Destinul zbuciumat al primei echipe de fotbal de pe teritoriul actual al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar o imagine de slabă calitate a rămas de la primul meci, în 1902. FOTO: druckeria.ro
Doar o imagine de slabă calitate a rămas de la primul meci, în 1902. FOTO: druckeria.ro

Acum mai bine de 110 ani, la Timişoara apărea primul club de fotbal de pe teritoriul actual a ţării. Echipa numită iniţial Football Club Timişoara a trecut prin numeroase schimbări de-alungul timpului şi a dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Actul de naştere al fotbalului românesc este disputat în continuare între Arad şi Timişoara, cea dintâi mărturie consemnată în presă referitoare la o partidă de fotbal a apărut în prima parte a anului 1899, la Timişoara. Pe 25 iunie, ziarul local de limbă maghiară „Közlöny” (cunoscut şi ca "Gazeta Maghiară") a menţionat un joc între două echipe de elevi ai Liceului Piarist, meci disputat pe terenul Velocitas, în cadrul unor serbări şcolare, şi încheiat, după doar 45 minute, cu scorul de 0-0. Aceasta a fost prima menţiune în presă, însă jocul apăruse în oraş deja de câţiva ani, după cum consemnează Iosif Dudaş în cartea "Timişoara - leagănul fotbalului românesc" (1971).

Primul club destinat exclusiv fotbalului de pe teritoriul actual al României a apărut în 1902, la Timişoara, care atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Football Club Timişoara sau, mai degrabă, Temesvari FC. Clubul a fost înfiinţat pe 26 aprilie 1902 de un grup de tineri din cartierul Iosefin, iar primele şedinţe au avut loc la Palatul "Elite", clădirea care ulterior a găzduit restaurantul "Sinaia", iar acum adăposteşte un supermarket, în piaţa numită pe vremuri Küttl.

După o perioadă de "lobby", primarul Carol Telbisz a acordat clubului, care avea culorile alb-verde, un teren spre folosinţă, în 1904, în zona unde acum se află Facultatea de Mecanică, aproape de arena "Ştiinţa" de azi. Cum în oraş nu erau alte echipe de fotbal, meciurile FCT erau "fără frecvenţă", iar prima întâlnire inter-cluburi a avut loc la 20 august 1902, pe un teren de lângă Pădurea Verde: Foobtall Club Timişoara - Reuniunea de Sport Lugoj, scor 2-3. FCT a mai jucat meciuri cu adversari din Banatul Istoric aflat atunci în Austro-Ungaria, disputând partide cu echipe din Arad, Becicherecu Mare, Vârşeţ, Kikinda sau Szeged.

În 1905, FCT participă la prima competiţie oficială, campionatul Ungariei de Sud, în care mai joacă şi o altă echipă timişoreană apărută între timp, RGT. În 1910, când numele echipei era deja Club Atletic Timişoara, clubul bănăţean câştiga campionatul ungariei de Sud iar în 1913 susţine una dintre partidele celebre ale timpului, fiind învinsă la Timişoara, cu 3-1, de echipa engleză Oxford City.

În 1936, CAT fuzionează cu Reuniunea de Gimnastică a Muncitorilor Timişoara (prima asociaţie sportivă de amploare din Timişoara, apărută în 1875, cu secţia de fotbal înfiinţată în 1911), noua echipă numindu-se Clubul Atletic Muncitoresc Timişoara (CAMT). Cea mai mare performanţă din istoria clubului este o finala Cupei României jucată în 1938. Bănăţenii au pierdut trofeul pe stadionul Giuleşti, în faţa echipei Rapid Bucureşti, care s-a impus cu 3-2. 

Echipa se "stinge" treptat, la fel ca şi celelalte mari cluburi timişorene. Imediat după Al Doilea Război Mondial, CAMT fuzionează cu Chinezul Timişoara, într-o încercare de a salva legendarul club bănăţean. Club Atletic Muncitoresc Timişoara dispare definitiv după o ultimă apariţie oficială, în Divzia B, în sezonul 1947/48.

Football Club Timişoara a fost deschizător de drumuri pentru primele două mari echipe de fotbal alre României, Chinezul Timişoara şi Ripensia Timişoara, care au dominat fotbalul autohton timp de două decenii, până la Al Doilea Război Mondial. Pe la CAMT a trecut, la începutul carierei, şi unul dintre cei mai mari jucători români ai secolului trecut, Iosif Petschovschi, care a debutat în prima ligă în tricoul echipei timişorene, în 1940.

Citeşte şi:

Premieră în fotbalul românesc: prima echipă din Liga a 5-a cu magazin online

FOTO Timişoara revine în primul eşalon al fotbalului românesc, după doi ani petrecuţi în "B"

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite