VIDEO Ciobănesc de Bucovina ucis de un vânător. Stăpânul distrus cere să se facă dreptate: „Mai bine-mi mureau zece oi“

VIDEO Ciobănesc de Bucovina ucis de un vânător. Stăpânul distrus cere să se facă dreptate: „Mai bine-mi mureau zece oi“

Câinele a fost ucis deşi avea lanţul la gât

Un câine din rasa Ciobănesc de Bucovina care păzea o stână de pe raza localităţii Polovragi, din judeţul Gorj, a fost împuşcat mortal de către un vânător. Acesta a motivat că a tras în animal pentru că l-ar fi atacat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proprietarul câinelui ucis a fost şocat de cele întâmplate, pentru că se afla la o distanţă de aproximativ 300 de metri de acesta. Ciobanul eliberase câinele pentru a se bucura de libertate, fără să ştie că în zona se aflau vânătorii.
 
După incidentul şocant, omul a sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii care au deschis un dosar penal. Pe de altă parte, cel care a organizat partida de vânătoare este chiar şeful postului de poliţie al comunei Alimpeşti, localitate în care domiciliază şi vânătorul care a ucis câinele. 
 
„A fost organizată o vânătoare, iar câinele s-a deplasat într-o grădină, la aproximativ 300 de metri de stână. Era pe un fond de vânătoare, dar nu era un câine hoinar. Nu eram de faţă când a fost împuşcat. Socrul meu era de faţă. Se afla la aproximativ 300 de metri de câine şi putea să fie şi el împuşcat. Era cu lanţul după el. Nu era un câine hoinar, fără jujeu. Vânătorul a spus că a fost atacat, că a tras pentru autoapărare. Câinele a fost dus la DSV pentru a se face analize. A sunat la 112 şi au venit poliţiştii şi au ridicat arma. S-a deschis o anchetă“, a spus Marius Daniel Dăneci, ginerele proprietarului stânei.
 
Potrivit acestuia, vânătorul care a ucis câinele se numeşte Marius Rujan şi este din comuna Alimpeşti.
 


„Era ataşat de oameni şi copii“

Pe câinele ucis îl chema Ivan şi era foarte ataşat de copii şi oameni, după cum ne relatează ginerele proprietarului stânei. În plus, era un apărător vajnic al oilor, alungând de multe ori lupii şi şacalii care s-au apropiat. 
 
„Era un câine foarte bun, care păzea oile. Socrul meu este deranjat că vânătorul a minţit că a fost atacat. Câinele era ataşat de oameni şi copii. Se juca oricine cu el, chiar şi copiii. Era un exemplar foarte frumos. Eu am copilul de cinci ani şi era foarte ataşat de el. Câinele nu sărea la oameni. În schimb, apăra stâna de lupi şi urşi. Câinele valorează foarte mult. Socrul meu a spus că mai bine-i mureau zece oi decât acest câine. Au venit lupi şi şacali să atace stâna, iar Ivan a reuşit să-i alunge“, a mai precizat Marius Daniel Dăneci. 
 

Dosar penal pentru uciderea cu intenţie a unui animal 

Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Gorj, a spus că se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea cu intenţie a unui animal:
 
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că, pe fondul de vânătoare Polovragi, s-a desfăşurat o vânătoare colectivă autorizată, toţi participanţii fiind autorizaţi pentru a deţine, purta şi folosi arme letale de vânătoare.
 

 
În cadrul activităţii organizate, un vânător, de 41 de ani, din comuna Alimpeşti, ar fi observat un câine rasa ciobănesc bucovinean, aflat în libertate pe fondul cinegetic, procedând la împuşcarea acestuia cu arma de vânătoare. Cadavrul câinelui a fost transportat la D.S.V. Gorj pentru examinarea în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea cu intenţie a unui animal, cercetările continuând pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt. 
Conform prevederilor art.19, alin. (3) din Legea 407/2006, privind vânătorii şi protecţia fondului cinegetic “pisicile hoinare şi câinii sălbăticiţi sau hoinari găsiţi pe suprafeţele productive ale fondurilor cinegetice se capturează sau se împuşcă fără restricţii şi fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancţionat㔺i art. 19, alin.(4) din Legea 407/2006, privind vânătorii şi protecţia fondului cinegetic “pisicile şi câinii care sunt în situaţia prevăzută la alin. (3) se împuşcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului cinegetic sau de vânători cu ocazia vânătorilor autorizate”.

SURSA VIDEO: facebook.com/sabotorii/
Potrivit prevederilor art.1, lit. “f” şi „v” din aceeaşi lege, câinele hoinar este definit ca fiind câinele găsit liber în fondul cinegetic, care nu face parte din categoria câinilor de vânătoare şi nu poartă semn distinct care să ateste acest fapt, al cărui stăpân nu poate fi identificat la acel moment, respectiv pisica hoinară este pisica domestică găsită în fondul cinegetic la mai mult de 200 m de ultima locuinţă“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: