Spirite încinse la Casa de Pensii Olt, după al doilea caz de COVID-19 în rândul directorilor. DSP: „Nu suntem nici noi de la SRI. Dacă nu declară...!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşte numărul cazurilor de infectări în rândul angajaţilor CJP Olt FOTO: Alina Mitran
Creşte numărul cazurilor de infectări în rândul angajaţilor CJP Olt FOTO: Alina Mitran

Directorul general şi unul dintre adjuncţii de la Casa de Pensii Olt au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2, iar spiritele s-au încins după ce persoanele-contacţi direcţi au venit, luni şi marţi, la lucru.

Directorul general Iulian Smarandache a fost confirmat cu SARS-CoV-2 la sfârşitul săptămânii trecute, iar ieri aceeaşi veste a venit şi despre directorul adjunct Iulian Nicolae. Ultimul este cel care, vineri, a coordonat acţiunile de dezinfecţie în instituţie, după ce s-a aflat că directorul general este testat pozitiv. Alte două persoane care lucrează în secretariat şi care au intrat în contact direct cu directorul general au venit, în schimb, luni şi marţi la lucru, pentru că nimeni nu a dispus izolarea acestora. Cei doi şi-au făcut acasă teste rapide, care au ieşit negative. Colegii de serviciu sunt revoltaţi şi spun că li se pare inadmisibil să nu se impună măsuri în urma anchetei epidemiologice şi, astfel, să fie supuşi riscului de a sta la serviciu alături de alte persoane potenţial infectate.

„Nu eu stabilesc dacă îi bag sau nu îi bag în izolare“

„Şi directorul executiv adjunct pe Stabiliri pensii este confirmat pozitiv. Am luat legătura cu DSP-ul, trimit patru oameni la testare astăzi. Am luat măsuri de lucru în două schimburi acolo unde efectivul serviciilor este mai mare, câte 10 angajaţi, ca să asigurăm continuitate şi funcţionare. Bineînţeles că măştile sunt obligatorii, nu a stat nimeni fără mască, dar e mai bine aşa, să fim siguri. Dezinfectarea oricum am făcut-o. Directorul adjunct a venit luni seara de unde a fost plecat, dar la serviciu vineri a fost ultima zi, când s-a ocupat de dezinfecţie şi de toate cele, şi ieri, pentru că soţia se simţea destul de rău, s-a dus direct să se testeze şi sunt confirmaţi amândoi“, a declarat directorul economic al instituţiei, Cornelia Turcitu.

Cele patru persoane trimise astăzi, miercuri, 14 octombrie 2020, să fie testate de către DPp sunt primele persoane evaluate în urma apariţiei celor două cazuri pozitive.   

„Luni şi marţi au venit (la lucru - n.red), pentru că astăzi oricum le-am trimis direct la DSP şi am stabilit cu doamna doctor de la DSP să nu se întoarcă niciunul  la serviciu în ziua de astăzi, până diseară, când o să avem rezultatele, şi funcţie de rezultate stabilim cine vine, cine rămâne acasă. Rămâne să se pronunţe DSP-ul, de asta am apelat la ajutorul DSP-ului, nu eu stabilesc dacă îi bag sau nu îi bag în izolare, de la DSP trebuie să spună - cel mai bine este să rămână în izolare toţi, sau doi, sau niciunul - nu pot să-mi asum eu sub nicio formă“, a mai declarat Turcitu. 

CJP Olt are însă acum şi o altă problemă de rezolvat. Odată cu înrăutăţirea vremii, pensionarii care din diverse motive se adresează funcţionarilor instituţiei nu mai pot fi ţinuţi afară şi riscă să se formeze aglomeraţie în interior, ceea ce de asemenea înseamnă un risc. 

„Activitatea trebuie să meargă înainte, nu putem sub nicio formă să lăsăm pensionarii să ne aştepte pe noi să ieşim din izolare. Partea proastă este şi alta, că s-a făcut vremea urâtă şi nu poţi să-i mai laşi la uşă să aştepte buluc şi atunci am încercat pe cât posibil să-i bag în holuri, la ghişeu să fie strict câţi trebuie şi în sala de aşteptare i-am rugat să ia loc pe bănci, să păstreze distanţa, unul la un capăt, unul la celălalt, alţii care pe unde, pentru că, aste este, din păcate, o situaţie...“, a mai spus directorul Cornelia Turcitu.

„Cum să nu se facă anchetă epidemiologică?“

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Olt, pe de altă parte, spun că au acţionat în conformitate cu cele declarate de către persoanele testate pozitiv. „Cum să nu se facă anchetă epidemiologică la Casa de Pensii? Cum să nu se facă? Dacă nu declară contacţii toţi... Nu suntem nici noi de la SRI. Ce declară pozitivul. Dacă spune că n-a luat contact cu X, cu Y, eu de unde să ştiu?! Acum, vedem ce se întâmplă. Nu am nici eu anchetele epidemiologice în faţă, dar vă spun că ştiu că s-a făcut anchetă. Acum am hotărât să-i testăm pe toţi, ce vor mai mult de atât?! Cu ce suntem noi de vină că cei de la conducere trimit patru persoane?! (...) Noi nu aveam de unde să ştim că acele persoane sunt contacţi direcţi cu persoana respectivă care este pozitivă. Iar dacă el nu i-a declarat contacţi direcţi, normal, eu cum să sun, nici nu ştiu despre cine este vorba, să sun să-i spun - nu mai veni la serviciu, că eşti carantinată, eşti contact direct cu un pozitiv?! De asta ne lovim şi noi, şi lumea nu ştie. E uşor să dai cu noroi în cineva“, a precizat directorul DSP Olt, Elena Ioniţă.

Pe de altă parte, cel mai probabil o anchetă epidemiologică s-a demarat şi în jurul cazului soţiei directorului adjunct Iulian Nicolae, Angela Nicolae, fost prefect al judeţului, în prezent şef-serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Olt. Purtătorul de cuvânt al CJ Olt, Miruna Ginerică, a declarat că Angela Nicolae nu a fost prezentă în instituţie în cursul acestei săptămâni, în plus în instituţie se respectă normele de protecţie impuse, respectiv purtarea măştii şi distanţarea. Dacă ancheta epidemiologică va viza şi colegii din instituţie ai Angelei Nicolae ţine de specialiştii epidemiologi, a mai precizat Ginerică.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Ghidul convieţuirii cu COVID-19

Familiile medicilor morţi de COVID-19, rămase de izbelişte din cauza unei legi scrise prost. „Mă întorc cu faţa în jos şi-mi vine să mor”

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite