Masacrul transilvănenilor din localitatea Luna, după ce au refuzat înrolarea în tabăra revoluţiei maghiare de la 1848

Zeci de români din Luna au fost ucişi pentru că au refuzat înrolarea

Represiunea românilor din localitatea Luna, din data de 12 septembrie 1848, precum şi cea de la Mihalţ, din 2 iunie, sunt primele episoade sângeroase care au anunţat confruntările ulterioare, din perioada în care revoluţia paşoptistă ardeleană a intrat în etapa războiului civil, în octombrie 1848–iulie 1849.

Autorităţile revoluţiei maghiare au dorit să îşi impună propria lege de recrutare în localităţile transilvănene. Românii, în schimb, refuzau înrolarea în tabăra revoluţiei maghiare, motivând lipsa temeiului legal impus de împărat Austro-Ungariei. 

„După ce ieşiră comisiile conscriitoare, locuitorii din Luna, Grind şi din alte sate de pe malurile Arieşului, parte mai mare româneşti, amestecate însă şi cu unguri, se învoiră şi declarară că ei nu vor asculta de mandatul ministerial, care nu e lege întărită de împăratul Ferdinand, căci, de ar fi, ei s-ar supune şi ar da oricâţi recruţi li s-ar cere. […] Ei mai adaoseră: noi simţim că ungurii vreau să stoarcă Ungaria din mâna împăratului, cum şi să restaureze iobăgia de care ne scapă împăratul“,

relata George Bariţiu în Gazeta de Transilvania. 

Zeci de români au fost ucişi

Preoţii au refuzat să pună la dispoziţia autorităţilor maghiare datele de identificare ale românilor pentru înrolarea lor. Localitatea Luna, care face parte astăzi din judeţul Cluj, se afla sub comanda grofului Niculae Toroţcai, care, împreună cu celelalte autorităţi, a luat decizia de a scoate oastea pentru a-i determina pe săteni să se înroleze, dar populaţia s-a împotrivit cu pietre şi tot ce aveau la îndemână. În jur de 4.000 de români se strânseseră pe dealurile localităţii. Oastea a deschis foc şi între 20 şi 30 de săteni au fost ucişi.
 

„Parohii încă nu voiră a da matriculele botezaţilor la mâna comisiilor. Atunci groful Niculae Toroţcai, cârmuitorul şi ceilalţi oficiali ai comitatului determinară a scoate ostăşime la satul Luna. Totodată pe la 11 septembrie nou sătenii se văzură armându-se care cu ce avea şi, adunându-se din câteva sate la Luna, ameninţa şi proprietari lor, iar pe cei mai fricoşi români, unguri, ţigani îi spăriară cu punere de foc dacă nu se vor ţinea cu ei în contra asupritorilor. Peste zi se părea că gloata s-ar linişti; seara însă deodată se auziră clopotele în dungă.

În 12 până la amiazi, ca la 4.000 români erau adunaţi pe deluţele Lunei. Toroţcai scosese de ieri asupra lor un detaşament de husari săcui, peste 120 de gardişti maghiari, iar pe astăzi şi 60 soldaţi poloni din regimentul «Şivcovici» de la Turda. Husarii se împieptară asupra gloatelor. Fuseră însă primiţi cu pietre şi alte unelte! Oficiali se siliră cu parlamentari lungi a îndupleca pe popor la supunere, el însă rămase statornic pe lângă credinţa sa că n-are a se supune decât numai la legea primită de la împăratul, iar pe căpitani îi provocă să arate cu ce poruncă înaltă aduc ei trupe asupra satelor. În urmă se comandă foc şi sabie: din poporul grămădit la un loc […] căzură: după Kolozsvári Hiradó 20, iar după literatul neamţ (care fusese de faţă în Grind, unde petrece) au căzut la 30. Fie oricâţi morţii, mulţi-puţini, destul că ei toţi căzură ca martiri (mucenici) nevinovaţi ai credinţei lor către împăratul şi casa Austriei“, a mai relatat George Bariţiu.