Un urs a dat atacul în Moroieni. A mâncat o vacă, iar un cioban s-a accidentat singur în încercarea de a se salva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urs FOTO NEWS.RO

Un cioban în vârstă de 63 de ani, din comuna Buciumeni, din Dâmboviţa, a ajuns la spital după ce stâna pe care o păzea a fost atacată de un urs în plină zi. Fiara a reuşit să doboare o vacă, iar ciobanul a fost şi el rănit.

Atacul a avut loc, marţi, în comuna Moroeni, în zona Valea Albului, între Muscel şi Bădău. 

Bărbatul povesteşte că a fost luat prin surprindere de animalul apărut din pădure. Marele lui noroc a fost că patrupezii care păzeau stâna au sărit în apărarea sa. 

S-a ales însă cu câteva răni la cap, în momentul în care a fugit de urs, dar este în afara pericolului.

„Ursul a mâncat o vacă şi omul, pentru că s-a speriat, a fugit şi s-a zgâriat de un mărăcine, din câte am înţeles. Încă nu am luat legătura cu ciobanul repectiv, pentru că nu îl cunosc. Se va face anchetă, am trimis oamenii la faţa locului”, a declarat primarul comunei Moroieni, Mihai Moraru.

Astăzi a fost constituită o comisie a fondului de vânătoare din zona respectivă, pentru a se stabili dacă pericolul reprezentat de urs este mare şi dacă acesta va trebui relocat sau împuşcat.

Localnicii stau cu frica în sân. În 2012, în aceeaşi zonă, un urs a omorât două persoane. De asemenea, alţi doi localnici au fost răniţi după ce au fost atacate de urs. Incidentel au avut loc la o distanţă de aproximativ doi kilometri de zona în care sunt case, mai exact într-o zonă izolată din satul Dealu Frumos, din comuna Pietroşiţa, dar şi în zona satul Muscel, din comuna Moroieni.

Autorităţile vă avertizează să aveţi mare grijă dacă ajungeţi în zona de nord a judeţului Dâmboviţa, mai ales în apropiere de Moroeni.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite