Viaţa unui spital-suport COVID-19. De la cursa pentru medicamentele salvatoare, la şansa răpită pacienţilor cu alte boli
0
De cât noroc ai astăzi nevoie să poţi prinde un loc într-un spital din provincie dacă eşti diagnosticat cu COVID-19 şi ce neputinţe trăiesc medicii când se gândesc la ceilalţi bolnavi, cu alte patologii, pe care nu-i mai pot trata. Asta a încercat să afle „Adevărul“ stând de vorbă cu directorul medical al unui spital suport-COVID-19.
Spitalul Municipal Caracal a fost desemnat spital suport-COVID-19, iar aici s-au tratat până în prezent aproape 600 pacienţi care au contractat cumplitul virus, cei mai mulţi fiind pacienţi aflaţi în evidenţe şi cu alte boli.
Vechii pacienţi au fost îndreptaţi către alte spitale, doar că a devenit o aventură să găseşti un loc într-un spital non-COVID, chiar şi pentru pacienţii care trec prin boală, obţin teste negative, dar au în continuare nevoie de îngrijire de specialitate.
Terapia Intensivă a spitalului din Caracal este aproape ocupată, toate cele 10 paturi cu ventilator au pacienţi, mai sunt două-trei locuri libere fără acest aparat devenit atât de necesar, iar pacienţii continuă să vină în valuri.
Peste 40 de angajaţi ai spitalului sunt la rândul lor bolnavi de COVID-19, unii chiar dau o mână de ajutor din poziţia de pacienţi celorlalţi colegi de suferinţă. Totul s-a schimbat şi reîntoarcerea la normalitatea de dinainte de pandemie pare un lucru imposibil.
Medicul Alexandra Popa, directorul medical al Spitalului Municipal Caracal, a vorbit pentru „Adevărul“ despre perioada grea prin care trece sistemul sanitar, despre problemele pacienţilor cronici, despre şansa de a fi tratat cu cele mai râvnite medicamente anti-COVID-19 etc. „Este o mare suferinţă în cazul pacienţilor non-COVID, care nu mai pot fi trataţi, o mare-mare suferinţă. Aveam cândva spitalul plin, acum este... Acei pacienţi nu au dispărut undeva în eter, este clar că pacienţii încă există şi ei sunt într-o suferinţă“, spune dr. Popa.
„Adevărul“: În ce punct vă aflaţi la acest moment?
Dr. Alexandra Popa: Spitalul nostru a fost (n.red. – de la desemnarea prin ordin de ministru, care s-a întâmplat la debutul pandemiei) şi este suport COVID. A fost o perioadă în care am putut să facem şi circuite pentru urgenţe, pacienţi non-COVID. La momentul acesta este atât de plin spitalul de COVID încât nu mai putem să asigurăm şi pe pacienţi non-COVID.
- Asta ce înseamnă, faţă de capacitatea rezervată pentru COVID?
- La momentul acesta mai avem 97 de locuri libere, dar sunt secţii foarte aglomerate şi secţii unde nu avem pacienţi. De exemplu Pediatria – nu avem la momentul ăsta niciun pacient. La Obstetrică avem locuri libere, dar suntem foarte-foarte aglomeraţi pe ATI, pe Medicală, Pneumologie, Cardiologie... La Neurologie s-ar putea să mai fie un loc-două. Şi este foarte plin pe „suspiciune“, aici este o mare problemă, trebuie spaţiu mult şi întotdeauna este plin. Practic, fiecare caz care vine în spital este izolat într-o încăpere separată, se testează şi în momentul în care îi vine testul, dacă este pozitiv, trece la pozitivi, dacă este negativ şi starea generală îi permite merge acasă, dacă are afecţiuni care necesită tratament în spital, atunci îl transferi la un spital non-COVID. Şi aici este o problemă, de a găsi loc la un spital non-COVID.
- Adică e o problemă atât pentru un caz în care este infirmat diagnosticul de COVID-19, cât şi pentru un pacient tratat de COVID, şi care ajunge să aibă teste negative, îmi spuneaţi într-o discuţie anterioară.
- Da. Probabil că şi spitalele non-COVID, rămânând mult mai puţine decât erau înainte, sigur că sunt şi ele supraaglomerate. Numărul de pacienţi, statistic vorbind, rămâne de la an la an constant, cu o mică creştere. În momentul în care tu, din acele spitale, ai o parte COVID, acei pacienţi care erau trataţi de exemplu la noi, înainte, trebuie să-şi găsească un loc în altă parte, deci numărul de spitale a scăzut, atunci este normal ca numărul de pacienţi pe spital să fie mai mare. Din cauza desemnării suport-COVID, cum este spitalul nostru. Ei trebuie să meargă undeva, şi este normal că sunt aglomerate.
„Avem fond, avem bani pentru ortoze, dar nu avem posibilitatea să punem“
- Câţi pacienţi trataţi înainte?
- În medie, înainte aveam peste 1.300 de pacienţi pe lună, întotdeauna depăşeam numărul de cazuri contractate cu Casa de Asigurări, întotdeauna aveam această problemă a contractului subdimensionat. Aceşti pacienţi, mulţi cronici, acum trebuie să-şi găsească loc într-un alt spital, non-COVID.
- Din cei 1.300, cam câţi apreciaţi că erau cronici?
- Undeva o treime, aşa! Mi-e greu să spun exact, nu am datele în acest moment. Un procent considerabil, în acel moment nu eram în această funcţie. Mai varia în funcţie de perioada anului.
- Acum câţi pacienţi trataţi lunar? Eventual procentual faţă de perioada anterioară?
- Undeva la 135-140, deci 10% faţă de ce tratam înainte.
- Sunteţi medic ortoped. Dacă am privi strict specialitatea dumneavoastră, ce complicaţii pot să apară dacă pacienţii nu se adresează unui medic, de frica COVID-19?
- De exemplu sunt pacienţii care necesită endoprotezare, cei cu coxartroză, cu gonartroză. Ei, în mod normal, erau programaţi pentru intervenţii. Înainte nu ne ajungea fondul de endoprotezare. Acum, în momentul ăsta, avem fond, avem bani pentru ortoze, dar nu avem posibilitatea să i-o punem, s-au schimbat datele problemei.
- Ce înseamnă să pui o proteză mai târziu cu un an?
- Înseamnă o mare suferinţă pentru pacient. Sunt pacienţi cu coxartroză avansată care nu mai pot să stea în şezut, nu poate să stea în fund pe scaun. El nu mai poate să stea normal. Sau, dacă are coxartroză bilaterală şi este avansată, se deplasează foarte-foarte greu. Şi uneori sunt pacienţi tineri. De exemplu, a venit ieri un pacient cu coxartroză bilaterală care abia se deplasa 20 de metri, cu dureri infernale. Vorbim de pacient de 59 ani.
- Pe aceşti pacienţi încă îi mai puteţi consulta în ambulatoriu?
- Da, noi în ambulatoriu îi vedem, putem să-i vedem, cu programare, cu distanţare între ei. Deocamdată, cât este vremea bună, este bine că putem să-i ţinem afară. Îi programezi la o anumită oră, dar pacientul român nu este foarte disciplinat, nu e precum neamţul. El vine când vine trenul, când vine autobuzul... Ei oricum se întâlnesc afară mai mulţi, degeaba îi spui tu să intre din sfert în sfert de oră. El vine când vine mijlocul de transport. Şi acum încă pot să stea afară, dar când va veni iarna, va fi o mare problemă cu aceşti pacienţi.
- Probabil şi mai mulţi cronici se vor decompensa...
- Da, întotdeauna iarna se decompensează şi cardiacii şi, vorbind de specialitatea ortopedie, întotdeauna iarna suferinţa este mai mare, dacă este să vorbesc numai de-ai mei. Dar se decompensează şi pacienţii cardiaci odată cu venirea frigului, pacienţii de pe Pneumo, vin virozele, vine gripa, deja se amestecă şi este foarte greu să-i mai diferenţiezi, şi atunci ne aşteptăm ca valul să fie şi mai mare. Şi atunci de ce-i tratezi: de COVID, sau de viroză? Oricum, ieri (marţi, 13 martie 2020 – n. red.) am avut, aşa, o mică victorie, în sensul că ni s-a repartizat tratament – Remdesivir, tocilizumab, anakinra - adică, totuşi, am ţipat şi n-am ţipat degeaba. Ieri a fost repartizat şi astăzi vine Remdesivir-ul, Anakinra cred că vine mâine, în 15, şi tocilizumab, tot pe 15 intră în ţară. Cu foarte mare greutate s-a obţinut şi ni s-a repartizat şi nouă pentru că suntem suport COVID, şi suport-COVID înseamnă pacienţi cu comorbidităţi, exact cei care au toate şansele să meargă prost şi cărora le trebuie un tratament bun. Pacienţii care au comorbidităţi sunt cazuri grave întotdeauna.
- Pentru câţi pacienţi ajung medicamentele din acest lot?
- Să zicem că ne descurcăm poate două săptămâni. Oricum, când suntem pe final, facem noi solicitări, am dat şi pe o lună necesarul, şi cât ne-ar trebui pe 60 zile, pe 90 de zile... Atunci când suntem pe final de stoc, din nou trimitem, din nou dăm telefon, din nou... Din celelalte medicamente, pe care noi putem să le cumpărăm, avem stoc întotdeauna, nu am avut niciodată o suferinţă, dar aceste trei medicamente sunt medicamente care se repartizează prin minister.
- La momentul ăsta, faţă de aprilie, cum aţi apreciat că este situaţia?
- Noi am preluat aici pacienţi pozitivi în mai, la final de mai, şi până la momentul ăla fuseseră internaţi 9 pacienţi, iar până acum avem 575 . Creşterea a fost.... Iar acum, de pe 9 octombrie, este o creştere semnificativă, este o explozie efectiv de cazuri. Dacă nu ar putea să se izoleze la domiciliu asimptomaticii şi formele uşoare, atunci am fi efectiv depăşiţi. Sunt foarte mulţi care se izolează la domiciliu, sau care se izolează după evaluare şi tratament, în momentul în care analizele se îmbunătăţesc şi starea generală este bună.
Dr. Alexandra Popa, director medical Spitalul Municipal Caracal FOTO: Facebook/Alexandra Popa
Au posibilitatea să plece pozitiv acasă, dacă au posibilitatea să se izoleze. Şi asta ne ajută, altfel, dacă ar trebui să stea până la negativare, am fi efectiv depăşiţi.
„S-au negativat şi au plecat acasă pe picioarele lor pacienţi care aveau 75%-90% afectare“
- Perioada de spitalizare a crescut, a scăzut?
- De când avem posibilitatea să-i izolăm pe pozitivi la domiciliu, la cerere, prin DSP, a scăzut, da. E un lucru foarte bun că se pot izola la domiciliu. Numărul de cazuri grave a crescut însă în ultima vreme prin creşterea numărului total.
- Cazurile grave au acum prognostic mai bun, având în vedere noile medicamente pe care le folosiţi?
- Da. De când am avut tocilizumab, remdesivir, în perioadele în care am avut, s-au negativat şi au plecat acasă pe picioarele lor pacienţi care aveau 75%-90% afectare. Au fost şi câteva succese notabile, ăsta-i motiv de bucurie, clar.
- S-a vehiculat la un moment dat ideea, nu e vorba de spitalele din Olt, că se va ajunge la situaţia în care să primeşti tocilizumab, remdesivir, pe carnet de partid. Cum e situaţia?
- Doamne-fereşte de aşa ceva! Se administrează la pacienţii din ATI şi sunt criterii de admisie. De exemplu, pentru tocilizumab, trebuie să ai afectare 50% pe CT şi să ai probele de inflamaţie crescute. (...). Exclus aşa ceva. Nu am avut asemenea presiuni.
- Erau nişte declaraţii politice. Ne apropiem de o nouă campanie...
- Dacă mă întrebaţi dacă am avut presiuni în sensul ăsta, nu. Nu am avut asemenea presiuni. Se face pe criterii medicale, nu poţi să faci altă selecţie, nici vorbă de aşa ceva.
- Ce ar trebui să ştie oamenii de afară, care au fost feriţi de infectare?
Că trebuie să se protejeze, că trebuie să păstreze distanţarea, pentru că infecţiile se produc la întâlniri, la reuniuni, la chefuri. Şi atunci când devine simptomatic, să vină la evaluare.
- Mulţi spun – nu mă mai duc nici pentru boala mea, în primul rând că nu are cine să mă primească, în al doilea rând, că poate iau COVID din spital.
- COVID-ul din spital nu prea se ia. Tot ceea ce am avut noi până acum anchete epidemiologice în spital s-a dovedit că nu din spital s-a luat, vorbesc de cadrele medicale, toate au venit din afară. Pentru că aici îşi poartă echipamentul, aici se dezinfectează în permanenţă, şi atunci este greu să iei de aici. Dar când te duci la chef şi stai la masă destul de apropiat... De acolo au luat.
- Practic un spital COVID e mai sigur decât lumea de afară?
- Noi la concluzia asta am ajuns, că e mai sigur să stai în spital, unde în permanenţă se dezinfectează, se spală, şi unde se poartă echipamentul, chiar se poartă, pentru că ţi-e frică. Când te duci la o întâlnire, la un botez, nu mai porţi echipament.
- Cât de aproape îi simţiţi pe colegii dumneavoastră de un moment critic, având în vedere creşterea exponenţială a numărului de cazuri?
- Oboseala este mare, epuizarea îşi spune cuvântul. Oamenii sunt din ce în ce mai obosiţi, mai epuizaţi, mai...
- Aţi avut şi cazuri de colegi care au cedat, care să-şi ceară pensionarea, transferul, concediu fără plată?
- Nu neapărat. Sunt câteva cazuri de colegi care, dacă le-a venit termenul de pensionare, s-au pensionat, nu au mai cerut prelungire. Poate în alte condiţii ar fi cerut.
- Cât de departe sunteţi de momentul critic?
- Sperăm să n-ajungem la momentul critic. Deocamdată încă ne descurcăm, încă supravieţuim.
VĂ RECOMANDĂM ŞI:
Se încarcă comentariile...
