Recoltă bogată a poliţiştilor olteni în minivacanţa de iarnă: peste 200 kilograme petarde şi artificii confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada minivacanţei dedicată sărbătorilor de iarnă s-a dovedit una bogată pentru efectivele Poliţiei Olt cu atribuţii pe linie de supraveghere a comercializării materialelor pirotehnice, petarde şi artificii. Astfel, poliţiştii au făcut confiscări importante şi au aplicat amenzi pe măsură.

Acţiunea de monitorizare a comercializării artificiilor şi petardelor numită “Foc de artificii” a fost coordonată de către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi si Substanţe Periculoase (BAESP) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. În cadrul acesteia, poliţiştii menţionaţi, cu sprijinul celor cu atribuţii pe linie de Ordine Publică, au efectuat un număr total de 88 controale şi verificări la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice. De asemenea, echipele de control au acţionat în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu.

“În urma controalelor efectuate de către colegii noştri abilităţi să deruleze astfel de acţiuni au fost constatate 39 de infracţiuni, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale. În cursul lunii decembrie, când această operaţiune pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice a avut loc, s-au efectuat confiscări importante de materiale pirotehnice ilegale”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Mai exact, conform datelor poliţiştilor BAEST care au coordonat operaţiunea privind legalitatea materialelor pirotehnice comercializate pe raza judeţului Olt, au fost confiscate nu mai puţin de 21.066 de articole pirotehnice, greutatea cumulată a acestora fiind de 210 kilograme.

Mai puteţi citi pe aceeaşi temă:

Poliţiştii olteni au declarat război artificiilor şi petardelor

Peste 450 kilograme petarde şi artificii confiscate de poliţiştii de la Olt în minivacanţa sărbătorilor de iarnă

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite