Slatina: Lorena Neacşa îşi împarte timpul între clape şi cifre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiază pianul din clasa I. A participat deja la câteva audiţii muzicale. Matematica este materia ei preferată şi a reuşit să câştige deja un premiu I şi o diplomă de excelenţă la un concurs.

Fraţii ei mai mari i-au insuflat dragostea şi pasiunea pentru pian. Înainte de a merge la cursuri a învăţat, cu ajutorul fratelui ei, să cânte o melodie. „Din clasa I am mers la pian, la doamna Victoria Brăileanu la Şcoala de Muzică de la Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu. Am ales să studiez acest instrument muzical pentru că atunci când eram mai mică îi însoţeam pe fratele şi pe sora mea la cursuri şi mi se părea foarte interesant. Acasă aveam o orgă şi cântam mai tot timpul. Am reuşit, spijinită de fratele meu să cânt «Melc, melc codobelc»“, povesteşte Lorena Neacşa. De la prima oră de pian s-a îndrăgostit de instrumentul muzical şi de atunci a început să meargă de două ori pe săptămână la şcoala de muzică. Nu a trecut nici măcar o săptămână fără să meargă la pian şi munceşte mult pentru a avea reprezentaţii de succes. „De două ori pe săptămână merg la pian, dar în fiecare zi cânt acasă. Acum, în vacanţă nu am mai cântat aşa des. Este foarte important să lucrezi şi acasă pentru a nu uita ceea ce acumulezi la cursuri. Nu am participat încă la niciun concurs de muzică, dar am cântat la audiţiile care se organizează la sfârşit de an, de Crăciun sau de Ziua Mamei. Nu prea am avut emoţii, cred că m-am descurcat bine. Mă simt bine pe scenă“, explică micuţa pianistă.

Elevă de nota 10

Şcoala reprezintă totuşi primul loc în viaţa Lorenei. Este o elevă de nota 10, dar se pregăteşte temeinic pentru a avea aceste rezultate. „Matematica este materia mea preferată. Nu mi se pare grea deloc, chiar îmi place foarte mult să lucrez cu cifrele. Am participat la concursul Cangurul şi am obţinut premiul I şi diplomă de excelenţă. Îmi place foarte mult şi să citesc. Fac totul din proprie iniţiativă pentru că îmi place să mă pregătesc penru şcoală, nu aştept să mă împingă părinţii de la spate“, spune eleva. Pe lângă pian şi şcoală, Lorena mai are o pasiune: îi place foarte mult să deseneze. Profită din plin de talentul ei la desen şi le oferă cadouri frumoase celor apropiaţi. „Îmi place să desenez şi să pictez. Atunci când este ziua fraţilor sau a părinţilor mei, le fac câte o felicitare şi le-o ofer în dar. Ei sunt foarte bucuroşi şi eu sunt mândră de realizarea mea“, explică Lorena. Deşi are aproape tot timpul liber ocupat, Lorena nu se plânge de asta. Dimpotrivă, micuţa se pregăteşte acum pentru a intra în lumea baletului. „M-am interesat încă de anul trecut unde aş putea face balet sau dans dar unde am găsit, orarul nu coincidea cu programul meu de la şcoală. Sper ca anul acesta să am noroc, pentru că îmi place foarte mult să dansez“, încheie Lorena Neacşa.




Profil
NĂSCUTĂ. 17 noiembrie 2002, Slatina
STUDII. Elevă în clasa a II-a la Colegiul Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina
FAMILIE. Are un frate şi o soră

Ce-i place
•• „Iubesc baletul şi îmi place să dansez. Vreau să iau cursuri în viitor. Îmi place să cânt la pian şi mă relaxez jucându-mă cu păpuşile. Apreciez copiii cuminţi, sinceri şi corecţi. Îmi place să merg la biserică şi să cânt la strană“.

Ce nu-i place
•• „Nu suport oamenii care înjură şi vorbesc urât. Nu-mi place că cei de vârste mea nu prea merg la biserică. Detest plictiseala, nu-mi place să stau degeaba şi încerc să-mi găsesc tot timpul câte ceva de făcut“.

Întrebări şi răspunsuri
•• Ce sfat le dai copiilor care vor să ia cursuri de pian?
L.N.: Dacă îşi doresc să meargă la şcoala de muzică trebuie să le placă foarte mult un instrument muzical, în cazul nostru pianul. Trebuie să muncească foarte mult pentru a avea rezultate, în afară de cursurile de la şcoală trebuie să se pregătească şi acasă. Timpul liber va fi mai puţin dar nu insuficient.

•• Ce vrei să te faci când vei fi mare?
L.N.: Mi-ar plăcea să lucrez în îănvăţământ, să fiu educatoare. Am ales această profesie pentru că îmi plac foarte mult copiii mici şi mi-aş dori să lucrez cu ei. Cred că este şi o moştenire de familie. Mama mea este profesoară şi când eram mai micuţă mă lua cu ea la şcoală.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite