VIDEO Veteran: „La 6,00 a început atacul final, eliberând ultima brazdă de pământ sfânt al Transilvaniei“. De Ziua Armatei Române, la Slatina au cântat americanii.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veteranul de război colonel în retragere Dumitru Mihai a primit emblema de onoare FOTO: Alina Mitran
Veteranul de război colonel în retragere Dumitru Mihai a primit emblema de onoare FOTO: Alina Mitran

Un singur veteran de război din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost astăzi prezent la ceremoniile prilejuite de Ziua Armatei Române, care au început în faţa statuii eroinei Ecaterina Teodoroiu şi s-au încheiat pe platoul din faţa Prefecturii Olt, unde au concertat americanii.

Manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române au început, la Slatina, la statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu, monument-emblemă situat la intrarea în muncipiu, dinspre Craiova (dezvelit în 1925, în prezenţa Reginei Maria şi a mamei eroinei Ecaterina Teodoroiu), unde după o scurtă slujbă religioasă oficiată de un sobor de trei preoţi s-au rostit câteva alocuţiuni. Prefectul judeţului, Silviu Neacşu, a transmis cuvintele premierului Viorica Dăncilă, iar comandantul Centrului Militar Judeţean Olt, locotenent-colonel Marius Mariea, a dat citire mesajului comandantului Statului Major, colonel Ionel Ciucă, rostind şi în nume propriu câteva cuvinte.

ziua armatei slatina

„În această zi nu putem şi nu avem dreptul să uităm eroii şi veteranii de război. Dumnealor, veteranii, reprezintă o pagină de istorie vie a acestei naţii. Să-i cinstim şi să-i preţuim aşa cum se cuvinte. În semn de înaltă preţuire pentru activitatea şi curajul dumnea lor, o parte din veteranii de război, prin ordinul şefului Statului Major, au fost decoraţi cu emblema de onoare“,  a anunţat ltn.col Mariea, înmânându-i această decoraţie colonelului în retragere Dumitru Mihai şi alte două preşedintelui Asociaţiei Veteranilor şi Văduvelor de Război, care să le transmită altor doi veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial decoraţi: colonel în retragere Dumitru Balaban şi colonel în retragere Vasile Gavrilă.

Cel mai important a fost însă mesajul transmis de veteranul de război Dumitru Mihai, colonel în retragere, cel care pe 25 octombrie 1944 se afla pe câmpul de bătălie.

ziua armatei slatina

„În ziua de 25 octombrie 1944 mă aflam la porţile Careiului. La ora 6,00 dimineaţa a început atacul final, eliberând ultima brazdă de pământ sfânt al Transilvaniei, răpită mişeleşte prin dictatul de la Viena din 30 august 1940. În această zi festivă urez Armatei Române şi celor aflaţi la datorie alături de forţele NATO succes în pregătirea militară şi multă sănătate. Trăiască Armata Română!“, a spus veteranul în vârstă de 97 de ani, care cu doar câteva minute mai devreme a fost prezentat comandantului militarilor americani de la Deveselu, de asemenea prezent la eveniment.

ziua armatei slatina

S-a vorbit, de asemenea, despre militarii celor două regimente din Olt căzuţi la datorie, memoria acestora fiind omagiată în urmă cu doar câteva zile într-o localitate din Satu-Mare, unde le-a fost închinat un monment, eveniment la care a participat o delegaţie de 50 de persoane din judeţ, condusă de preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“, col. (r) Victor Epure.

Fanfara americană a cântat de Ziua Armatei Române

ziua armatei slatina

Tehnică militară, „trench art“ şi muzică de fanfară

Manifestările au continuat cu depunerea de coroane de flori şi defilarea gărzii de onoare alcătuită din militari ai UM 02628 Caracal, puşcaşi marini ai Naval Support Facility Deveselu, jandarmi şi pompieri.

ziua armatei slatina

Obiecte realizate din elemente de muniţie pot fi admirate într-o expoziţie deosebită deschisă până la sfârşitul anului la Muzeului Judeţean Olt

Ce obiecte realizau militarii din spatele frontului din elemente de muniţie şi ce primeau la schimb

Pe platoul din faţa Prefecturii Olt stand-urile amenajate au strâns, în schimb, mult mai mulţi slătineni, care au putut cerceta amănunţit elemente ale arsenalului de luptă compatibil NATO folosit de militarii români, dar şi obiecte de artă realizate de soldaţi din cele două războaie militare din obiecte de muniţie şi aflate în colecţia ing. Cristian Dumitru, o expoziţie mult mai amplă fiind deschisă, tot astăzi, cu obiecte aparţinând aceluiaşi colecţionar, la Muzeul Judeţean Olt. Atmosfera a fost destinsă de muzica interpretată de fanfara Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA din Europa şi fanfara „Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite