Spitalele anunţă reluarea internărilor programate pentru pacienţii non-COVID. „De pe 2 decembrie se vor deschide secţiile de Recuperare“

Spitalele anunţă reluarea internărilor programate pentru pacienţii non-COVID. „De pe 2 decembrie se vor deschide secţiile de Recuperare“

La SJU Slatina se păstrează un întreg corp de clădire pentru bolnavii de COVID, însă se redeschid secţiile care au avut activitatea suspendată FOTO: A.M.

Cu un număr de pacienţi COVID-19 în continuă scădere, chiar dacă specialiştii se aşteaptă ca după Sărbători să ne confruntăm cu un val nou de îmbolnăviri, spitalele încep să-i reprimească pe pacienţii non-COVID şi să le ofere  şi servicii care nu reprezintă tratarea urgenţelor medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele mai mari spitale din Olt, care au tratat în vârful valului patru al pandemiei de COVID-19 şi peste 350 pacienţi pozitivi zilnic, şi-au deschis de câteva zile secţiile şi pentru pacienţii non-COVID.  Pacienţii cu boli cronice, sau cu afecţiuni acute, dar care nu reprezintă urgenţe, se pot astfel programa pentru internare, iar asta pentru că ordinul comandantului acţiunii care a suspendat, în vârful pandemiei, internările non-urgente şi-a încetat aplicabilitatea.

„Să dăm posibilitatea şi chirurgilor, ortopezilor, să-şi facă treaba“

„Lucrurile s-au mai relaxat, ne-au dat posibilitatea nu numai să programăm operaţiile, ci şi să putem redeschide pentru non-COVID, şi asta am şi făcut. Am făcut ATI-ul jumătate COVID, jumătate non-COVID, am făcut la Pneumologie câteva paturi de non-COVID, BFT-ul am făcut-o doar de non-COVID, pe Chirurgie am împuţinat foarte mult paturile de COVID, pentru că am zis să dăm posibilitatea şi chirurgilor, ortopezilor, să-şi facă treaba. Am relaxat un pic lucrurile“, a declarat managerul Spitalului Municipal Caracal, Liviu Radu. Spitalul din Caracal este spital suport-COVID, iar aici au ajuns cei mai mulţi dintre pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2, în special cei cu co-morbidităţi.

„Acum, de exemplu, erau trei pacienţi în ATI, cum să faci? Mai e nevoie de servicii şi pentru pacienţii care stau pe-acasă, sau se duc la Slatina, la Craiova“, a completat managerul Liviu Radu.
Reluarea activităţii în sectoare non-COVID s-a întâmplat treptat, însă la spitalul din Caracal în continuare aproape fiecare secţie are sector COVID şi sector non-COVID, personalul medical fiind conştient că lupta nu s-a încheiat.

„Încercăm să revenim la ce am avut în vară“

Şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cel mai mare spital din Olt, care a  rezervat două corpuri de clădire tratării pacienţilor COVID şi a suspecţilor COVID în cadrul secţiei Boli Infecţioase, numărul pacienţilor cu această patologie a scăzut de cinci ori, ceea ce a permis o reorganizare.

„Deja am luat unele măsuri, s-au emis nişte decizii. De pe 2 decembrie se vor deschide secţiile de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, secţie de adulţi, şi Recuperare Neuromotorie Copii. Se reia activitatea, se reiau spitalizările programate, spitalizarea de zi acolo unde a fost suspendată… Ne adaptăm de la caz la caz, încetând aplicabilitatea ordinului, practic ne reluăm activitatea în regim normal“, a declarat managerul SJU Slatina, Angela Nicolae.

Deşi numărul de pacienţi COVID trataţi al SJU Slatina a scăzut la puţin peste 30 zilnic (de la peste 150 - 200 în perioadele de vârf), nu se renunţă deocamdată la rezervarea corpului de clădire Medicală pentru această patologie. În schimb, personalul delegat de pe alte secţii pentru a ajuta colegii din secţia Boli Infecţioase revine la post. „Încercăm să revenim la ce am avut în vară“, a completat managerul Nicolae.

Pe lângă serviciile deja oferite în spitalul judeţean, se pregăteşte pentru anul viitor şi un compatrtiment de recuperare post-COVID. Acesta ar urma să funcţioneze în cadrul secţiei externe de Pneumologie, din Scorniceşti. Un post de kinetoterapeut va fi scos la concurs pentru acest compartiment, postul fiind aprobat de curând în organigrama spitalului. Cei mai mulţi dintre pacienţii aflaţi în stare gravă, care pe perioada internării au teste negative pentru SARS-CoV-2, sunt şi astăzi transferaţi în secţii non-COVID, cel mai des în cadrul secţiilor Pneumologie şi Boli Interne, pentru că rareori starea le permite externarea odată cu rezultatele negative.

Vă recomandăm şi:

Evaluarea pacienţiilor post-COVID 19: Cele mai grave complicaţii sunt fibroza pulmonară şi bolile vasculare pulmonare

Cea mai mare notă de plată pentru un pacient cu COVID-19 s-a ridicat la 200.000 de lei. Sunt ţări care îi obligă pe nevaccinaţi să-şi plătească spitalizarea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările