Povestea de dragoste impresionantă dintre doi oameni cu dizabilităţi. „Ce nu poate face Nicoleta, fac eu. Şi invers“

Povestea de dragoste impresionantă dintre doi oameni cu dizabilităţi. „Ce nu poate face Nicoleta, fac eu. Şi invers“

Nicoleta şi Petrişor trăiesc împreună de aproximativ trei ani

Nicoleta (35 de ani) şi Petrişor Şoilică (38 de ani) trăiesc o poveste de dragoste impresionantă. Cei doi sunt nedespărţiţi. Ambii suferă de dizabilităţi grave şi trebuie să se ajute permanent reciproc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nicoleta este diagnosticată cu tetrapareză spastică şi are probleme la mâini şi picioare, deplasându-se cu mare greutate, iar soţul ei, Petrişor, are parapareză spastică şi îşi mişcă cu dificultate membrele inferioare. Cei doi trăiesc cu afecţiunile grave încă de la naştere. Sunt încadraţi în cel mai avansat grad de handicap. În ciuda problemelor mari de sănătate, soţii Nicoleta şi Petrişor Şoilică trăiesc singuri, fără niciun ajutor din afară, într-un apartament cu două camere din centrul municipiului Târgu Jiu.

Împreună peste tot

„Ce nu poate face Nicoleta, fac eu. De exemplu, eu dau cu mătura. Eu transport cu ajutorul mâinilor diferite produse atunci când mergem la cumpărături, pentru că Nicoleta merge în cârje. Gătim împreună. Eu curăţ legumele, le tai şi le spăl, iar Nicoleta definitivează mâncarea“, spune Petrişor.

Cei doi reuşesc să trăiască singuri printr-o organizare foarte bună a vieţii de zi cu zi. „După nuntă, am reuşit să ne adaptăm casa pentru ca în treburile zilnice să nu ne fie greu şi să nu pierdem mult timp cu ele. Adică, avem maşină de spălat vase şi alte ustensile care să ne ajute la gătit. Mergem la cumpărături împreună şi ceea ce este mai mare şi mai greu de transportat comandăm online, cum ar fi detergenţi sau unele alimente. Avem înţelepciunea de a ne organiza destul de bine, astfel încât să nu ne pierdem foarte mult timp“, ne explică Nicoleta.

„Am avut noroc că ne-am găsit“

Nicoleta şi Petrişor s-au cunoscut în iarna anului 2015. Amândoi îşi căutau perechea, pentru a-şi construi un drum în viaţă. El se aflat atunci în Foşcani, alături de familia sa, iar ea în Târgu Jiu. După o perioadă, şi-au dat întâlnire la Bucureşti.
 
„Am cunoscut-o pe Nicoleta pe un grup pe Facebook destinat persoanelor cu dizabilităţi. La o lună distanţă, ne-am cunoscut faţă în faţă în Bucureşti, în ziua de 9 februarie 2015, care este o dată importantă pentru mine. După încă o lună, am decis să încercăm să avem o relaţie. Până să o cunosc pe Nicoleta, sufeream de o decepţie pentru că nu reuşeam să-mi găsesc jumătatea cu care să-mi întemeiez o familie. De când am cunoscut-o pe Nicoleta, viaţa mea s-a schimbat la 180 de grade“, ne povesteşte Petrişor.

Cu timpul, iubirea  dintre ei a început să devină din ce în ce mai puternică. După aproximativ un an de la debutul relaţiei lor, cei doi s-au mutat împreună în Târgu Jiu, oraşul Nicoletei.

„Primul an a fost de tatonare, iar în al doilea an, în anul 2016, am luat decizia de a ne muta împreună. Ceea ce m-a impresionat la Petrişor a fost faptul că-şi dorea să socializeze, să stea alături de oameni pozitivi. Pe măsură ce-l descopeream, începeam să-l plac din ce în ce mai mult. Am avut noroc că ne-am găsit şi amândurora ne-a dat Dumnezeu înţelepciunea să facem lucrurile să funcţioneze“, ne relatează Nicoleta. Cei doi îşi doresc să îşi amenajeze şi baia cu o cabină de duş adaptată nevoilor lor.

Povestea de iubire din McDonald's

Pentru că au probleme legate de locomoţie, Nicoleta şi Petrişor îşi fixaseră ca loc de întâlnire fast-food-ul Mc Donalds din zona Dristor, cartier în care Nicoleta locuia la sora ei. Petreceau acolo multe ore, pentru că timpul se scurgea repede povestindu-şi necazuri şi bucuriile:
„O altă poveste frumoasă a fost că timp de un an de zile ne întâlneam la un McDonald's  în Bucureşti, iar toată lumea de acolo ajunsese să ne cunoască, iar atunci când aveau o promoţie sau o specialitate nouă veneau să ne-o ofere. Noi eram îndrăgostiţii localului, iar toţi ştiau povestea noastră de dragoste. Stăteam acolo 6-7 ore pe zi, pentru că Petrişor venea dintr-o zonă a Bucureştiului, unde stătea la fratele lui, iar din apropiere localului, pentru că locuiam la sora mea“. 


Cei doi se bucură de lucruri simple. „De când ne-am cunoscut, au tot fost momente frumoase de care ne bucurăm foarte mult, cum ar fi sărbătorirea zilelor noastre de naştere sau petrecerile la care suntem invitaţi să mergem“.

Nicoleta îşi completează soţul: „Momentul în care l-am cunoscut a fost cel mai emoţional şi intens. Îmi aduc aminte şi de prima petrecere la care am participat împreună din momentul în care am devenit iubiţi“.

În 2017, Nicoleta şi cu Petrişor s-au căsătorit. „Nunta a avut loc la Târgu Jiu şi am avut privilegiul să avem alături de noua familia şi mulţi oameni dragi, cu şi fără dizabilităţi. Ne completăm foarte bine din punct de vedere social şi nu simţim eventualele priviri ale celor din jurul nostru. Avem şansa să fim respectaţi şi bine primiţi“.

Cei doi îşi doresc să fie sănătoşi şi să petreacă împreună cât mai multe momente frumoase: „Ne dorim să trăim viaţa cât mai frumos şi să încercăm să lăsăm o urmă pozitivă în tot ceea ce facem“, se destăinuie Nicoleta, care este preşedintele Asociaţiei „High Hopes“, prin care încearcă să ajute persoanele cu dizabilităţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: