Acces mai uşor la informaţiile publice pentru cetăţeni. S-a modificat pagina de internat a Prefecturii Ialomiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne şi Instituţiile Prefectului au elaborat un format standard al paginilor de internet, care facilitează accesul cetăţenilor la informaţiile publice, printre care eliberarea paşapoartelor simple, operaţiunile privind permisele de conducere şi înmatricularea vehiculelor.

Potrivit unui comunicat al MAI, paginile web ale Instituţiilor Prefectului au adoptat un model unitar pentru a facilita un acces rapid la informaţiile privind principalele servicii de interes pentru cetăţeni.

"În scopul asigurării unei guvernări deschise, participative, responsabile şi eficiente prin promovarea transparenţei, Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Instituţiile Prefectului, a elaborat un format standard al paginilor de internet. Noul format este structurat astfel încât să faciliteze accesul cetăţenilor la informaţiile privind principalele servicii publice oferite de către instituţiile prefectului, respectiv eliberarea paşapoartelor simple, gestionarea operaţiunilor privind permisele de conducere şi înmatricularea vehiculelor şi eliberarea apostilelor pentru actele administrative. Toate aceste date se vor afla în aceleaşi zone din meniurile tuturor Instituţiilor Prefectului", precizează sursa citată.

MAI menţionează că site-urile preiau automat atenţionările meteo emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Noile site-uri sunt disponibile la adrese de forma: [indicativ judeţ].prefectura.mai.gov.ro şi sunt publicate şi pe site-ul Guvernului României - http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi, precizează sursa citată.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite