Afacerea cu legume proaspete, la uşa clientului, creată de doi finanţişti: „Oferim gust autentic, fresh”

Afacerea cu legume proaspete, la uşa clientului, creată de doi finanţişti: „Oferim gust autentic, fresh”

Pandemia de COVID-19 i-a făcut pe mulţi să se reorienteze profesional, iar pe alţii i-a forţat să tragă obloanele, cum sunt multe afaceri din domeniul HoReCa. Agricultorii s-au gândit însă că omul trebuie să mănânce, fie şi în vreme de pandemie, aşa că unii dintre ei au născocit noi metode a duce legumele pe masa consumatorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un dâmboviţean cu origini în Băleni şi Voineşti şi-a creat propria afacere prin care distribuie produsele agricultorilor locali direct la uşa clienţilor.
 
Costin Simion a creat la finalul lunii martie 2020 platforma „FermierBun”, unde a adunat în jur de 70 de producători agricoli locali. Numărul lor variază în funcţie de sezon, de produsele specifice, cum ar fi verdeţurile, usturoiul, ceapa verde. 
 
„Produsele româneşti naturale nu mai sunt atât de accesibile cum erau odată. Fermier Bun alege exact acele fructe, legume, verdeţuri şi lactate pe care le găseşti în gospodăriile ţăranilor romăni şi ţi le pune la dispoziţie într-o piaţă virtuală menită să te ajute atât pe tine, cât şi pe bunii noştri fermieri locali”, spune Costin Simion, creatorul platformei Fermier Bun.
 
Jumătate din familia sa se trage din bazinul legumicol Băleni-Sârbi, din judeţul Dâmboviţa, iar cealaltă jumătate este din bazinul fructifer Voineşti-Valea Dâmboviţei. În contextul pandemiei de COVID-19, rudele şi prietenii săi nu au avut unde să-şi desfacă producţia odată cu închiderea pieţelor agroali­mentare, iar astfel i-a venit ideea să pună bazele platformei FermierBun. Ideea însă a fost mai veche.
 
 
„Ideea de a crea o astfel de platformă are 7-8 ani, când am cumpărat domeniul fermier.ro. Acesta era scopul iniţial, să livrăm legume şi fructe proaspete direct la consumatori acasă. Afacerea are ca scop să adune cât mai mulţi producători locali din zona limitrofă Târgoviştei, oferim un gust autentic, fresh, nu aduse de peste mări şi ţări. Noi ne facem achiziţiile de dimineaţă şi apoi le livrăm. Circuitul produselor este simplu şi porneşte de la momentul în care sunt scoase din pământ, culese şi apoi ajung în farfurie. Le luăm direct de la producători şi le livrăm la oameni”, mai spune Costin Simion.
 
Pentru a pune pe picioare platforma care le asigură doritorilor legume proaspete direct la uşă a „înghiţit”, în primă fază, 15.000 de euro, fonduri proprii ale lui Costin şi Alex, colaboratorul său, pentru maşinile de transport, igienizare, echipamente, sistemul de refrigerare sau ambalare. Mai nou, oferta „fermierbun.ro” s-a mărit şi cu o băcănie, cu produse tradiţionale din Sibiu.
 
 
„Pe fonduri proprii am început totul. Este o investiţie continuă, pentru că am folosit maşinile noastre, birou de acasă, calculator, deci am avut şi aport şi în natură şi în valoare. Bugetul iniţial a fost de 15.000 de euro, iar acum a acrescut la peste 40.000. Numai extinderea în băcănie a costat 25.000 de euro. Este un flux. Avem două maşini de transport. Acoperim doar zona din Bucureşti şi localităţile limitrofe. Avem un spaţiu destinat pentru ambalare, nu avem stocuri. Mai avem un parteneriat pe zona de brânzeturi şi afumături din zona Sibiului şi ne-am extins bussinesul cu o băcănie la stradă, care ne ajută din punct de vedere logistic”, adaugă fondatorul platformei.
 
 
Costin Simion este finanţist de profesie. A lucrat peste 7 ani în sistemul bancar, iar acum lucrează în industria auto. Dimineaţa până la 9,00 este la livrări, apoi la corporaţie, apoi la băcănie seara. 
 
„Noi suntem corporatişti şi exact la începutul pademiei, când s-au închis pieţele agroalimentare, ne-am lovit de problema asta: cum să îmi ajut rudele să vândă legumele produse. Pe 28 martie 2020 a fost prima zi când am început. Din prima zi s-a blocat platforma, pentru că erau foarte multe comenzi”
 
Un coş mic cu fructe şi legume costă 50 lei, iar unul mare costă 100 de lei. Livrarea este gratuită în Bucureşti.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările