Numeroşi profesori din judeţul Suceava refuză să se întoarcă la cursuri în luna iunie. „Nu se asigură materiale de protecţie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tot mai mulţi profesori din judeţul Suceava anunţă că refuză să participe la cursurile din luna iunie, pentru a asigura pregătirea elevilor din clasele terminale, pe motiv că nu li se asigură materiale de protecţie împotriva virusului SARS-CoV-2.

Preşedintele Alianţei Sindicatului din Învăţământ Suceava, Giani Leonte, a transmis un comunicat de presă în care arată că profesorii din comuna Bosanci a judeţului Suceava au şi susţinerea părinţilor pentru a nu se întoarce la cursuri în luna iunie. Cadrele didactice reclamă că nu li se asigură materiale pentru a se proteja de SARS- CoV-2.

„Am primit foarte multe semnale de la angajaţi din învăţământul sucevean care refuză, în mod justificat, să se întoarcă la şcoală pentru simplul motiv că nu li se asigură materiale de protecţie. În videoconferinţa organizată de IŞJ Suceava cu directorii unităţilor şcolare, desfăşurată în data de 14 mai 2020, s-a comunicat că măştile care vor fi distribuite în şcoli sunt doar pentru elevi, nu şi pentru angajaţi, situaţie pe care o considerăm discriminatorie şi în afara legii. În aceste condiţii cine îşi mai doreşte să se întoarcă la şcoală? Exemplul cel mai concludent îl regăsim la Şcoala Gimnazială Bosanci, comună care a fost în carantină şi care a generat cel mai mare focar de Coronavirus din ţară, unde întreg personalul didactic refuză să meargă la şcoală fiind susţinut şi de majoritatea părinţilor care refuză şă-şi trimită copiii la şcoală”, informează Giani Leonte, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava.

În comunicatul transmis de sindicalişti se arată că Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei au elaborat un Ordin comun privind acţiunile de prevenire a infectării cu noul coronavirus în şcoli.

„Din textul ordinului aflam că, în timp ce ministerul doar “asigură cadrul general pentru desfăşurarea tuturor activităţilor specifice în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ şi monitorizează prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti modul în care se implementează acţiunile de prevenire şi combatere a infectării cu SARS-CoV-2”,   întreaga responsabilitate privind organizarea activităţii, dotarea unităţilor de învăţământ, desfăşurarea activităţilor, revine conducerilor unităţilor şcolare, consiliilor de administraţie, părinţilor, profesorilor ”, a arătat Giani Leonte.

El a spus că ministerul va pune la dispoziţie măştile de protecţie pentru elevi. „În rest, în Ordin nu se menţionează nimic despre cine şi din ce bani cumpără dezinfectanţi, detergenţi, săpun, prosoape, covoraşe dezinfectante, dozatoare, biocide, etc., despre ce se întâmplă în şcolile în care nu exista toalete şi apă curenta, cine şi când dotează unităţile de învăţământ cu termoscanere, de unde vor proveni medicii şi asistenţii medicali care asigură măsurarea temperaturii la accesul în unităţile de învăţământ, mai ales în comunităţile în care nu exista nici medici de familie”, transmite sursa citată.

Ministerul Educaţiei nu a explicat cum vor fi protejate cadrele didactice care fac parte din grupa vulnerabilă, mai exact profesorii care au peste 65 de ani şi suferă de diferite afecţiuni.

„Dar, mai ales, nu am găsit nicio referire la protecţia personalului din învăţământ!  Pentru cele două ministere ei nu există! Cine şi cum îi protejează pe  cei cu vârste de peste 65 de ani, pe cei cu alte boli asociate, pe cei care locuiesc cu persoane cu vârste ridicate sau aflate în categorii cu grad ridicat de risc? Cine şi cum protejează profesorii bolnavi care vor trebui să interacţioneze zilnic cu zeci de elevi? Nu vom face aici analiza întregului act normativ, vom spune doar că problemele au fost tratate superficial, că documentul a fost elaborat de persoane fără o pregătire temeinica şi fără viziune, că în forma în care este actul este inaplicabil sau, daca va fi aplicat în aceasta formă va crea haos sau ar da naştere la probleme greu de anticipat.  Nu suntem noi cei ce decidem asupra soluţiilor privind finalizarea ciclurilor de învăţământ, dar protecţia personalului din învăţământ este la fel de importanta ca protecţia copiilor şi a familiilor acestora! Iar, în cazul în care Guvernul nu poate asigura condiţii în care să poată fi protejaţi atât copiii  cat şi lucrătorii din învăţământ, trebuiesc căutate soluţii alternative!”, transmit sindicaliştii.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite