de azi şi de mâine”.

„Alta e când eşti polonez şi vezi că papa e la Vatican şi spune: <Nu aveţi frică!>”
 
Făcând o comparaţie între cele două ţări, istoricul Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, susţine că şansa istorică a Poloniei a fost religia catolică.
 
„Românii de rând îi idealizează pe polonezi. Ştiu că iau mai multe fonduri europene, ştiu cum au tratat memoria comunismului altfel. În fond, aveam cam aceleaşi probleme. Aceleaşi dezbateri în societate, din păcate, uneori, aceleaşi relaţii cu vecinii. Sunt o serie de traume istorice peste care noi nu am trecut. Din acest motiv nici nu avem calmul de a ne cere scuze atunci când greşim. În Polonia, la fel ca în România, a fost o mare problemă când am înţeles că prigonisem evrei fără să ne oblige nemţii. În România, la începutul anilor 90 era greu de acceptat că au fost holocaust şi la noi. <Ce holocaust? Noi i-am apărat pe evrei>! În Polonia, la fel...Asta ţine şi de tinereţea noastră ca stat, ţine şi de inegalitatea cu care am intrat în tranziţiei. Dar mi s-a părut că am evoluat surprinzător de bine, asta este sursa optimismului meu. Nu îmi imaginam acum 15 ani că România va avea un preşedinte dintr-o minoritate...Şansa istorică a Poloniei a religia catolică. Nu atac biserica ortodoxă, dar fiecare are o tradiţie diferită. Noi avem tradiţia bizantină, dacă îl vezi pe patriarhul tău că se împrieteneşte cu Ceauşescu, tu ce să faci? Alta e când eşti polonez şi vezi că papa e la Vatican şi spune <nu aveţi frică>. Ăsta a fost celebrul îndemn al papei…După opt ani în care încerca să-i anihileze, să-i bage la puşcărie, Adam Michnik a fost închis de două ori, guvernul comunist din Polonia a chemat la discuţii Solidaritatea…În 88 a fost Gorbaciov în Polinia şi a spus că nu vor putea face paşi înainte dacă nu iau în considerare Solidaritatea. Aceştia erau văzuţi ca nişte martiri…În doi ani de zile, după 90, Solidaritatea nu mai ia voturi. Polonezii au vrut altceva, pentru mine e de neînţeles. Acum văd atacuri de neimaginat la adresa lui Lech Walesa, din partea unor polonezi”, a mai spus Cioroianu.

 
Pro şi contra lui Ion Iliescu
 
Cei doi invitaţi au comentat şi activitatea lui Ion Iliescu, omul care a preluat puterea după revoluţie. Omul care a rămas în vârf până în 2004 (cu un intermezzo în perioada în care preşedinte a fost Emil Constantinescu).
 
„Noi am intrat în NATO cu domnul Ion Iliescu, ceea ce la scara istoriei mi se pare încă un paradox român”, a adăugat Cioroianu.
 
“Când Iliescu a devenit preşedinte a avut de ales. Putea să meargă pe calea unui post-comunism atent sau puteau să aleagă calea lui Slobodan Milosevici. Atunci m-am temut că ar putea să se realizeze o coaliţie între partidul lui Iliescu şi partidul România Mare. Pentru România asta ar fi reprezentat o catastrofă. Dar Iliescu nu a mers pe drumul acela, a mers pe un alt drum…Cred că verdictul pe care îl vor da istoricii epocii Iliescu nu va fi nesemnificativ. Ştiu că anticomuniştii spun că un comunist bun e un comunist mort. Dar eu, la vârsta mea, ştiu că lucrurile nu sunt aşa de simple. Faptul că Iliescu nu a mers pe calea lui Miloşevici şi nu a făcut alianţă cu România Mare a salvat România”, a mai spus Adam Michnik. 

 
„Discursul la noi e calm faţă de atacurile din Polonia. Polonia, graţie culturii catolice, a rezistat în faţa URSS, a găsit în religie un sprijin. Stragia României a fost naţionalismul. O vreme a funcţionat, o vreme ne-a plăcut, dar acest naţionalism a devenit toxic şi a devenit malign în anii 90, graţie unui personaj, care a murit între timp (n.r. Corneliu Vadim Tudor)”, a completat Adrian Cioroianu.   
 
“Iliescu putea să devină un Miloşevici şi pentru  noi ar fi fost catastrofic”
 
“Ion Iliescu nu are mulţi suporteri la Timişoara, dar cred că analiza ar trebui să fie mai echilibrată. Este neclaritatea revoluţiei, este acel moment ruşinos al mineriadelor, este şi al doilea mandat al lui Iliescu, un mandat elegant, întâlnirea cu regele, reconsiderea relaţiei cu Casa Regală, reconsiderarea relaţiei cu Diona Cornea. E o diferenţă între Ion Iliescu de la mineriade şi cel de la scena <curbubeului> cu George Bush Jr. Asta a fost România. În revoluţie poţi inventa legi, instituţii, dar nu poţi inventa oameni. Nu poţi băga oameni în teren ca la hochei, ies unii, intră alţii…Ion Iliescu a fost chipul nostru, în 90, voturile pe care le-a primit nu le-a primit pistolul la tâmplă. Că o parte din români nu l-au votat, asta e farmecul democraţiei. Ion Iliescu a luat peste 80 la sută, ce faci cu acei oameni? Ce poţi să le faci celor care voteau acum doi ani un om care acum e la închisoare? Soluţia este să le dai mai mult de ales între lideri. Altfel, vor exista pericolele populismului… Sunt de acord cu domnul Micknik, Iliescu putea să devină un Miloşevici şi pentru  noi ar fi fost catastrofic. Acea provocare din martie 1990, de la Târgu Mureş, în opinia mea, nu a fost nici treaba ungurilor, nici treaba noastră. Cineva putea să creeze un conflict îngheţat în Transilvania şi scotea din joc două ţări. Dacă se întâmpla asta, şi drumul Ungariai şi drumul nostru ar fi fost blocat spre Uniunea Europeană. Şi în martie 1990 încă exista Uniunea Sovietică. Vă aduceţi aminte, Iliescu a scăldat-o într-o manieră incredibilă. A trimis armata la Târgu Mureş care s-a interpus între români şi maghiari. A fost un lucru de o inteligenţă evidentă. Ce ar fi fost dacă armata română lua partea românilor? Aveam conflict îngheţat. Pupam şi UE, pupam şi NATO… Iliescu a fost un om de stânga, dar nu a fost Miloşevici care s-a dus în Kosovo să spună că <noi suntem aici de 600 de ani>. Ştiţi bine ce a ieşit! A fost o lecţie ca din manual de divizare a societăţii. Ion Iliescu nu a făcut lucrul acesta”, a comcluzionat Adrian Cioroianu.



FILT continuă la Timişoara
 
Cea de a doua seară a Festivalului îi reuneşte pe prozatorii Evgheni Vodolazkin (Rusia), José Luís Peixoto (Portugalia) şi pe Lucian Dan Teodorovici. Fie că vorbim despre Evul Mediu din Rusia lui Vodolazkin, de realismul magic atemporal al Portugaliei lui Peixoto sau de „obsedantul deceniu” românesc din celebrul Matei Burunul, al lui Teodorovici, aceşti trei prozatori scormonesc spaţiu şi timp în căutarea trupului compozit al literaturii. „Romanul-Frankenstein: trei ipostaze ale literaturii care se naşte din cimitirul istoriei” este propunerea tematică a serii. Întâlnirea va avea loc la Palatul Baroc, de la ora 19.00.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: