Ministrul Culturii: „Trebuie să ai o minte bolnavă să nu vezi că o creştere a PIB-ului cu peste 30% nu este generată din consum, cum spun demenţii ăştia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Breaz, ministrul Culturii. FOTO: Adevărul
Daniel Breaz, ministrul Culturii. FOTO: Adevărul

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a participat la o acţiune electorală organizată de PSD sâmbătă, 11 mai, în Casa de Cultură din Fălticeni, judeţul Suceava. După ce le-a spus celor aflaţi în sală că opoziţia a devenit ”o maşină de înjurat”, demnitarul i-a catalogat drept „demenţi” pe cei care consideră că în România s-a înregistrat o creştere economică bazată pe consum.

După ce a vizitat muzeele din Fălticeni, ministrul Culturii, Daniel Breaz, a participat la acţiune electorală, care a avut lor la Casa de Cultură din Fălticeni.

Între altele, ministrul Breaz a declarat că în România nu mai există Opoziţie „De ce nu pot să fie civilizaţi? (...) Opoziţie, deja nu mai avem Opoziţie, avem numai o maşină de înjurat. Nu au nicio viziune”, a declarat demnitarul.

Ministrul a prezentat presupusele realizări ale guvernării PSD, după care i-a catalogat drept „demenţi pe cei care consideră că în România s-a înregistrat o creştere economică bazată pe consum.

„Trebuie să ai o minte bolnavă să nu vezi că o creştere a PIB-ului cu peste 30% nu este generată din consum, cum spun demenţii ăştia. Nu ai cum. Dacă nu ai bani, de unde să creşti consumul? Banii vin din productivitate, din producţie. Cresc salariile, creşte bunăstarea, normal, asta facem noi. Iar PIB-ul nu poate creşte din consum. Asta ar înseamna, creşterea din consum, noi să nu producem doar să consumăm. Păi, din ce să-ţi crească atunci salariul? Ceea ce spun ei nu are nicio logică”, a declarat Breaz.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite