Grindina a distrus sute de hectare de culturi în Dâmboviţa. „O tragedie s-a abătut asupra fermierilor“ VIDEO

Grindina a distrus sute de hectare de culturi în Dâmboviţa. „O tragedie s-a abătut asupra fermierilor“ VIDEO

Sursa C.S.

Gheaţa a distrus peste 1.000 de hectare cu orz, rapiţă, grâu, porumb şi floarea soarelui în zona Răcari din Dâmboviţa. În numai 20 de minute, furia naturii a făcut ravagii. Fermierii se vaită că în anumite zone, culturile sunt distruse în totalitate.

„Putem spune că o tragedie s-a abatut asupra fermierilor din Răcari, suntem cu moralul la pământ. În numai 20 minute, sute de hectare au fost compromise, mare parte dintre ele în proporţie de 100%. 
 
Sper să ne ridicăm împreună şi să mergem iar departe, cu toate că e foarte greu de spus cu ce. 
 
Cum s-ar spune în popor, un nor de grindină s-a abătut asupra oraşului Răcari. Pe o lungime de câţiva kilometri, grindina a făcut prăpăd”, a spus primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu.
 
Înfiinţarea culturii pe un hectar de teren agricol se ridică la 2.500-3.000 de lei, iar pagubele se ridică la peste 2,5 milioane lei. 
   

Specialiştii vor stabili valoarea pagubelor, o comisie alcătuită din specialişti de la Direcţia Agricolă Dâmboviţa va evalua dimensiunile dezastrului.

Vremea a fost extremă în ultimele zile. 

Un strat proaspăt de zăpadă s-a aşternut în Masivul Bucegi, unde a început din nou să ningă. 

Meteorologii anunţaseră, de altfel că, în noaptea de duminică spre luni şi pe parcursul zilei de luni, vremea se răceşte şi apar precipitaţii mixte pe creste.
 
Şi la Bâlea-Lac, temperaturile scăzute au dus la menţinerea stratului de zăpadă, drumarii intervin pentru deszăpezirea Transfăgărăşanului.
 
Conform celui mai recent buletin nivo-meteorologic, valabil până în seara de luni, 14 iunie, săptămâna trecută stratul de zăpadă din platforma staţiilor meteorologice măsura 42 de centimetri la Bâlea-Lac, strat care s-a mai topit, ajungând la 31 de centimetri la începutul acestei săptămâni, şi 47 centimetri la Vârfu Omu. 
 
În ultimele zile, la munte, la peste 1800 de metri altitudine, s-au înregistrat temperaturi minime cuprinse între 1 şi 6 grade Celsius, în scădere către -4 până la 0 grade în noaptea de 13/14 iunie. Temperaturi maxime arătate de termometre la altitudini mari sunt cuprinse între 6 şi 11 grade, în scădere către 0 la 3 grade în ziua de 14 iunie, conform sursei citate.
 

Vă mai recomandăm şi: 

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările