Helena, mama primului împărat creştin. Acţiunile caritabile şi călătoriile în Palestina pentru a-l cunoaşte pe Hristos

Helena, mama primului împărat creştin. Acţiunile caritabile şi călătoriile în Palestina pentru a-l cunoaşte pe Hristos

Helena a murit după o serie de călătorii în Palestina

Helena a fost mama lui Constantin cel  Mare, primul împărat creştin din istorie. Pentru serviciile pe care le-a adus bisericii creştine, aceasta a fost canonizată. Icoana acesteia alături de fiul său se află în mai toate lăcaşurile de cult.

Viaţa acesteia este cunoscută prin lucrările scriitorilor creştini, din legende sau din alte surse. Conform acestor informaţii, ea s-a născut în anii 248/249 şi ar fi fost creştinizată din copilărie şi i-ar fi însuflat fiului său dragostea pentru credinţă de mic. „Întreaga viaţă a Helenei s-ar fi remarcat prin moravuri curate, modeste, prin opere de caritate faţă de cei în suferinţă, iar virtuţile Helenei nu ar fi fost atinse până la ea de nicio împărăteasă romană“, se prezintă în lucrarea „Femei vestite din lumea antică“ de D. Tudor.

Helena a fost fiica unui hangiu din localitatea Drepanum. În han, Helena l-a servit la masă pe ofiţerul roman Constantius Chlorus, care se întorcea din Persia. Acesta provenea dintr-o familie ilustră. Atras de frumuseţea ei, între cei doi s-a înfiripat o poveste de dragoste, devenind concubina lui. „Concubinajul, o simplă uniune matrimonială, nu avea valoarea unei «confarreatio» sau «matrimonium», specifică cetăţenilor romani, dar era considerat, totuşi, o căsătorie legitimă de condiţii juridice inferioare“, se arată în studiul „Femei vestite din lumea antică“.

Acest concubinaj a durat aproximativ 20 de ani. În anii 280 a venit pe lume fiul lor, Constantin, la Niş, care a fost îndrăgit de tatăl său. În afară de el nu au mai fost cunoscuţi alţi copii.

Despărţirea Helenei de Constantius Chlorus

În anul 293, împăratul Diocletian a introdus sistemul de guvernare cunoscut sub numele de tetrarhie (conducerea celor patru). Pentru fiecare provincie a fost stabilit câte un conducător, care şi-a luat câte un ajutor. Pentru partea occidentală a fost numit Maximianus Herculius, care l-a luat ca ajutor şi moştenitor pe Constantin Chlorus, care a primit ca sarcină să apere graniţa galică împotrriva invaziilor germanice. „Diocletian l-a obligat pe Constantin Chlorus să o repudieze pe Helena şi să devină ginerele lui Maximianus, prin căsătoria cu frumoasa Theodora. Nu ştim cât de frumoasă a fost cea de-a doua soţie a lui Chlorus, în comparaţie cu hangiţa din Drepanum, dar atunci când mireasa îi aducea, în lada ei de zestre, ofiţerului – odinioară obscur – diadema imperială, nu putea fi decât cea mai frumoasă femeie din lume...“, menţionează istoricul.

 

Cum a ajuns Constantin împărat

 

Urmează pentru Helena o perioadă de 13 ani în uitare, retrăgându-se în umbră, după care fiul ei ajunge „Augustus“, în anul 306. În această perioadă, fiul ei a fost crescut lângă Diocletian şi Galerius. Constantin s-a distins în luptele de la Dunăre cu barbarii. Până la urmă, el a reuşit să meargă la tatăl său, pe Rin, care era pe moarte. Când Constantin Chlorus a murit, în anul 306, trupele din Galia şi Britannia l-au proclamat împărat pe Constantin. Acesta şi-a eliminat treptat toţi rivalii, iar în anul 324 a devenit impărat peste tot imperiul.

Apogeul Helenei

Constantin i-a purtat un respect şi o dragoste imensă mamei sale, care i-a acordat epitetul de „nobilissima femina“, iar apoi titlu suprem de „Augusta“, cu dreptul de a se încununa cu diadema de împărăteasă. „A bătut monede în cinstea ei şi i-a acordat permisiunea de a dispune ad libitum de tezaurul statului. Eusebiu ne spune că Helena «poseda averi în diferite părţi ale imperiului şi împăratul a dispus să i se dea atât de mari onoruri, încât nu era nimeni în provincii, nici chiar militarii, care să nu o salute cu titlul de împărăteasă. Efigia sa se gravă pe monede de aur. El îi acordă libertatea absolută în a dispune, după dorinţă, de veniturle tezaurului public, ceea ce constituia un alt motiv ca ea să fie stimată în tot imperiul»“.

În cinstea mamei, Constantin a înfiinţat un nou oraş, lângă Drepanum, căreia i-a dat numele Helenopolis. Aici au fost aduse relicvele marelui creştin Lucianus.  

Răzbunarea Helenei pe nora sa

Helena a fost mereu lângă fiul ei, pe care a încercat să-l îndrume în viaţă. A manifestat un devotament aparte faţe de nepoţii săi proveniţi de la cele două soţii ale lui Constantin, Minerva şi Fausta, cu toate că a fost pusă la grea încercare. Din căsătoria cu Minerva, Constantin l-a avut pe Crispus, iar pentru a fi moştenitor la tron s-a căsătorit cu fiica lui Maximianus Herculius, Fausta, care a născut doi copii.

Crispus era îndrăgit de către tatăl său şi bunica Helena, spre revolta Faustei, care se gândea mai mult la copiii ei. Ea l-a acuzat pe Crispus de complot împotriva ei, iar Constantin s-a grăbit să-l pedepsească, ucigându-l prin otrăvire, fără ca Helena să ştie ceea ce se întâmplă. Ea a plănuit o răzbunare. I-a dovedit lui Constantin că a fost vorba de o mârşăvie pusă la cale de Fausta. Helena a mai dovedit că Fausta l-a înşelat de mai multe ori. Pedeapsa lui Constantin a fost cruntă, mai ales că avea mare încredere în mama sa. A fost supusă unor suplicii şi, apoi, ucisă.  Cu toate acestea, există şi o altă versiune că Crispus chiar ar fi uneltit împotriva fraţilor săi vitregi atunci când au declaraţi Caesares. În acelaşi timp cu Crispus ar fi fost executaţi şi alţi prieteni de-ai săi.

Călătoriile din Palestina care i-au grăbit moartea

După urcarea pe tron a fiului său, la îndemnul acestuia, Helena a primit botezul creştin, după care a devenit pioasă şi activă în biserica lui Hristos. „Ea s-a dedicat pentru restul vieţii cu o puternică pasiune, construcţiilor de biserici, amenajării «locurilor sfinte» din Palestina şi operelor de caritate publică. În timp ce fiul său ridica pe malurile Bosforului un oraş şi o capitslă nouă a imperiului, de structură creştino-păgână, ea construia la Ierusalim o cetate religioasă prin care se glorifica viaţa, moartea şi reînvierea lui Iisus Hristos. Pentru realizarea numeroaselor ctitorii religioase din Palestina şi din alte părţi ale imperiului, Helena a dispus de importante resurse financiare pe care le ridica din tezaurul imperial“, se mai arată în lucrarea „Femei vestite din lumea antică“. În Orien, împărăteasa a făcuit multe acte de binefacere comunităţilor creştine, celor nevoiaşi, ofiţerilor şi soldaţilor.

În anul 326, Helena, deşi împlinise 80 de ani, a mers într-o călătorie în Palestina, de descoperire a lui Iisus, în timpul căreia a făcut numeroase daruri bisericilor. Din dorinţa sa, în Dealul Golgotei s-au făcut săpături pentru a se descoperi resturile crucii din lemn pe care a fost răstignit Christos. Cercetările pe care le-a făcut Helena au fost mult amplificate, construindu-se adevărate legende în jurul lor. Ea s-a remarcat prin donaţiile făcute pentru ridicarea de bazilici creştine, dar şi prin graţierile făcute. La locurile sfinte, împărăteasa a descoperit că în grotele de la Bethleem şi Ierusalim, în care se născuse Hristos şi unde fusese îngropat, se practicau rituri păgâne pentru Venus lşi Adonis. Prin atenţia ei, în aceste locuri s-au ridicat bazilici.

Aceste călătorii îndelungate au obosit-o pe împărăteasă care i-au grăbit moartea, după ce s-a întors dintr-o deplasare din Palestina. Resturile ei pământeşti ar fi fost depuse la biserica Apostolilor pe care a construit-o în Constantinopol, acolo unde i-au fost ridicate şase statui. Data morţii a fost stabilită de istorici între anii 329/335. Trupul împărătesei ar fi fost adus într-un sarcofag în mausoleul imperial de la Roma.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările