Devotament uimitor al unui cal. Murgu, căluţul alb care a rămas două zile lângă stăpânul mort în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gorjean de 62 de ani a murit luni într-o zonă montană din apropierea comunei Stăneşti în timp ce se întoarcea cu calul către casă. Omul a suferit un infarct, iar Murgu nu a plecat de lângă stăpânul său până când localnicii din sat şi salvamontiştii nu l-au găsit. În cele două zile, animalul a coborât doar până în apropierea satului să se adape şi s-a întors înapoi.

Căluţul alb a avut cea mai mare contribuţie la găsirea bărbatului care a murit în munţi. Căutatorii au găsit prima dată animalul şi au vrut să-l ducă în sat, însă Murgu a refuzat. Atunci, oamenii şi-au dat sema că Gheorghe Fîcea trebuie să se afle în apropiere. Au cercetat cu atenţie locul şi l-au găsit fără suflare. Localnicii şi salvamontiştii l-au căutat aproape două zile şi probabil că fără apariţia calului nu l-ar fi putut găsi, pentru că aria de căutare era foarte întinsă.

image

Localnicii din satul Pârvuleşti sunt uimiţi de devotamentul calului faţă de stăpânul său. „Calul a fost găsit în apropierea lui. Nu mai voia să meargă. Bietul animal a simţit. Îşi aşptepta stăpânul. Datorită calului l-au găsit şi pe el. Animalul s-a învârtit pe lângă el“, a spus Gheorghe Popescu.

Calul a mers în sat pentru a se adăpa, după care s-a întors

Vasile Fîcea, fratele victimei, a participat şi el la căutări. „A fost în munte să ia un cal şi s-a întors pe o vale unde era imposibil de trecut. S-a întors pe altă parte“, a spus Vasile Fîcea.

image

Localnicii au pornit în căutarea lui Gheorghe Fîcea chiar de luni după masă, dar cum nu au reuşit să-l găsească au sesizat autorităţile. Salvamontiştii împreună cu localnicii au reluat căutările marţi, dar nu au reuşit să găsească victima. Abia miercuri dimineaţa, Gheorghe Fîcea a fost găsit datorită calului său. 

Nicuşor Fîcea, rudă cu bărbatul decedat, povesteşte că Murgu a coborât până aproape de sat ca să bea apă, după care s-a întors în locul în care se afla stăpânul său: 

„Cunoştea muntele, că aici a crescut. A vrut să vină cu calul pe Valea Suciului, dar nu a putut să treacă de nişte fagi care erau căzuţi. A sunat-o pe soţia lui şi i-a spus care e situaţia şi că se întoarce pe altă parte, după care nu a mai dat vreun semn. Am fost şi aseară (n.r. - luni seara) să-l căutăm. Calul se afla în apropierea lui. A coborât pe zi să bea apă şi a urcat înapoi“. 

Căutări dificile 

Zona cercetată a fost foarte mare, iar terenul accidentat şi din acest motiv căutările s-au desfăşurat cu dificultate: „După ce a fost înregistrat apelul, am început să căutăm până marţi noaptea. Era o zonă foarte mare, abruptă, pentru că apa a dus la nişte ruperi ale drumului. La lăsarea întunericului ne-am oprit şi am reluat căutările în cursul zilei de miercuri. A fost găsit de localnici. Era la o distanţă mare“, a spus un salvamontist.

Angela Drăghici, concubina bărbatului, este ultima persoană care a vorbit cu Gheorhe Fîcea: „A plecat în munte după cal.  A înnoptat acolo. Dimineaţa, la 5 a plecat, dar a întâlnit nişte fagi şi nu a putut să treacă cu calul. S-a întors. A sunat şi mi-a spus că într-o oră ajunge acasă, dar pe urmă nu mi-a răspuns. A fost găsit calul în apropiere“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite