Primarul din Ungheni, judeţul Mureş şi un prosper om de afaceri din Târgu-Mureş trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, spălare de bani şi conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Prodan
Victor Prodan

Primarul din Ungheni, Victor Prodan şi unul din cei mai notorii oameni de afaceri din Târgu-Mureş, Virgil Mailat, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, de procurorii DNA. Celor doi li s-au alăturat două societăţi comerciale. Una din ele fiind administrată chiar de soţia primarului. Magistraţii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de cei patru inculpaţi.

Acuzele aduse de procurori pe numele primarului din Ungheni sunt: abuz în serviciu, spălare de bani şi conflict de interese. În timp ce, omul de afaceri, Virgil Mailat - care a fost director al fabricii de bere Mureş şi actualmente administrator şi investitor al unui important spital privat din Târgu-Mureş - va fi judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, spălare de bani şi conflict de interese.

Ţigani fără pregătire păcăliţi de primar să-şi vândă terenurile pentru sume derizorii şi aproape 6 ha de teren făcute „cadou” omului de afaceri, Virgil Mailat

Din rechizitoriul întocmit de magistraţi rezultă că, în anul 2012, Victor Prodan i-ar fi făcut „cadou” omului de afaceri Virgil Mailat, un teren de aproape 6 ha la valoarea sa de piaţă de peste 1 milion de lei (peste 240.000 de euro). Unde ulterior, omul de afaceri şi-a construit un parc fotovoltaic.

Procurorii descriu ingineria folosită de edilul din Ungheni  pentru a pune mâna pe o aşa suprafaţă de teren: „Iniţial, după primirea unui avans de 15.000 euro de la omul de afaceri, inculpatul Prodan Victor, pentru a pune în aplicare planul infracţional şi întrezărind profitul pe care îl putea realiza în nume personal şi nu în numele oraşului pe care-l reprezenta, a identificat, printr-un intermediar, persoanele care aveau vocaţie legală la constituirea dreptului de proprietate, conform Legii 18/1991.

Ulterior, inculpatul Prodan Victor, profitând de faptul că majoritatea celor îndreptăţiţi să primească 0,50 ha de teren sunt cetăţeni români de etnie romă, cu insuficientă pregătire şcolară, a reuşit să achiziţioneze suprafaţa respectivă la un preţ subevaluat (3.000 lei/ha), tot edilul fiind acela care s-a ocupat de intabularea „în regim de urgenţă” a parcelelor respective. „Ajutorul dezinteresat” oferit de inculpatul Prodan Victor nu a funcţionat în cazul persoanelor care au refuzat să vândă, aceştia nemaiprimindu-şi titlurile de proprietate. La data de 16 ianuarie 2013, inculpatul Prodan Victor a vândut terenul inculpatului Mailat Virgil cu suma menţionată mai sus, disimulând astfel provenienţa infracţională a bunului respectiv, ambii inculpaţi cunoscând faptul că acesta provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.”

Servicii de catering (festivităţi şi mese festive) încredinţate direct firmei controlate de soţia sa

„În perioada 11.12.2012 - 18.12.2014, inculpatul Prodan Victor, în calitate de primar al oraşului Ungheni, a aprobat mai multe referate prin care se încredinţau SC Terraflor SRL, administrată de soţia sa, diverse servicii (festivităţi, mese) şi a participat la luarea deciziilor privind efectuarea plăţilor, producând astfel un folos material în beneficiul firmei respective în valoare de 41.773,44 lei.”

Vă reaminitim faptul că în data de 20 mai, adevarul.ro a prezentat, în exclusivitate, descinderile procurorilor DNA Bucureşti la primăria Ungheni şi la mai multe birouri notariale din judeţul Mureş.

În continuare prezentăm întreg comunicatul de presă remis de Direcţia Naţională Anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

PRODAN VICTOR, primarul oraşului Ungheni, judeţul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- spălare de bani,

- conflict de interese,

MAILAT VIRGIL, administrator al S.C. Solar Energy Park M&S S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- spălare de bani,

S.C. SOLAR ENERGY PARK M&S S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- spălare de bani,

S.C. TERRAFLOR S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la conflict de interese.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Prodan Victor, în calitate de primar al oraşului Ungheni, în baza unei înţelegeri anterioare şi cu sprijinul inculpaţilor Mailat Virgil şi S.C. Solar Energy Park M&S S.R.L, a dispus deposedarea primăriei Ungheni de o suprafaţă de 5,94 ha în valoare de 1.077.119 lei (242.316 euro), situat în apropierea zonei industriale a oraşului, pe care omul de afaceri a construit un parc fotovoltaic.

Iniţial, după primirea unui avans de 15.000 euro de la omul de afaceri, inculpatul Prodan Victor, pentru a pune în aplicare planul infracţional şi întrezărind profitul pe care îl putea realiza în nume personal şi nu în numele oraşului pe care-l reprezenta, a identificat, printr-un intermediar, persoanele care aveau vocaţie legală la constituirea dreptului de proprietate, conform Legii 18/1991.

Ulterior, inculpatul Prodan Victor, profitând de faptul că majoritatea celor îndreptăţiţi să primească 0,50 ha de teren sunt cetăţeni români de etnie romă, cu insuficientă pregătire şcolară, a reuşit să achiziţioneze suprafaţa respectivă la un preţ subevaluat (3.000 lei/ha), tot edilul fiind acela care s-a ocupat de intabularea „în regim de urgenţă” a parcelelor respective.

„Ajutorul dezinteresat” oferit de inculpatul Prodan Victor nu a funcţionat în cazul persoanelor care au refuzat să vândă, aceştia nemaiprimindu-şi titlurile de proprietate.

La data de 16 ianuarie 2013, inculpatul Prodan Victor a vândut terenul inculpatului Mailat Virgil cu suma menţionată mai sus, disimulând astfel provenienţa infracţională a bunului respectiv, ambii inculpaţi cunoscând faptul că acesta provine din săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

În perioada 11.12.2012 - 18.12.2014, inculpatul Prodan Victor, în calitate de primar al oraşului Ungheni, a aprobat mai multe referate prin care se încredinţau SC Terraflor SRL, administrată de soţia sa, diverse servicii (festivităţi, mese) şi a participat la luarea deciziilor privind efectuarea plăţilor, producând astfel un folos material în beneficiul firmei respective în valoare de 41.773,44 lei.

Până în acest moment, Consiliul Local Ungheni nu s-a constituit parte civilă în cauză, urmând să adopte o hotărâre în acest sens.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de cei patru inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş, cu propunere de a fi menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite