Un medic român care activează la un spital din Franţa se va perfecţiona la celebra Universitate Sorbona

Un medic român care activează la un spital din Franţa se va perfecţiona la celebra Universitate Sorbona

Alexandru Mischie a fost admis la Universitatea Sorbona                             Foto: facebook.com/MischieAlex

Medicul gorjean Alexandru Mischie, care conduce o secţie de terapie intensivă în cardiologie la un spital din Franţa, a fost admis la un curs de master la celebra universitate din Sorbona. Acesta a fost admis după o selecţie foarte riguroasă.

Medicul cardiolog Alexandru Mischie (42 de ani) este coordonatorul activităţii de cardiologie intervenţională şi al unităţii de terapie intensivă coronariană de la Spitalul Montlucon, din Franţa, şi ocupă, totodată, funcţia de preşedinte al grupului de lucru în cardiologie al International Society for Telemedicine and eHealth (https://www.isfteh.org), societate cu peste 90 de filiale naţionale în toată lumea. De asemenea, acesta este membru al Societăţii Internaţionale de Telemedicină & e-Health - ISFTEH. 
 
„Am considerat necesar sau foarte util să pot să mă formez în mai multe aspecte ale practicii noastre medicale, iar unul dintre acestea ţine de expertiza medico legală. Este un domeniu puţin aprofundat de medici, în general, dar fiecare medic se va lovi la un moment dat în carieră de o problemă legală sau medico-legală. Am fost admis la acest master de un an de zile la Universitatea Sorbona şi mă bucur foarte mult. A fost o selecţie puţin mai strictă. Domeniul pe care o să-l studiez este expertiza medico-legală, care sunt îndatoririle medicului, ce trebuie să facem mult mai clar din punct de vedere medical în practica de zi cu zi, cum să informăm mai bine pacientul cu privire la riscurile la care se expune atunci când îi propunem o intervenţie şi, în special, cum să ne luăm precauţiile necesare atât pentru noi, ca medici, cât şi pentru siguranţa pacientului“, a spus medicul Alexandru Mischie, despre masterul pe care îl urmează la Universitatea Sorbona. 

„M-am înscris la acest master ca să-mi completez cunoştinţele şi să devin un medic mai bun“

Medicul român a precizat că nu era obligat să studieze şi să finalizeze cursurile de master pentru a-şi desfăşura activitatea, ci a fost o dorinţă de perfecţionare:

„Genul acesta de master nu este obligatoriu în cariera noastră medicală. Pot fi făcute doar dacă medicul simte nevoia de a avea puţin mai multă indformaţie sau de a se perfecţiona într-un anumit domeniu. Există foarte mulţi medici care nu au neapărat nevoie de genul acesta de master. Eu nu îl consider ca o carte de vizită, ci m-am înscris la acest master în special ca să-mi completez cunoştinţele şi să devin un medic mai bun în practica medicală. Selecţia a fost puţin mai grea, fiind vorba de Universitea din Sorbona. 
Am avut plăcerea să fiu admis şi sper să învăţ cât mai multe“. 

A susţinut doctoratul în România

Medicul Alexandru Mischie a susţinut doctoratul în România: „Eu am susţinut doctoratul înainte să plec din România, dar orice master, curs de calificare sau orice congres la  care un medic participă nu poate fi decât benefic şi util pentru pacienţii pe care-i îngrijeşte“.
 
Vă mai recomandăm să citiţi 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările