Obsesia ascunsă a lui Brâncuşi. Ce făcea geniul cu sculpturile sale după ce le termina - detalii neştiute despre artist

Brâncuşi era pasionat de fotografie. La moartea sa, în anul 1957, Constantin Brâncuşi lăsa peste 560 de negative şi mai mult de 1.000 de fotografii realizate de el însuşi.

Toate imaginile erau surprinse în spaţiul intim al creatorului şi ilustrau aspecte legate de creaţia proprie. Cercetătorii operei şi vieţii lui Brâncuşi au stabilit că marele sculptor realiza fotografii pentru a-şi perfecţiona lucrările. Îşi documenta creaţia cu ajutorul fotografiei. Imaginile constituiau o ocazie de a înregistra vizual lucrarea finită, dar şi un mijloc de a înregistra stadiile de creaţie ale unei lucrări sau de a stabili locul acesteia în cadrul creaţiei sale.

„A învăţatsă facă fotografii pentru a putea urmări lumina, adică să vadă reflectarea luminii de către suprafaţa sculpturii din metal. Totodată, Brâncuşi îşi fotografia lucrările pentru a le studia umbrele. De asemenea, se folosea de fotografie ca privelişte a locului unde îşi putea amplasa lucrările, pentru a fi puse mai bine în lumină. A învăţat prin fotografie legătura dintre lumină şi expunerea operei de artă. Acesta a fost şi scopul lui“, ne explică brâncuşologul gorjean Ion Mocioi.

Cum a început Brâncuşi să realizeze fotografii

Brâncuşi îşi fotografia lucrările pentru a le studia cât mai bine. Sculptorul român era un perfecţionist şi orice detaliu al operei sale avea un anumit rost în ceea ce priveşte înţelesurile pe care dorea să le transmită. Se pare că Brancuşi a început să-şi fotografieze singur lucrările când a observat, la o şedinţă foto, că o sculptură din bronz nu mai avea strălucirea obişnuită. Fotograful i-a oferit un răspuns care l-a nemulţumit pe artist. El a spus că, pentru a obţine o fotografie bună, a trebuit să atenueze efectele luminoase ale bronzului prin „pudrare“. Brâncuşi l-a trimis acasă pe fotograf şi a început să-şi fotografieze singur lucrările. În anul 1921, celebrul Man Ray devine profesorul său în arta fotografică.

„Brâncuşi făcea fotografii pentru el însuşi cu lucrările pe care le realiza. Este o colecţie de fotografii ale operelor sale făcute de el însuşi şi care se păstrează la atelierul Brâncuşi de la Paris“, ne spune Ion Mocioi. 

Autoportretele

O alta categorie de fotografii în care sculptorul este prezentat în diverse ipostaze sunt autoportretele. În fotografii, artistul este imortalizat în timpul lucrului sau aşezat în faţa aparatului într-un nmod obişnuit. Artistul îşi gândeşte  în acest fel portretul în raport cu opera sa. „Este vorba de autoportetre la diferite vârste. A făcut fotografii şi la Târgu Jiu, când este fotografiat de altcineva în timp ce îşi fotografia Coloana Infinită. Fotografiile făcute de el au fost publicate într-un album“, spune Ion Mocioi. 

Îşi developa singur fotografiile 

Brâncuşi  era deosebit de sociabil şi nu avea o problemă dacă era fotografiat sau filmat. Era foarte deschis şi nu avea nimic de ascuns din viaţa lui, însă, în schimb, nu-i plăcea să vorbească despre lucrările sale. Devenise un cunoscută în privinţa fotografiilor şi chiar se ocupa de developarea pozelor.

„A avut un prieten fotgraf, care i-a şi cumpărat nişte lucrări. El îl mai sfătuia în privinţa fotografiilor. Când pleca cu prietenii în week-end se lăsa fotografiat. De aceea se şi păstrează diferite aspecte din viaţa lui. Avea în atelierul lui un spaţiu dedicat unui atelier propriu de fotografiat. Se păstrează în atelier un aparat de fotografiat de care s-a folosit. Ştia să folosească substanţele chimice şi proporţiile“,

ne-a precizat Ion Mocioi. 

Fotografiile lui Brâncuşi, adevărate lucrări de artă

„Observăm de la început că lentila fixează exclusiv atelierul şi propriile opere. De multe ori, între cele două subiecte pare să existe o demarcaţie netă: fie doar lucrarea, focalizată insistent, fie numai locul, în care piesa joacă un rol secund. Această limită (artificială) este minată mai ales atunci când sunt fotografiate lucrările din bronz polisat, în care putem privi şi atelierul, reflectat pe suprafaţa curbă, ca şi cum ar fi conţinut şi nu doar absorbit prin inspirate regii luministice. Situaţia aceasta răsturnată – atelierul în lucrare şi nu invers – este una dintre cele mai bogate explicaţii pe care artistul le oferă. Privim într-o altă fotografie doar atelierul său, mai bine zis, neorânduiala lui, din care, ca un punctum barthesian, se iveşte opera: forma ordonează materia, dezordinea (creatoare) devine chiar substanţa artei. Cele două teme, cu ramificaţiile şi joncţiunile lor, spun aproape totul despre sculptura maestrului; în primul caz, nu ni se prezintă doar forma, volumul, motivul, ci în primul rând suprafaţa, care, la Brancuşi, este ridicată la rangul de categorie estetică. Întocmai ca în realitate, şi în fotografie silueta se dizolvă, limitele sunt abolite. Cum nu se întâmplă însă în realitatea operei, în câmpul imaginii, mariajul dintre conţinut şi formă este desăvârşit“, spun, într-o lucrare despre o expoziţie cu fotografii semnate de Brâncuşi, Ana-Zoe Pop si Raluca Bem-Neamu, de la Muzeul Naţional de Artă al Romaniei.