Bolnavii de COVID-19 din Bărăgan vor fi îngrijiţi în containere. Cât costă cele trei unităţi mobile

Bolnavii de COVID-19 din Bărăgan vor fi îngrijiţi în containere. Cât costă cele trei unităţi mobile

Unitate mobilă pentru îngrijirea pacienţilor cu COVID-19 FOTO Adevărul

Cel mai mare spital din Bărăgan va îngriji pacienţii cu SARS COV-2 în unităţi mobile. Echipamentele de înaltă performanţă, care vor fi instalate în curtea spitalului din Slobozia, vor fi achiziţionate din bani europeni. Investiţia se ridică la 14 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele trei unităţi mobile de tratament vor ajunge la Slobozia la jumătatea anului viitor şi sunt compuse din containere extinse, cu o capacitate de 12 paturi fiecare.  Acestea vor fi amplasate în curtea exterioară a spitalului, fiind dotate cu: ventilatoare, rampe de gaz medical, monitoare de funcţii vitale, defibrilatoare infuzomate şi injectomate.
 
Prin acest proiect va fi suplimentat cu 36 numărul de paturi la terapie intensivă şi va creşte, astfel, capacitatea de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Sumele necesare implementării proietului, care vor apărea pe parcurs, vor fi suportate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
 
„Practic încercăm să delimităm zona de abordare a patologiei COVID-19 pentru a evita riscurile în viitor. În acest moment, medicii tratează într-o zonă comună patologia COVID şi non-COVID. Este o soluţie mobilă pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă, care urmăreşte două componente: una de creştere a capacităţii de reacţie a unităţii la problematica COVID-19 şi a doua componentă foarte importantă pe care am urmărit-o este pe partea de durabilitate. 
 
Şi mă refer la toate acele probleme logistice legate de activitatea medicală care se desfăşoară într-un şantier(n.r. spitalul din Slobozia se află în reabilitare)şi care necesită relocări permanente, indisponibilizări de secţii, inclusiv imposibilitatea organizării unor fluxuri epidemiologice corecte”, a explicat Liviu Patrichi, managerul unităţii medicale. 
 
De asemenea, după încheierea pandemiei, aceste trei unităţi mobile vor putea fi mutate în caz de dezastre oriunde în judeţ. Prin acest proiect, spune Liviu Patrichi, se va asigura accesul la serviciile medicale, atât pentru pacienţii infectaţi cu SARS-CoV2, cât şi pentru pacienţii cu boli cronice, al căror acces a fost restrâns pe timpul pandemiei din cauza măsurilor necesare protejării împotriva virusului.
 

Secţia ATI a fost extinsă

 
În timp ce celelalte trei spitale din Feteşti, Ţăndărei şi Urziceni sunt destinate exclusiv bolnavilor de COVID-19, Spitalul Slobozia asigură asistenţă medicală şi pentru pacienţii non-COVID. Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia este singura unitate medicală din judeţ care are Secţie ATI şi care poate asigura asistenţă medicală persoanelor aflate în stare critică din cauza COVID-19.
 
La sfârşitul anului 2019, pentru a reuşi să trateze numărul mare de bolnavi, la Spitalul din Slobozia a fost extinsă secţia ATI, numărul de paturi, dotate cu aparate de ventlaţie ajungând la 14.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările