Povestea ultimului deţinut politic din  Câmpulung Moldovenesc, membru al organizaţiei „Tânărul Partizan“: „Când te băteau, se distrugea monotonia“

Povestea
ultimului deţinut politic din  Câmpulung Moldovenesc, membru al organizaţiei
„Tânărul Partizan“: „Când te băteau, se distrugea monotonia“

Fostul deţinut politic Ion Tudorean FOTO Dănuţ Zuzeac

Ion Tudorean este unul dintre oamenii care au simţit pe pielea lor ce înseamnă „democraţia populară“. Sătul de nedreptăţile bolşevicilor, a decis să lupte împotriva acestora. A fost prins şi a înfundat timp de 10 ani puşcăriile şi lagărele de muncă. A supravieţuit şi acum ne spune povestea sa.

Născut în luna mai a anului 1936 într-o familie de chiaburi din oraşul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, Ion Tudorean (82 de ani) părea să aibă o viaţă liniştită şi fără grija zilei de mâine. Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi instaurarea comunismului în România avea să-i schimbe definitiv cursul vieţii. Cum părinţii tânărului Ion erau chiaburi, comuniştii le-au impus cote extrem de mari, astfel că familia Tudorean a început să simtă lipsuri, care i-au afectat cel mai mult pe cei cinci copii ai familiei.

Elev la Şcoala medie tehnică de construcţii civile şi industriale din Câmpullung Moldovenesc, Ion Tudorean a început să conştientizeze pericolul comunist şi a început să discute cu unii dintre colegi despre nenorocirile aduse de noua putere.

Atacau sediile partidului

 „Venise un elev, Rotărescu Ion, la şcoala noastră, în clasă cu mine, de la Medgidia. Părinţii lui erau funcţionari şi li se găsise o funcţie pe la Primărie. Cu acel băiat am început să discutăm despre comunism. El gândea altfel, era foarte războinic, foarte pornit împotriva comuniştilor. Tot el a propus să facem o organizaţie anticomunistă. Scopul era să luptăm împotriva comuniştilor pe care îi vedeam cum opresează societatea. Atunci am făcut organizaţia, care se chema «Tânărul Partizan»“, povesteşte Ion Tudorean.

Uşor, uşor, grupul a început să adune membri. La început erau cinci tineri, iar ulterior au ajuns la 45 de membri. „Mai făceam manifeste, le mai împrăştiam. Am mai atacat nişte sedii de partid. Noi voiam să ştim ce se află în interior, ce acte au. Am găsit foarte multe lucruri izvorâte din turnătoriile oamenilor, se turnau unii pe alţii. Pe cei ce erau turnaţi i-am mai avertizat. Eu nu am participat, dar membrii grupului au atacat sediul AVSAP (Asociaţia Vănătorilor Sportivi) din Câmpulung Moldovenesc, unde erau arme cu care se antrenau tinerii comunişti. Noi aveam intenţia să mergem în Munţii Călimani, unde am auzit că s-ar fi paraşutat nişte soldaţi din Germania, să luăm legătura cu ei şi să-i ajutăm. Pe vremuri se discuta că nu ar dura aşa de mult comunismul şi că vor venii americanii. Noi am zis să ne pregătim să putem ajuta această ocupaţie. Nu am apucat să mergem în munţi, deoarece aşteptam să terminăm şcoala, pe care nu am abandonat-o“, a mai arătat Ion Tudorean.

Acesta a povestit că a participat la arderea unui depozit de fân din staţia CFR Câmpulung Moldovenesc, deoarece o parte din fânul depozitat de comunişti acolo aparţinea familiei sale.

„A dat tata cota de fân şi trebuia să o transporte la baza de colectare, care era la gară pe un islaz. Am văzut că a ajuns fânul nostru acolo. Ideea de a-i da foc nu mai ţin minte cui i-a aparţinut. Trebuia să mergem cu nişte combustibil deoarece erau multe clăi de fân. Am participat ca paznic şi alţii au dat foc. A luat foc toată baza, nu s-a ales nimic de ea“, a spus Ion Tudorean.

Turnător sovietic omorât în bătaie

Cea mai gravă faptă comisă de către membrii asociaţiei „Tânărul Partizan“ a fost împotriva unui evreu venit din Uniunea Sovietică. Acesta avea un soi de magazin, unde intra în discuţii cu localnicii şi încerca să afle de la ei dacă sunt împotriva regimului. Pe baza informaţiilor oferite de el, mai mulţi câmpulungeni au ajuns la închisoare.

„Din cauză că a băgat mulţi oameni la închisoare, organizaţia noastră a hotărât suprimarea evreului. El traversa râul Moldova peste o punte ca să ajungă la casa lui. A fost aşteptat înainte de punte şi l-au ciomăgit, în aşa hal încât l-au omorât. Pentru asta au fost condamnaţi pe viaţă cei doi membri care l-au ucis“, a precizat Ion Tudorean.

Securitatea era cu ochii pe activitatea organizaţiei „Tânărul Partizan“, însă era de părere că în spatele lor s-ar afla cineva mult mai important şi de aceea i-a lăsat să-şi desfăşoare activitatea pentru a putea da de „creierul“ din spatele tinerilor luptători anticomunişti. Ion Tudorean a fost arestat în luna iulie a anului 1954, la două luni de zile după ce a împlinit vârsta de 18 ani.

         Ion Tudorean înainte şi după eliberarea din închisorile comuniste. FOTO Arhivă personală

„M-au luat de pe terenurile pe care le avea tata la Fundu Moldovei. După mine a venit un batalion de Securitate. Săracul tata a suferit mai mult ca mine, deoarece el se ferea să nu scape o vorbă despre comunism. Noi cam terminasem activitatea anticomunistă, însă mai aveam arme şi o maşină de scris pe care am luat-o de la primăria oraşului. Eu am pus maşina de scris în podul fântânii din gospodăria părinţilor. Ăştia care au fost arestaţi au spus de maşina de scris. Când a venit tata cu securişii, eu am crezut că a venit cu câţiva oameni la coasă, muncitori sezonieri. M-au întrebat cum mă cheamă, dar cum erau civili nu m-am speriat. Când le-am spus cum mă cheamă mi-au zis că din acel moment sunt arestat. Atunci au dat un semnal, iar din liziera pădurii au ieşit mai mulţi ostaşi“, a povestit Ion Tudorean.

Condamnat la 20 de ani de închisoare

Acesta a fost urcat într-un camion plin cu soldaţi şi dus direct la închisoarea din Suceava, unde în prezent îşi are sediul Palatul de Justiţie. Închisoarea din Suceava era considerată la vremea respectivă drept una dintre cele mai dure din ţară.

„Acolo a început ancheta. Eu eram obişnuit cu greutăţile. Anchetatorul meu era şcolit la Moscova, în Uniunea Sovietică. A venit băiatul acesta, Vancea parcă îl chema şi a început interogatoriul. Eu trebuia să spun doar da sau nu. El îmi spunea, aşa-i că ai fost acolo la data de, ştiau tot ce am făcut. Văzând că eu îi spun da permanent, a început să mă îndrăgească într-un fel. Cam făceam foamea în puşcăria Suceava, dar anchetatorul meu îmi aducea duminica câte o felie de pâine cu un strugure. Cum foamea intrase deja în mine era ceva ieşit din comun. Ancheta a durat din iulie până în octombrie“, a mai declarat Ion Tudorean.

Procesul său a avut loc la Câmpulung Moldovenesc, în sala Liceului „Dragoş Vodă“ din localitate. La proces au fost aduse persoane de la toate şcolile din judeţ, precum şi din judeţele apropiate, pentru ca tinerii din organizaţie să fie daţi ca exemplu negativ pentru tineret. Cea mai mică pedeapsă a fost de opt ani de zile, iar cea mai mare închisoare pe viaţă. Ion Tudorean a primit 20 de ani de închisoare pentru „crimă de diversiune“ şi „crimă de uneltire împotriva ordinii sociale“.

De la Suceava, Ion Tudorean a fost transferat la Jilava, într-o închisoare mult mai mare. Acolo era un soi de loc de triere, de unde deţinuţii erau trimişi către alte puşcării din ţară, unde erau locuri disponibile. Câmpungeanul nu a stat foarte mult timp acolo, însă a rămas marcat de ceea ce a văzut acolo.

„Regimul era bestial. Era atât de evident că erai trimis acolo doar ca să mori, alt rost nu exista acolo. În sălile alea mari intram câte 200 de oameni, cu priciuri pe laterală. Foarte mulţi dormeau la şerpărie, spaţiul de sub priciurile astea. Acolo era apă, umiditatea fiind foarte mare. Era dezolant ca aspect“, a explicat Ion Tudorean.

Arpacaş, arpacaş şi iar arpacaş

De la Jilava, el a fost repartizat la închisoarea din Caransebeş. Tudorean a fost transportat cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. Orice transport era un chin pentru deţinuţi. În tren, exista o celulă mică, în care puşcăriaşul stătea ghemuit acolo. La Caransebeş, suceveanul nu a stat foarte mult, însă în tot acest timp a mâncat numai arpacaş fiert. 

„Am mâncat o lună, două şi am ajuns în situaţia în care era gamela de arpacaş în faţa mea şi eu eram alăturea, muritor de foame şi nu mai puteam să înghit arpacaşul. Nu aveai voie să te apropii de fereastră pentru că acolo găseai o gură de aer. Aerul nu era pentru bandiţi. Din bandiţi nu eram scoşi. În celulă aveam tineta unde ne făceam nevoile şi o tinetă de apă. Pe o parte îţi făceai nevoie, pe partea celaltă mai beai o gură de apă. Într-o celulă erau 12 paturi şi stăteam 25 de inşi. Pentru a scăpa de acolo am făcut greva foamei, nu aveam ce pierde. De gardieni nu ne mai temeam. Ne băteau, dar de bătaie nu ne mai era frică. Mai periculoase erau foamea, stresul de zi cu zi. Când te bătea, era divertisment, se distrugea monotonia“, a mai declarat Ion Tudorean.

Tânărul luptător anticomunist a scăpat de închisoarea de la Caransebeş şi a fost transferat la Gherla, unde erau închişi nu mai puţin de 10.000 de deţinuţi. Acolo, în fiecare celulă erau închişi între 25 şi 30 de puşcăriaşi. Ferestrele erau acoperite cu obloane şi deţinuţilor li se interzicea apropierea de acestea.

             Ion Tudorean la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Arhivă personală

La Gherla, câmpulungeanul a prins cea mai grea puşcărie, deoarece a ajuns acolo imediat după revoluţia din Ungaria, din anul 1956. Până atunci, deţinuţii aveau dreptul să primească o dată pe lună pachete de acasă. După revoluţia din Ungaria, deţinuţii de la Gherla erau înfometaţi şi mai tare, bătuţi fără milă, aglomeraţi în celule, încât au ajuns să fie plini de bube pe corp din cauza transpiraţiei.

La muncă forţată, în Balta Brăilei

În anul 1957, Ion Tudorean a fost transferat de la închisoarea de la Gherla la muncă în Balta Brăilei. Şi aşa înfometaţi cum erau, puşcăriaşilor li s-a dat o bucată de pâine neagră, o bucată de slănină foarte sărată şi puţină marmeladă. Doctorii închişi de către comunişti le-au spus să nu mănânce pentru că vor da în dizenterie şi vor muri. Mulţi dintre puşcăriaşi nu s-au putut abţine şi astfel şi-au găsit sfârşitul.

Suceveanul a lucrat la digul ce împrejmuieşte Balta Brăilei, unde terenurile erau foarte fertile. Fiecare deţinut avea normă să scoată trei metri cubi de pământ, care era săpat cu hârleţul, urcat în roabă şi dus pe o pantă, pe dig, până la locul de descărcare. Munca deţinuţilor era verificată de caralii, iar cei mai în vârstă nu reuşeau să facă norma. Aceştia erau bătuţi, dacă nu făceau ceea ce li se impunea.

„În condiţiile astea, eu tânăr nu am mai putut suporta. Astfel, am simulat un atac de apendicită acută. M-am pregătit vreo două luni. Trebuia să ţi se întărească burta şi să ţi se înţepenească piciorul drept. Prin exersare, am reuşit şi m-au transferat la spitalul de campanie al bandiţilor de la Salcea. Când am ajuns, mie îmi cam trecuse boala. Doctorii au râs şi au zis că nu am apendicită. Mi-au zis că trebuie să mă opereze până la urmă dacă nu mă trimit înapoi. Le-am zis să mă taie cum vor“, a povestit Ion Tudorean.

Acesta s-a împrietenit cu un medic de la Vatra Dornei, care a încercat să-l ţină cât mai mult la spitalul de la Salcea. Doctorul dornean l-a învăţat să facă injecţii şi în aceste condiţii Tudorean a rămas acolo la spital pentru a lucra timp de două luni de zile, reuşind să evite iarna. Suceveanul a fost transferat apoi la un alt punct de lucru la Luciu Giurgeni, unde deţinuţii erau închişi pe un bac. Acolo el a lucrat la orezărie, unde toată treaba se făcea în apă şi picioarele îi erau mai mereu pline de lipitori. Apoi a urmat o perioadă în care a lucrat la stuf, după care a ajuns la Periprava.

„Nu l-am prins pe torţionarul Ion Ficior. La Periprava am trăit bine pentru că erau şerpi mulţi şi mâncam şerpi albi de apă. Îl ascundeam sub cămaşă şi când ajungeam pe colonie îl pârleam uşor pe sobă, până îşi lepăda pielea. Rămânea o carne albă asemuită cu carnea de pui. Când aveai un asemenea şarpe era o delicateţe“, a arătat Ion Tudorean.

„M-am căsătorit cu o fată de comunist“

În anul 1964, suceveanul a fost luat din Balta Brăilei şi dus înapoi la Gherla. Când a ajuns acolo, el a aflat că va fi eliberat şi trimis înapoi acasă. Deţinuţii ce urmau să fie eliberaţi au fost urcaţi într-un camion, fără pază, şi duşi la gară, iar de acolo trimişi unde îşi aveau domiciliul înainte de încarcerare.

„Noi eram cu băgăjelul nostru pentru că nu am lăsat niciodată avuţia. Am avut parte de un instructor care a vegheat ieşirea noastră. M-a luat de la celulă şi am mers acolo într-o încăpere, unde a avut loc instructajul. M-a pus să semnez o foaie şi apoi mi-a spus: nu spui, nu ai văzut, nu ai auzit, nu ştii nimic, dacă ieşi din contextul ăsta vei avea de suferit, să ştii că eşti urmărit“, a precizat Tudorean.

După un drum lung cu trenul, fostul deţinut politic a ajuns acasă în gara din Câmpulung Moldovenesc. Încă ţinea minte drumul spre casă, deşi la început a fost indus în eroare de două blocuri construite la intrarea în oraş.

„Biata mamă m-a prohodit de două ori, m-a crezut mort, pentru că nu am răspuns la scrisori, a pierdut urma mea. A auzit că puşcăriile sunt grele şi cum era credincioasă mi-a făcut prohodul“, a explicat Ion Tudorean.

Decorat de preşedintele Iohannis

Pentru a putea lucra, Ion Tudorean a fost supus unui proces de reabilitare, reuşin în cele din urmă să se angajeze la Întreprinderea de Gospodărire Orăşenescă, unde a lucrat în construcţii până la ieşirea la pensie. S-a căsătorit cu fiica primarului din comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava. A reuşit să-l convingă pe edil să-i dea fata de nevastă după ce i-a demonstrat că este foarte harnic.  

   Medalia primită de fostul deţinut politic de la preşedintele Klaus Iohannis. FOTO Arhivă personală

„Eu m-am căsătorit cu o fată de comunist. Tata socru era primarul comunei Fundu Moldovei. Eu eram un om serios şi toate lucrările la termen erau direcţionate către mine. Şcoala de la Botuş am terminat-o până pe 14 septembrie, însă mai aveam trotuarele, care nu împiedicau cu nimic desfăşurarea orelor. Fiica primarului terminase liceul, a încercat să dea la Drept, nu a reuşit şi i s-a oferit un post de suplinitor la şcoala asta nouă. Era o zi ploioasă acolo şi mai sus de şcoală era o cârciumă sătească unde muncitorii mei s-au cam îmbătat. A venit betonul şi m-am dus cu doi care erau mai apţi de muncă. Cum afară ploua, m-am dezbrăcat la bustul gol şi domnişoara m-a văzut pe geam şi m-a apreciat că muncesc cu sârg. Nu ştiu ce a fost în mintea ei, poate a apreciat că muncesc pentru construirea socialismului, dar cert este că m-a sesizat“, a glumit Ion Tudorean.

Acesta a avut împreună cu soţia lui, care între timp a decedat, patru copii, doi băieţi şi două fete. Copiii fostului deţinut politic au cu toţii studii superioare şi sunt realizaţi din punct de vedere profesional şi familial. În urmă cu o lună de zile, Ion Tudorean a primit din partea preşedintelui României, Klaus Iohannis, Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“ în grad de „Cavaler“.

Alte ştiri pe această temă:

Profesorul pensionar care a donat zeci de mii de euro pentru a salva viaţa nou-născuţilor, decorat de preşedintele Iohannis. „Model de onoare şi altruism“

Iohannis a decorat foşti deţinuţi politic: Politicienii care azi se declară victime ale abuzurilor justiţiei să nu mai întineze memoria dramelor prin care aţi trecut

A murit fostul deţinut politic care a organizat prima revoltă anticomunistă de la închisoarea Piteşti

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: