Uniunea Europeană finanţează dezvoltarea infrastructurii în comuna Poiana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căminul Cultural Poiana se va transforma într-o instituţie emblemeatică pentru comună
Căminul Cultural Poiana se va transforma într-o instituţie emblemeatică pentru comună

Administraţia de la Poiana a reuşit să acceseze 2,5 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea drumurilor de interes local, reabilitarea şi dotarea căminului cultural, înfiinţarea şi dotarea centrului de zi pentru copii (tip after school).

Urmare acestui proiect, de anul viitor, cei 4.000 de locuitori ai comunei vor beneficia de 11 km de drumuri comunale asfaltate la standarde europene. De asemenea, prin această investiţie, s-a acordat o grijă deosebită copiilor de vârstă şcolară, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse sau celor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Zeci de elevi din localitate îşi vor face temele, îndrumaţi de personal specializat, şi vor primi o masă caldă, după orele de şcoală, în centrul de tip after school.



Prin reabilitarea căminului cultural, se urmăreşte reanimarea vieţii socio-culturale a localităţii, aici urmând a se desfăşura diferite evenimente festive ale comunităţii sau activităţi extraşcolare, în care să fie atraşi cât mai mulţi tineri, dar şi iubitori de muzică şi dans.

Primarul comunei Poiana, Marian Şerban, a ţinut să sublinieze că, în scurt timp, urmează a mai fi asfaltate alte drumuri comunale, pe o distanţă de 14 km, cu finanţare din fonduri europene şi guvernamentale.

No title

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite