Un bebeluş a murit după ce a fost dus la spital în stop cardio-respirator. Medicii legişti spun că se întâmplă câteva astfel de morţi anual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sugar în vârstă de un an şi o săptămână, din localitatea olteană Voineasa, a fost dus în stop cardio-respirator la un spital din Olt, însă medicii nu au mai putut să îl readucă la viaţă. Medicii legişti au stabilit cauza morţii.

Copilul a ajuns la spitalul din oraşul Balş, luni, 2 martie 2020,  fiind adus în stop cardio-respirator. Nu a răspuns manevrelor de resuscitare, după îndeplinirea protocolului fiind declarat decesul.

Necropsia a relevat faptul că sugarul s-a înecat, cel mai probabil, cu lapte, cauza morţii fiind „asfixie cu regurgitat gastric“, conform declaraţiilor directorului Serviciului Judeţean de Medicină Legală Olt, dr. Liviu Radu. Dr. Radu a precizat că, din păcate, în judeţ se întâmplă câteva astfel de morţi tragice în fiecare an. Cel mai probabil, a mai spus medicul, copilul s-a înecat în somn.

Reprezentanţii Spitalului Orăşenesc Balş au anunţat poliţia, fiind deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite