Operaţiunea de căutare a tânărului înghiţit de apele Borcei a fost reluată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul este căutat în continuare de echipe ISU FOTO Adevărul
Tânărul este căutat în continuare de echipe ISU FOTO Adevărul

Căutările tânărului dispărut pe 6 iunie în apele braţului Borcea continuă. Salvatorii au întrerupt intervenţiile pe 9 iunie, la ora 16.00, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, însă operaţiunea a fost reluată luni, 10 iunie.

 Încă din data de 6 iunie, salvatorii de la Staţia de Pompieri Feteşti, sprijiniţi de echipaje de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa, respectiv Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, au efectuat operaţiuni de căutare a persoanei dispărute în apele braţului Borcea. Misiunea de căutare salvare a scafandrilor s-a încheiat ieri, 9 iunie, la ora 16.00, din cauza condiţiilor meteorologice şi hidorlogice nefavorabile, dar subofiţerii de la Staţia de pompieri Feteşti continuă cercetările şi astăzi cu barca din dotare. 

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, care a intrat joi seară,pe 6 iunie, în apele braţului Borcea, este căutat şi la această oră de salvatori. Pompierii din Ialomiţa au fost alertaţi chiar de fratele victimei, care, deşi, a sărit în apă, nu a putut să-l aducă la mal. Potrivit reprezentanţilor ISU Ialomiţa, un tânăr de 18 ani a intrat joi seară în jurul orei 19.30, în apa învolburată în zona municipiului Feteşti. La scurt timp, el a fost luat de curenţi şi nu a mai putut înota spre mal.

Fratele său, de 21 de ani, a sărit în apă în ajutorul lui, dar şi-a dat seama rapid că, din cauza curenţilor puternici, nu se poate menţine la suprafaţă şi s-a agăţat de vegetaţia din zonă. El a fost observat în ultimul moment de o ambarcaţiune aflată pe apă şi a fost recuperat în timp util, însă fratele său este în continuare de negăsit.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite