Paştele cailor, fără cai. Pandemia nu le-a permis bulgarilor să îşi sfinţească animalele, conform tradiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pastele cailor 2021

Sărbătoarea bulgarilor din Târgovişte, denumită „Paştele Cailor” nu a mai avut acelaşi farmec precum în anii trecuţi. Pandemia nu le-a permis bulgarilor să îşi sfinţească animalele, conform tradiţiei, în faţa bisericii.

Pâinicile pe care agricultorii le mănâncă împreună cu caii lor, numite Konceta, au fost sfinţite la biserică şi vor fi împărţite oamenilor. 

Preotul paroh al Bisericii Sârbilor a spus, la finalul slujbei de Sf. Toader, că va merge personal la fiecare gospodărie pentru a sfinţi caii.

Paştele Cailor sau Nevoia de normalitate

Comunitatea bulgarilor din Târgovişte, Cartierul Matei Voievod, sărbătoreşte Paştele Cailor, Konski Velikden, în prima sâmbătă a Postului Mare, sâmbătă care, după calendarul ortodox, este a Sfântului Teodor sau Todorovden, în limba bulgară. 

Acest obicei este unic în România, specific comunităţii bulgarilor de la Târgovişte.

pastele cailor 2021

Este ziua în care grădinarul bulgar şi calul său, după un obicei străvechi merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. La biserică, preotul binecuvântează cu apă sfinţită şi cu konceta (căluţi din aluat de pâine) pentru sănătate. 

După slujba religioasă femeile oferă konceto bărbatului, iar acesta împarte darul în două părţi egale, jumătate o mănâncă el, jumătate o dă calului, pentru a întări legătura dintre ei. Muncile de primăvară începeau în credinţă şi speranţă de mai bine.

pastele cailor 2021

Acest obicei este una dintre moştenirile ancestrale pe care bunicii bulgarilor o au de la înaintaşii lor trăitori la sud de Dunăre, obicei păstrat şi astăzi. 

Sunt încă destul de mulţi gospodari în comunitatea bulgară pentru care calul reprezintă o mare bogăţie şi ajutor nepreţuit în activităţile de zi cu zi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite