Povestea sergentului gorjean care a primit cea mai înaltă recompensă militară din istoria Imperiului Ţarist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gorjean a fost protagonistul unui episod neobişnit în timpul Primului Război Mondial. Sergentul Ion Daviţoiu a condus o trupă de tip comando formată din soldaţi ruşi pentru anihilarea unei formaţiuni de militari germani care trăgeau cu tunurile în cei care voiau să intre în salina Târgu Ocna.

Această poveste a fost prezentată de către istoricul Gabriel Sarcină, după ce o serie de manuscrise cu mărturisiri din perioada războiului au ajuns în mâna acestuia. Întâmplarea fost culeasă de Dănău Marcel chiar de la veteranul de război, la solicitarea lui Grigore Pupăză, un dascăl care a fost preocupat de istorie. 

„Gorjeanul nostru îşi aminteşte cum a participat alături de o grupă de ostaşi ruşi la o acţiune nocturnă împotriva inamicului în zona Cireşoaia, în apropiere de salina de la Târgu Ocna (jud. Bacău). De fiecare dată când ai noştri veneau cu trenul ca să se aprovizioneze cu sare «nemţii băteau gura ocnei» cu tunurile. Octogenarul nostru erou îşi aducea aminte că având dorinţa de a-i anihila «artileria noastră a tras trei ore [foc continu], dar n-a putut rupe reţelele de sârmă ghimpată (...) deoarece erau înşirate prin lemne». Acest eşec parţial făcea imposibil un atac al infanteriştilor. Ori era impetuos necesar să fie decimată această efemeră barieră artificială care anula orice eventual atac terestru“, realtează istoricul.

S-au ascuns într-un tranşeu

Sergentul Ion Daviţoiu a fost însărcinat să conducă o trupă care avea ca misiune nimicirea duşmanilor care aruncau proiectile către intrarea în salină: „În aceste condiţii dificile, factorii de decizie au dat ordin ca o trupă de «comando», încropită ad-hoc, să nimicească buclucaşa reţea de sârmă ghimpată. Această misiune i s-a încredinţat unei patrule care număra 18 soldaţi ruşi. Sarcina de a-i duce pe aceştia în spatele sârmelor duşmane a revenit însă sergentului gorjean Ion Daviţoiu. Târâş-grăpiş, pe coate şi genunchi, în fruntea patrulei ruseşti, acesta a parcurs distanţa de peste 100 de metri până la inamic. În momentul în care au fost foarte aproape «ruşii au început să bombardeze cu grenade tranşeele» ocupate de inamic. Nemţii au ripostat cu mitralierele, dar cei 19 temerari au scăpat nevătămaţi «(...) pentru că pe acolo se afla un tranşeu unde s-au ascuns ei»“.

Decoraţi cu ordinul „Sfântul Gheorghe” 

A doua zi, sergentul Ion Daviţoiu a fost chemat la regiment în prezenţa comandantului său de batalion, Bădescu. De faţă erau şi cei 18 camarazi ruşi de circumstanţă, alături de comandantul lor. Într-un final, în urma unei ceremonii succinte, dar emoţionante, toţi cei 19 au fost decoraţi «cu medalia rusească a lui Sf. Gheorghe» - mai precis, cu ordinul „Sfântul Gheorghe” care era cea mai înaltă recompensă militară din istoria Imperiului Ţarist (Rusia) la acea vreme, atribuit în premieră încă de la 1769 -, gorjeanul nostru primind cel mai probabil această distincţie, clasa a IV-a.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite